Cristian Diaconescu: România vrea o politică externă mai contondentă

Ministrul de Ex­terne, Cristian  Dia­co­nescu, recunoaşte că România a dat o lovitură de teatru la Bruxelles în această săptămână, dar susţine că Bucureştiul nu a încercat să şantajeze statele europene prin blocajul asupra Ser­biei, pentru a obţine în schimb admiterea în spaţiul Schengen. Şeful diplomaţiei române spu­ne că poziţia Olandei este „inacceptabilă”, fiindcă ţine nejustificat la uşa Schengen România. Pe de altă parte, Cristian Diaconescu atrage atenţia că Bucureştiul şi-a schimbat modul de abordare a politicii externe, pe care şi-o doreşte „mai contondentă”.  

Când a aflat România că Serbia urmează să primească undă verde pentru a deveni candidat oficial la aderarea în UE?

Decizia pentru începerea analizei finale a candidaturii Serbiei la UE a fost luată în luna decembrie, pentru ca în următoarele luni să se contureze poziţiile statelor comunitare în această privinţă. Practic, din acel moment România a acţionat ceva mai concentrat în privinţa chestiunii legate de minorităţi.

În această perioadă aţi averti­zat într-un fel sau altul Belgra­dul că România ar putea condi­ţiona evoluţia europea­nă a Serbiei de problema minorităţii române de la sud de Dunăre?

În această perioadă s-au întâmplat o serie de evenimente, inclusiv iniţierea protocolului asupra minorităţilor dintre cele două state, protocol nego­ciat încă din decembrie-ianuarie în proporţie de 90 la sută. Au fost o serie de evenimente nefericite care s-au întâmplat pe Valea Timocului, incidente prin care minoritarii români s-au simţit sub presiune.

Vorbiţi despre presiuni politice întâmplate chiar în ultimele două luni?

Da.

Ce fel de presiuni au fost făcute?

De pildă, românii din Valea Timocului au fost împiedicaţi să facă slujbe religioase în limba lor maternă. Oricum, problema delicată este că minoritatea română din zonă nu are nici o biserică, dar există o serie de preoţi care pot oficia slujbe în limba română, dacă li se dă voie.  Am mai avut o decizie de ordin administrativ de data aceasta: documentele publice în limba română urmau să fie scrise cu litere chirilice. Din punctul de vedere al României, Serbia trebuie să fie membră a UE.

Se înţelege că înaintea deciziei de marţi, când aţi pus veto candidaturii Serbiei la UE în cadrul reuniunii miniştrilor europeni de Externe, nu aţi avertizat Belgradul asupra condiţiilor impuse de România?

Nu puteam face acest lucru pentru că nu era vorba despre un context bilateral dintre România şi Serbia. Decizia noastră de marţi a fost legată de îndeplinirea criteriului politic şi de monitorizarea felului în care acest criteriu politic, în speţă respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, poate fi realizat de Comisia Europeană, iar acest lucru a fost acceptat.

Spuneaţi că n-aţi putut avertiza Belgradul asupra faptului că România condiţionează traseul european al Serbiei fiindcă nu aţi avut un cadru bilateral. Se înţelege că nu aveţi un dialog cursiv cu omologul dvs. sârb?

Avem un cadru de discuţie, dar for­mula instituţionalizată discu­ţiei este cea în cadrul comisiei mix­te pe minorităţi. Protocolul legat de această chestiune era un semnal evident cu privire la îndeplinirea de către Serbia a criteriului politic pentru a deveni candidat la aderare.

Când aţi început negocierile asupra acestui protocol privind minorităţile naţionale?

Cu un an în urmă.

Astă toamnă, când a vizitat Serbia, Traian Băsescu s-a oferit să acorde Belgradului consultanţă în privinţa aderării europene.

Belgradul a fost de acord să primească această „consultanţă”.

Şi a primit-o?

Sperăm că acest lucru se va întâmpla, pentru că dialogul dintre noi şi colegii sârbi este foarte bun.

Cu toate acestea, sârbii nu au acceptat expertiza Bucu­reştiului în probleme europene.

