Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu, 53 de ani, se aşteaptă la un raport „critic” din partea Comisiei Europene care să evalueze inclusiv funcţionarea statului de drept. Fost ministru al Justiţiei şi al Afacerilor Externe, Diaconescu subliniază că este vorba despre „o situaţie excepţională” şi că „aşa ceva nu i s-a mai întâmplat nici unei ţări din UE”.
România decontează „evenimentele de astă-vară”, consideră consilierul prezidenţial, care estimează că până la alegerile generale din Germania, care vor avea loc la toamnă, România nu va primi nici o veste despre aderarea sa la Schengen. Scandalul din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) adaugă, pe de altă parte, la bagajul negativ moştenit de România din perioada suspendării lui Traian Băsescu o nouă dimensiune. Cristian Diaconescu crede că în spatele disputelor pentru conducerea CSM se află interese politice şi declară că nu a avut nici un fel de discuţii care să confirme ideea vehiculată în mediile politice şi jurnalistice potrivit căreia ar putea fi candidatul PDL la preşedinţie.
De ce credeţi că Ministerul de Externe a ezitat să dea toate informaţiile necesare în perioada crizei ostaticilor din Algeria?
C.D.: În astfel de situaţii avem o componentă operaţională şi una de comunicare.
Care dintre ele a fost disfuncţională?
C.D.: În mod normal, cele două interferează. Este o obligaţie de a înţelege bine situaţiile şi de a anticipa, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea, fiindcă informarea publică poate uneori dăuna, poate anunţa anumite acţiuni care îngreunează partea operaţională. Pe de altă parte, comunicarea publică în astfel de momente este obligatorie. Nu am toate elementele pentru a spune ce fel de logică a funcţionat într-un sens sau în altul şi m-aş feri să fac evaluări. Este important de ştiut că o astfel de situaţie este încărcată de un mare tragism, iar senzaţia de nedreptate pe care o simt cei care sunt implicaţi, dar şi cei care sunt solidari este foarte mare. Acest tragism nu trebuie interpretat în sensul unor dividente de comunicare. Am fost şi eu confruntat cu două situaţii relativ asemănătoare: Fâşia Gaza în 2009 şi Siria în 2002. Am fost puşi în situaţia de a lua toate măsurile pentru a-i extrage pe români în condiţii corecte, pentru a nu le pune viaţa în pericol şi, pe de altă parte, de a comunica. Trebuie alese foarte bine cuvintele şi momentele când acestea trebuie spuse.
Puteau face mai multi autorităţile române pentru a-i salva pe românii implicaţi?
C.D.: Este o situaţie specială pentru că autorităţile din Algeria au o politică specială pentru soluţiile antiteroriste: acordă prioritate soluţiilor militare, negocierea este aproape exclusă. Mai multe state au criticat această abordare: Japonia, SUA, Marea Britanie, Franţa. Vă pot spune că procedurile există şi că mecanismele funcţionează în interiorul NATO atunci când este vorba despre cetăţenii acestei structuri, dar modul în care este făcut acordul fin de cei ce gestionează criza imediat este esenţial.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre susţinerea Franţei în Mali, chiar dacă nu cu trupe. Credeţi că ar putea fi negociat la pachet cu Parisul sprijinul mai consistent al Franţei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen?
C.D.: Nu. Sunt două chestiuni diferite, nu aş condiţiona una de cealaltă. Trebuie să vedem dacă ne-am îndeplinit angajamentele în ceea ce priveşte lupta antiteroristă în cadrul NATO, în ce măsură e nevoie de România în această zonă, dar judecând cu prudenţă relaţia dintre capabilităţile noastre şi necesităţile din teren.
Fără o susţinere puternică din partea unei mari puteri europene, credeţi că România ar putea primi undă verde pentru Schengen în 2013?
