Ambasadorul Chinei la Bucureşti crede că relaţiile ţării sale cu România s-au îmbunătăţit constant şi că tot mai multe societăţi chineze sunt interesate să investească aici, dar sugerează că există o serie de piedici inexplicabile. Astfel, de exemplu, chinezii nu au aflat după licitaţia pentru modernizarea termocentralei de la Craiova, la care au participat, de ce nu mai spune nimeni nimic.
Relaţiile dintre România şi China s-au atenuat după 1989. Ar mai putea reveni la intensitatea de dinainte?
L.ZW: Depinde din ce unghi privim această situaţie, dar şi de profunzimea ei, de cunoaşterea evoluţiei bilaterale. În plus, ar trebui să ţinem cont de schimbările petrecute în sistemul internaţional, dar şi de transformările care s-au petrecut atât în China, cât şi în România. În funcţie de aceste elemente, nu putem spune însă că relaţiile dintre România şi China s-au atenuat.
Adică, relaţiile pe axa Bucureşti-Beijing sunt la fel de profunde, dar nu la fel de intense?
L.ZW: N-aş spune nici asta, fiindcă în 2004, de exemplu, preşedintele Chinei, Hu Jintao, a fost la Bucureşti şi, împreună cu preşedintele României, cei doi şefi de stat au ridicat relaţiile tradiţionale într-un „parteneriat amplu de prietenie şi colaborare”.
Cu cine mai are China astfel de „parteneriate ample”?
L.ZW: În Europa Centrală şi de Est, doar cu România.
Există şi o formă superioară acestui „parteneriat amplu”, de pildă parteneriatul strategic?
L.ZW: China are cu Uniunea Europeană un parteneriat multilateral strategic. Ca ţară membră a UE, România are deci prin intermediul UE şi un parteneriat strategic cu China.
Sugeraţi că acest parteneriat multilateral strategic cu UE poate înlocui un parteneriat strategic bilateral România-China?
L.ZW: Realitatea este că parteneriatul amplu România-China poate amplifica parteneriatul strategic UE-China.
În ce fel ar putea redeveni România interesantă pentru China?
L.ZW: China şi România acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor bilaterale. Putem folosi un proverb care există şi în limba română, şi în limba chineză pentru a ilustra tipul relaţiilor dintre cele două ţări: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”.
Când s-a demonstrat acest proverb ultima dată?
L.ZW: În 2009, când am aniversat 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, când a venit la Bucureşti vicepreşedintele Chinei. Noi spunem mereu că România şi China sunt prieteni pentru orice vreme. Cele două ţări sunt partenere pentru toate domeniile. Aceasta e realitatea relaţiilor bilaterale dintre Bucureşti şi Beijing, relaţii care au crescut în mod sănătos în cei 60 de ani de existenţă.
Deci în ce fel ar putea redeveni România interesantă pentru China?
L.ZW: O dată cu evoluţia relaţiilor internaţionale şi creşterea impactului globalizării, poziţia fiecărei ţări şi rolul jucat de fiecare ţară faţă de perioada anterioară s-au schimbat. Dar, în ciuda acestor transformări, relaţiile româno-chineze sunt mai strânse.
Mai strânse decât în 1989?
L.ZW: Cred că da.
Înainte de 1989, mulţi tineri din China studiau în România. S-a întrerupt această tradiţie?
L.ZW: Nu. Eu am învăţat limba română în 1973 la Beijing. Atunci grupa care studia limba română era formată din 14 persoane. Promoţia următoare a avut 10 persoane. Acum, de exemplu, o promoţie este de 24, deci mai mult decât acum 38 de ani. La începutul anilor ’50 au venit într-adevăr mulţi tineri care au învăţat la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Anul trecut, ministerele Educaţiei din China şi România au semnat un acord prin care 24 de studenţi români merg anual să studieze în China şi alţi 24 de români vin să studieze la Beijing. Mai mulţi decât înainte.
Cam câţi români lucrează în China?
L.ZW: Este o întrebare foarte grea. Sunt mulţi care lucrează acolo, unii chiar s-au stabilit în China, dar numărul total nu se ştie.
30 de ani de reforme şi transformări au îndepărtat China de România, care, la rândul ei, a fost concentrată mai mult asupra proiectelor occidentale. Cum vedeţi viitorul axei Bucureşti-Beijing?
L.ZW: Într-adevăr, China a cunoscut o mare dezvoltare în ultimii 30 de ani şi acum a devenit chiar a doua economie a lumii, dar cele două ţări nu s-au îndepărtat. Au existat permanent vizite la nivel înalt, la nivel parlamentar, dar şi economic. De exemplu, înainte de 1989 a existat un singur moment când schimburile româno-chineze au ajuns la un miliard de dolari: în 1976.
Acest volum oscilează de fapt în funcţie de dezvoltarea economiilor celor două ţări. În ultimii ani, volumul total a crescut an de an cu 20 până la 30 la sută. Chiar şi acum, în ultimii doi ani, când e criză economică, în 2009 între China şi România volumul total a fost de 2,8 miliarde dolari, iar anul trecut de 3,76 miliarde.