Acest domeniu rămâne sensibil, eu cred că din acest moment putem debloca dialogul şi pe acest palier. Nu este vorba despre nici un fel de formulă impusă din punct de vedere juridic sau din punct de vedere statal de România. Este vorba doar de legislaţia care există în Serbia şi pe care o vrem aplicată consecvent.

Înainte de a declara că România condiţionează candidatura Serbiei de rezolvarea chestiunii minorităţilor, aţi discutat acest subiect cu omologii dvs. europeni?

Nu, pentru că nu era vorba despre o condiţionare. Noi doar semnalam celor 26 de parteneri din UE faptul că există o inconsecvenţă a unui stat care doreşte să devină candidat pe acest palier.

Aţi dat o lovitură de teatru.

În mod normal, colegii noştri ex­trem de bine informaţi ar fi trebuit să cunoască preocupă­ri­le României şi în acelaşi timp, să fie la curent cu problemele minorităţilor din Serbia. Nu era o temă pur românească, ci de o valoare pur europeană, mai ales că în Balcani problema mino­rităţilor a fost destul de sensibilă şi are încă ecouri dramatice.

Cu cine aţi pregătit această lo­­­vi­­­­tură de teatru, cu şeful statu­­­lui?

În mod natural, ministrul de Externe are un mandat atât din partea şefului statului, cât şi din partea primului-ministru şi deci a guvernului.

Faptul că România nu s-a con­sul­­tat cu nimeni înainte de a-i pune piciorul în prag Serbiei ar putea muta din nou Bucureştiul într-o zonă impredictibilă.

Nu. Mi-aş dori ca partenerii României să ne considere în continuare serioşi şi consecvenţi.  Avem însă o politică externă mai activă, poate că ceva mai contondentă fiind vorba despre o chestiune atât de sensibilă. Dar niciodată nu vom depăşi limitele şi mandatul general al oricărui stat care-şi promovează un interes general în interiorul UE.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbe­ly, a lăudat această „tactică” a României de a bloca Serbia şi a cere în schimb admiterea ţării în Schengen.

Chiar am avut un interes cât se poate de natural şi de onest. Ar fi fost naiv ca împreună cu ceilalţi 26 de  parteneri să avem un astfel de joc. Având în vedere rezultatele obţinute după acest Consiliu European, aceste efecte nu s-ar fi produs dacă am fi încercat să facem un joc dublu.

Vreţi să spuneţi că miniştrii de Ex­terne europeni nu ar fi acceptat să includă monitorizarea ches­tiunii minorităţii româneşti din Serbia în cazul în care Bucu­reştiul ar fi cerut admiterea în Schengen în schimbul începerii negocierilor de aderare la UE cu Belgradul?

Nu. Dacă s-ar fi făcut o astfel de legătură, am fi fost desconsideraţi.

A fost deci o conexiune indirectă, altfel cum s-ar explica faptul că pe agenda summitului UE din 1-2 martie a apărut în mod ne­aşteptat subiectul Schengen?

A apărut datorită insistenţelor noastre, fiindcă avem nevoie cât mai rapid de o decizie, nu doar noi, ci întreaga comunitate Schengen, care nu se suprapune peste UE.

Aţi vorbit puţin mai devreme despre un alt fel de politică ex­ter­nă pe care şi-o doreşte România, una mai contondentă. La ce vă gândiţi?

Sunt o serie de interese ale României, inclusv cele legate de minorităţi, care au fost promovate, cel puţin din punct de vedere tehnic, în perioadele anterioare, dar care pot fi promovate mult mai activ.

În această formulă a unei poli­tici externe mai contondente se încadrează şi Republica Moldova?

Da, nici pe departe într-un sens negativ. Vom semna un plan de acţiune de integrare a Republicii Moldova în UE, care are etape şi termene de realizare.

Anticipaţi primirea României în Schengen anul acesta?

Da şi fără a intra într-o competiţie de frustrări, vreau să spun că este inacceptabilă poziţia Olandei, un stat care se singularizează în ceea ce priveşte România şi Bulgaria, fiindcă aceste ţări au îndeplinit criteriile de aderare şi, cu toate acestea, pe considerente de politică internă, prezentate expres, fără nici o nuanţă, primirea în Schengen este întârziată.

