La numai 28 de ani, Ruxandra Paul cercetează evoluţia recentă a ţărilor din Europa de Est la cel mai înalt nivel academic. Ea este doctorand la Harvard, unde predă mai multe cursuri pe această temă. RL a aflat de la Ruxandra care sunt cele mai recente teorii de la Harvard referitoare la România, ţările în tranziţie şi Uniunea Europeană. În curând, opiniile Ruxandrei Paul vor putea fi citite săptămânal în paginile României Libere.
Cum ai ajuns să studiezi în America?
Ruxandra Paul: În ultimul an de liceu am aflat şi eu absolut întâmplător de posibilitatea de a face facultatea în America, la cele mai prestigioase universităţi din lume ca student internaţional. Spre marea mea surprindere, am aflat că universităţile americane nu numai că admit câţiva studenţi internaţionali în fiecare an, dar că acordă şi burse pentru care se poate concura. Aceste burse acoperă toate cheltuielile de învăţătură, cazare şi masă.
Am fost admisă cu bursă integrală în urma concursului la mai multe facultăţi de prim-rang. Am ales Williams College, una dintre cele mai valoroase universităţi din Statele Unite (clasată pe locul în¬tâi în topul colegiilor de elită, aşa-numitele „liberal arts colleges”). Williams mi-a acordat o bursă integrală care a acoperit nu numai costurile de educaţie, cazare şi masă, ci şi biletele de avion ca să pot merge acasă să-mi văd familia în vacanţe, banii pentru cărţi şi cheltuieli personale. Încă din anul întâi am avut un job în campus la Centrul pentru Limbi Străine. Am pus bani de-o parte şi din aceste economii mi-am cumpărat şi primul meu calculator, un laptop!
În anul trei, Williams College mi-a dat o bursă completă de un an de studiu la Oxford University în Marea Britanie. Acolo am făcut cercetare pentru lucrarea mea de licenţă şi, în colaborare cu profesori universitari de la Oxford, mi-am construit propriile mele cursuri (extindere europeană, drept comunitar european, integrare europeană etc.) şi am decis asupra bibliografiilor pe care urma să le aprofundez cu ajutorul lor.
Acum predai la Harvard. Ce anume?
R.P. :Am predat un curs de politică a Uniunii Europene şi un curs de introducere în politica comparată în 2008. În 2009 am predat un curs despre evoluţiile politice, istorice şi social-economice în Europa Centrală şi de Est. În 2010 m-am ocupat de design instituţional comparat, iar semestrul acesta predau din nou cursul despre Europa Centrală şi de Est, care s-a bucurat de foarte mult succes.
Mai precis, care a fost feedback-ul acestui curs?
R.P.: Studenţilor de la Harvard le place să înveţe despre România, în special atunci când le vorbesc despre anii de tranziţie, despre Revoluţie, despre anii comunismului, despre cum au evoluat vieţile oamenilor, despre cum s-a modificat sfera politică, despre cum s-a liberalizat economia şi aşa mai departe.
Sunt foarte impresionaţi de lucrurile pe care le împărtăşesc din experienţa mea şi a familiei mele. Am disidenţi şi din partea mamei şi din partea tatălui. Bunica mea dinspre tată, Lorena, a făcut închisoare politică în anii ‘50. În leagănul mamei mele, comuniştii au căutat arme, iar bunicul ei, Gheorghe Vasiliu, intelectual de excepţie, a fost declarat „duşman al poporului”, iar cărţile din biblioteca sa au fost arse. Străbunicul a orbit de supărare când i-au fost arse cărţile. Mama nu a fost niciodată membru de partid şi a refuzat să intre în conducerea UTC, atunci când i s-a oferit o funcţie foarte înaltă în ierarhie, pentru că, deşi nu făcea politică, era şefă de promoţie în facultate. Am vrut să aflu cât mai multe despre povestea vieţii lor, despre mediul în care au trăit, despre felul în care – cu mult curaj – şi-au păstrat demnitatea.
Care este subiectul cercetării tale în cadrul doctoratului şi ce concluzii încep să se contureze?
R.P.: Teza mea de doctorat analizează felul în care migraţia internaţională a forţei de muncă modifică valori, ierarhii socio-economice, cultura politică şi relaţia dintre cetăţean şi stat în ţările de origine ale migranţilor. Concluziile sunt extraordinar de interesante: cetăţenii fostelor ţări comuniste beneficiază de o mobilitate fără precedent, datorită Uniunii Europene.
Acum est-europenii au spre exemplu dreptul de a face naveta între Est şi Vest, de a lucra în străinătate şi a investi ce câştigă acasă.
Cei pe care în România mulţi îi numeau cu oarecare dispreţ „căpşunari” sunt cetăţenii de facto ai Europei unite – ei sunt cei care şi-au restructurat viaţă şi s-au adaptat la noul context european. Ei au adus la viaţă ideea de societate europeană şi de societate civilă europeană. Ei sunt cei care au valorificat noile strategii de dezvoltare. Graţie lor, numeroase comunităţi din mediul rural românesc se eliberează treptat de povara subdezvoltării şi a sărăciei.