Două mari companii chineze, China State Grid şi Shanghai Construction Group, vor să vină în România în cadrul unor parteneriate cu statul. Care sunt principalele domenii de interes ale investitorilor chinezi?
L.ZW: În ultimii ani au venit multe firme importante care s-au concentrat pe infrastructură, energie: hidrocentrale, termocentrale, energie verde. Au venit multe firme, dar Shanghai Construction este mai ales interesată de autostrada suspendată şi de alte proiecte de autostradă. Cele două firme au exprimat însă doar intenţii.
Ce urmează?
L.ZW: Luna aceasta vor veni grupuri de specialişti pentru concretizarea acestor intenţii.
Adică, urmează semnarea unor contracte pentru anumite tronsoane de autostradă, de pildă?
L.ZW: Depinde de rezultatul discuţiilor.
Există companii chineze interesate să participe la privatizarea unor termocentrale?
L.ZW: Nu ştiu, depinde de foarte mulţi factori.
Este important pentru China să investească mult în România?
L.ZW: Cred că da, dar depinde şi de o serie de lucruri. E important cadrul legislativ, sunt importante politicile fiscale, nu e uşor. Trebuie făcute analize şi trebuie găsite compatibilităţile.
Există o birocraţie prea complicată?
L.ZW: Nu vreau să mă refer la asta. Există însă nişte situaţii mai complicate: mă refer la modernizarea termocentralei din Craiova. A venit firma chineză Shanghai Longking, a participat la licitaţie, dar din anumite motive, nu ştiu care, lucrurile s-au blocat.
Din cauza României?
L.ZW: Nu ştiu.
Există şi alte cazuri similare?
L.ZW: Da. Noi când vorbim despre colaborarea pe termen lung sau despre investiţii trebuie să ţinem cont de realitatea României şi de condiţiile concrete de aici, fiindcă prezentul şi trecutul diferă.
Care sunt celelalte situaţii?
L.ZW: Eu vorbesc doar despre cazul de la Craiova, cu care ne-am confruntat acum. Firma chineză Insigma a participat şi a câştigat licitaţia de la Craiova. După cum se ştie, există situaţii în care unele lucrări sunt finanţate cu fonduri europene şi în aceste cazuri trebuie să existe nişte regulamente care trebuie respectate şi care nu prea permit întotdeauna participarea unor investitori din afara UE.
Deci există investitori chinezi care au participat la licitaţii pentru fonduri europene, au câştigat şi după aceea au apărut probleme?
L.ZW: Până acum da, şi în România, şi în Polonia, şi în Bulgaria. Iar pe parcursul lucrărilor au apărut piedici.
Ce alţi investitori vă aşteptaţi să vină în perioada imediat următoare să tatoneze piaţa românească?
L.ZW: China Huadian Corporation, care este interesată de investiţii în energie, în general, şi hidrocentrale în particular.
În privinţa eventualelor investiţii în infrastructură, în autostrăzi mai ales, când credeţi că vor exista răspunsuri concrete?
L.ZW: Trebuie să mai aşteptăm. Urmează şi alte discuţii, în urma cărora se va decide, în funcţie de interesele celor două părţi.
Există vreun proiect pentru a relua zborurile Bucureşti-Beijing?
L.ZW: Este o problemă foarte discutată, fiindcă din anii ’70 Tarom a asigurat aceste zboruri până în 2003. Sunt optimist, fiindcă e posibil să se reia acest zbor.
Este posibilă o vizită la nivel înalt în viitorul apropiat?
L.ZW: Este o chestiune delicată şi nu pot să spun mai mult. Această problemă trebuie discutată pe cale diplomatică.
În ce domenii ar putea investi România în China?
L.ZW: În foarte multe, e o ţară mare şi noi îi încurajăm pe investitorii români să vină în China, în nord-vestul ţării sunt multe domenii în care îi aşteptăm pe investitorii străini.
Ce-ar putea vinde România în China?
L.ZW: Multe lucruri, e o piaţă imensă. De exemplu, vinul românesc e foarte căutat. Avem multe de făcut, dar e nevoie de eforturi comune, de tenacitate şi de răbdare.
Dvs. ce vin beţi?
L.ZW: Mai ales roşu: Murfatlar şi Dealul Mare.
CV LIU ZENGWEN (57 de ani)
1977-1981 – Funcţionar la Asociaţia de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea
1981-1986 – Referent, ataşat şi apoi secretar III la Ambasada R.P. Chineze în România
1986-1989 – Secretar III la Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul URSS şi Europa de Est
1989-1993 – Secretar III, secretar II şi apoi secretar I la Ambasada R.P.Chineze în România
1993-1998 – Secretar I, director adjunct şi apoi director la Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Personal
1998-1999 – Consilier la Ambasada R.P. Chineze în Republica Moldova
1999-2003 – Consilier la Ambasada R.P. Chineze în România
2003-2007 – Consilier la Ministerul Afacerilor Externe
2007 – Prezent Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al R.P. Chineze în România
„Există însă nişte situaţii mai complicate: mă refer la modernizarea termocentralei din Craiova. A venit firma chineză Shanghai Longking, a participat la licitaţie, dar din anumite motive, nu ştiu care, lucrurile s-au blocat.” Liu ZengWen, ambasadorul Chinei la Bucureşti