C.D.: În urmă cu un an, atât din punct de vedere tehnic şi politic decizia privind aderarea României în două etape era luată. Mai aveam de aşteptat doar un al doilea raport pozitiv din partea Comisiei Europene în ceea ce priveşte MCV (Mecanismul de Control şi Verificare) şi ulterior, după ce s-ar fi finalizat şi procesul electoral din Olandă, urma să avem în toamna lui 2012 o decizie atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria, aşa cum a fost înţelegerea cu Germania şi Franţa. Din cauza evenimentelor din această vară întreg procesul s-a prelungit, aşa a apărut un nou raport, care va fi dat publicităţii în perioada următoare. Temele Schengen ar putea fi reluate în luna martie şi abia după ce Olanda, Germania şi Franţa vor da un semn în acest sens se vor putea relua discuţiile pe acest subiect.
Vă aşteptaţi la un Raport negativ?
C.D.: Mă aştept la un raport corect şi critic. Evaluările în ceea ce priveşte sistemul judiciar nu pot trece peste reacţia Parlamentului în ceea ce priveşte responsabilitatea penală a unor parlamentari, inclusiv disensiunile din CSM sau încercările de întărire a imunităţii parlamentarilor.
Când vorbiţi despre un raport critic se poate înţelege că nu va fi vorba despre un raport pozitiv.
C.D.: Prima parte a raportului se va adresa componentei politice aflate în raport cu cea juridică. Este o situaţie excepţională: va fi o poziţie politică pe care UE o prezintă în relaţia cu România. Aşa ceva nu i s-a mai întâmplat nici unei ţări din Uniunea Europeană: o evaluare privind îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, deci a funcţionării statului de drept. Din acest punct de vedere, mi-e teamă că pe baza unor evaluări cât se poate de echilibrate, vor fi state care vor trage concluzii care nu vor fi favorabile României în cazul mai multor decizii care o vor privi în interiorul UE în 2013. Să nu uităm că Italia intră în alegeri, deci vor fi reluate anumite teme legate România, Germania va avea alegeri la toamnă şi există semnale că orice decizie legată de lărgirea Schengen va fi luată după aceste alegeri de către Berlin. Deci procesul se prelungeşte, deşi s-ar fi putut finaliza, dacă nu aveam evenimentele de astă-vară.
Deja un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a vorbit despre faptul că Raportul pe Justiţie va fi afectat din cauza scandalului de la CSM. Credeţi că în spatele acestor scandaluri se află, dincolo de orgoliile unor magistraţi, şi interese politice?
C.D.: Da, categoric. Nu are rost să ne ascundem.După părerea mea, nu doar numirea celor doi procurori este principalul argument de luptă şi influenţă politică. Este vorba mai degrabă despre ceea ce urmează să facă CSM în 2013 în legătură cu desemnarea şefilor parchetelor şi curţilor de apel din ţară, dar şi a preşedintelui şi vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Practic la mai mult de jumătate din conducătorii acestor instanţe le expiră mandatele, iar CSM are competenţă exclusivă asupra acestor numiri. Există un interes direct şi imediat pentru ca la nivelul întregii ţări să se creeze o reîmpărţire a acestor funcţii şi cred că primii care ştiu acest lucru sunt chiar magistraţii.Din acest punct de vedere, încercări de ingerinţe şi atacuri politice vor mai exista. Au fost, sunt şi vor mai exista. Cu greu vor putea fi împiedicaţi politicienii locali, care sunt mai puţin expuşi verificării publice, să încerce să influenţeze fie desemnări, fie cauze. Cei care pot rezista sunt magistraţii înşişi. Doar ei îşi pot reconfirma autoritatea judecătorească în relaţia cu politicul.
Reacţiile care au fost în CSM, inclusiv de suspendare a unora dintre magistraţi, credeţi că au fost influenţate de astfel de jocuri politice?
C.D.: N-aş vrea să interferez chiar eu într-o astfel de dezbatere. Ceea ce pot să spun, ca fost ministru al Justiţiei, care într-un fel a creat CSM, din punct de vedere legal, CSM respectă toate standardele europene şi reprezentanţii CSM au toate pârghiile necesare pentru a evita intrarea în combinaţii exterioare. Au tot dreptul de a-şi alege sau revoca membrii, dar sper că nu exercitarea dreptului de vot al unuia din membrii CSM ar putea fi folosită ca argument pentru înlăturarea unora sau altora.