În discuţia asupra Transnistriei, în care s-a implicat inclusiv Angela Merkel, este o confruntare Germania-Rusia sau un parteneriat?

Se încearcă, cu nuanţele necesare, obţinerea unei soluţii cu o bază legală mult mai clară în ceea ce priveşte relaţia dintre Transnistria şi Moldova. Totuşi, Transnistria este parte a Republicii Moldova, dar din punct de vedere juri­dic, este o problemă destul de complicată.

Cu toate acestea, Republica Moldova a renunţat la formula de integritate teritorială în ceea ce priveşte Transnistria. Ar putea fi începutul unei despărţiri?

Sperăm ca până la sfârşitul negocierilor să se ajungă la o formulă care să conserve integritatea teritorială a Republicii Moldova. Oricum, dreptul de decizie îl are Chişinăul.

Ar putea fi un semn că Moldova nu mai are nevoie de această regiune?

Poziţia Republicii Moldova
este cât se poate de stabilă şi  nu ar exista nici un motiv pentru schimbarea ei.

Şi preşedintele Traian Băsescu şi dvs. aţi vorbit despre o relansare a relaţiilor româno-ruse. Cum s-ar putea face acest lucru?

Din punct de vedere eceonomic, relaţiile cu Federaţia Rusă merg corespunzător, dar ar fi necesară o ridicare a  nivelului de dialog atunci când este vorba despre pro­blemele politice şi strategice. Pentru că în această vecinătate avem destule probleme, de la securitatea energetică la cele militare sau referitoare la Marea Neagră. Foarte multe teme care au lipsit de pe agenda bilaterală. Sper foarte mult că partea rusă îşi va multiplica proiectele de colaborare cu România şi în domeniul politic.

După începerea amplasării scutului american antirachetă în România, Rusia a anunţat demararea unui program mili­tar extrem de costisitor. Este o legătură între cele două mişcări, e periculoasă această înarmare?

Evident că orice escaladare este periculoasă, mai ales atunci când este vorba despre chestiuni militare, pe de altă parte, până la Summitul NATO de la Chicago, de la începutul verii, să găsim o clarificare reciprocă, în aşa fel încât preocuprările privind securitatea să poată fi rezolvate.

În 2008, la Summitul NATO de la Bucureşti, Vladimir Putin, pe atunci la finalul mandatului său de preşedinte, îi lansa lui Traian Băsescu invitaţia pentru o vizită la Moscova, vizită care nu a mai avut loc. După alegerile prin care Putin se va întoarce pro­­­babil la Kremlin, vedeţi posi­bilă o astfel de vizită la nivel înalt?

Da, mă aştept pentru că am intensificat contactele diplomatice. Există o disponibilitate de ambele părţi pentru o vizită la nivel înalt şi vom putea discuta mai concret după alegerile prezidenţiale din Rusia.

Cum vedeţi dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu SUA?

Având în vedere relaţia politică excepţională pe care noi punem un accent serios, România trebuie să adauge cât mai multe proiecte concrete. Relaţia funcţionează perfect, dar e nevoie de concretizare: faptul că discută cu o mare putere înseamnă că îi revine României sarcina de a avea iniţiative cât mai multe.

Vă aşteptaţi după alegerile locale la o alianţă UNPR-PDL?

Se pune problema unei cooperări, dar în acest moment  vă pot spune că vom avea listele noastre de candidaţi, sigla şi orientarea de centru-stânga.

Totuşi, ar fi posibilă o alianţă politică?

Da.

UNPR este de acord cu înfiinţa­rea unei secţii de limbă maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu-Mureş, aşa cum cere UDMR?

Se invocă Legea educaţiei, dar întreaga situaţie trebuie contex­tua­lizată.

UDMR a ameninţat chiar că ar putea pleca de la guvernare dacă această condiţie nu va fi pusă în practică de Guvernul Ungureanu.

Nu cred că ar trebui să politizăm acest lucru, dar un dialog pentru a ţine seama de aceste cereri cred că trebuie purtat.