Cum credeţi că va putea beneficia Bucureştiul de ceea ce Traian Băsescu numea „cel mai important parteneriat de anvergură globală pe care îl are România”, cel cu SUA?
C.D.: Acest parteneriat este cea mai semnificativă garanţie pe care România o are în acest moment din punctul de vedere al securităţii sale. Şi numai acest argument reprezintă un semnal cât se poate de clar. Proiectul de securitate româno-american este pe termen lung, nu este îndreptat împotriva nimănui şi este cel mai sigur dintre garanţiile de securitate pe care România le poate dobândi în plan bilateral.
În discursul ţinut de Traian Băsescu în faţa ambasadorilor străini, preşedintele avertiza că o soluţie în problema transnistreană care să păstreze integritatea teritorială a Republicii Moldova ar fi „cheia” relaţiei politice dintre Bucureşti şi Moscova. Este un avertisment faţă de planurile de viitor ale Rusiei?
C.D.: Nu, este un argument în ceea ce priveşte pragmatismul relaţiilor româno-ruse aşa cum le vedem noi.
O condiţionare?
C.D.: Nu. Nu poate fi o condiţionare,mai ales că în acest moment România nu este parte a negocierilor 5+2, dar suntem extrem de interesaţi să vedem o dezvoltare în sensul păstrării suveranităţii şi integrităţii Republicii Moldova. Am vrea o soluţie privind problema transnistreană astfel încât să nu fie afectată securitatea acestei regiuni din care şi România face parte. Avem încredere în partea rusă că va înţelege aceste aşteptări ale părţii române şi că, împreună cu ceilalţi participanţi la negocieri, va face tot ceea ce e posibil pentru o soluţie în aceşti parametri.
Există senzaţia că acest avertisment al preşedintelui român ar fi o prelungire a celor spuse în decembrie de Hillary Clinton: Rusia încearcă să „resovietizeze” Europa de Est şi Asia Centrală.
C.D.: Am primit cu mare atenţie declaraţia fostului secretar de stat al SUA. Putem spune categoric că, din punct de vedere geostrategic, România este ferită de orice interferenţă care i-ar schimba sensul de dezvoltare. Pe de altă parte, avem o zonă cel puţin incertă din punct de vedere juridic şi care se află în apropierea ţării noastre: Transnistria, cu o prezenţă militară destul de relevantă. România trebuie să aibă un punct de vedere din această perspectivă.
Cum ar putea începe Republica Moldova negocierile de aderare cu UE şi chiar ridicarea vizelor spre Spaţiul Schengen, în condiţiile în care problema Transnistriei rămâne nerezolvată
C.D.: În parteneriatul estic, singurul proiect de succes este Republica Moldova, ceea ce înseamnă că la Chişinău s-a înţeles că singura direcţie posibilă pentru viitor este UE.
Totuşi, statele care aspiră să adere la UE trebuie să-şi rezolve disputele teritoriale înainte de începerea negocierilor.
C.D.: Este adevărat, dar pentru Chişinău ar trebui să fie un argument în plus, un argument determinant pentru a găsi o soluţie în dosarul transnistrean. Aveţi dreptate, o zonă separatistă creează probleme.
Mai ales că pe teritoriul ei există trupe străine
C.D.: Da, dar nu numai Republicii Moldova îi revine obligaţia de a găsi o soluţie, ci tuturor partenerilor. Este o problemă, dar Republica Moldova nu trebuie lăsată singură în această chestiune.
În presă şi în mediile politice autohtone circulă ideea că dvs. aţi putea fi prezidenţiabilul PDL
C.D.: Aş fi şi eu curios cine aruncă astfel de intenţii avant la lettre pe piaţă. În ceea ce mă priveşte, nu am avut nici un fel de discuţii şi de contacte. De regulă, un prezidenţiabil este în primul rând un membru al unui partid: eu nu sunt.