Abordezi doar dimensiunea economică a fenomenului?
R.P.: Fenomenul este doar la început, iar schimbările nu se limitează la dimensiunea economică. Migraţia transnaţională schimbă mentalitatea, valorile şi percepţia asupra relaţiei personale dintre cetăţean şi stat. Cei care muncesc în străinătate nu aduc înapoi acasă numai bani, ci şi idei, standarde diferite de viaţă şi de consum. Migranţii au exigenţe ridicate, sunt cosmopoliţi şi independenţi. Lucrează mult, cu dedicaţie şi seriozitate. Cred în posibilitatea de a se ridica de jos prin forţe proprii.
Dacă în trecut s-a vorbit despre visul american, iată că în prezent se impune să analizăm acest nou vis european care se cristalizează în Europa Centrală şi de Est, modificând viaţa cetăţenilor, a comunităţilor şi, nu în ultimul rând, a statelor.
În fine, cercetarea mea este în progres şi deja concluziile nu se pot rezuma în doar câteva fraze. Dacă ar trebui totuşi să exprim ideea-cheie în câteva vorbe, aş zice aşa: „S-a născut adevăratul cetăţean al Europei unite!… Şi este est-european!”
Câtă cercetare implică doctoratul la Harvard?
R.P.: Se lucrează în „foc continuu”. Programul e 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. În Statele Unite nu se poate să fii şi doctorand şi să ai şi un alt loc de muncă, aşa cum se întâmplă cel mai adesea în România. Este pur şi simplu imposibil pentru că doctoratul îţi ocupă tot timpul.
Cat de citati sunt cei mai legitimi teoreticieni pe subiectul statelor ex-comuniste din Europa în lumea academică din România?
R.P.: La universităţile din România, din câte am văzut, colegii mei de breaslă studiază şi citează frecvent lucrările cercetătorilor din străinătate. Am remarcat asta şi în volumele de specialitate publicate în ţară, pe care le-am citit. În general, America este deschizătoarea de drum în domeniu. Avansul şcolilor americane este foarte pronunţat chiar şi în studiul politicii europene (ceea ce generează frecvent o doză puternică de frustrare în rândurile teoreticienilor europeni). Publicaţiile periodice de specialitate, gen „East European Politics and Societies”, sunt disponibile online, deci uşor de accesat.
Spune-mi două-trei nume ale unor teoreticieni care te-au influenţat.
R.P.: În orice caz, vreau să menţionez numele profesorului şi consilierului meu principal de la Harvard, dl. profesor Grzegorz Ekiert, care alaturi de dl. profesor Peter Hall şi dl. profesor Daniel Ziblatt sunt membrii comitetului meu de teză. Ei mă călăuzesc pe calea către obţinerea doctorarului la Harvard şi le sunt foarte recunoscătoare – sunt nişte mentori extraordinari şi nişte modele de conduită profesională. Foarte recent, una din cărţile dl profesor Ekiert, „Capitalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est”, a fost tradusă în româneşte şi a apărut într-una din cele mai bune colecţii de ştiinţe politice din ţară. Îmi pare foarte bine că acum şi colegii mei din România vor avea acces mai uşor la această lucrare.
Cine e mai important: teoreticianul sau politicianul?
R.P.: Ambii. Mai cu seamă într-o democraţie în care teoreticianul beneficiază de libertate de expresie, iar mass-media au libertatea de a face publice rezultatele cercetărilor academice.
Cu ce ochi obişnuieşti să priveşti România? Ai teoreticianului, ai cetăţeanului, ai străinului?
R.P.: Cu ochii tânărului român care a fost nevoit să recurgă la o formă de auto exil şi care, în timpul petrecut în străinătate, a învăţat să analizeze situaţia politică din România într-un mod obiectiv, pragmatic şi comparativ.
Te gândeşti să-ţi publici cercetările şi în România?
R.P.: Încă nu am trimis spre publicare în România lucrările mele academice. Dar îmi doresc foarte mult să public lucrarea mea de doctorat în România, cât mai repede după ce o finalizez. Sper ca visul să mi se îndeplinească.
Are România vreo particularitate, raportată la celelalte ţări în tranziţie?
R.P.: Corupţia şi sărăcia extremă în care trăieşte o mare parte a românilor – astea sunt nişte elemente care îngreunează enorm orice proces de reformă şi dezvoltare.
„Aşa sunt românii”, „Asta doar la români se poate întâmpla”, „La noi ca la nimeni” – sunt expresii des întâlnite. Cât de mare este impactul mentalităţilor asupra unei societăţi?
R.P.: Schimbarea mentalităţilor este esenţială. România are nevoie de meritocraţie ca de apă. Pentru asta este însă nevoie de un influx masiv de idei noi, de un efort conştient de reformare a societăţii româneşti, de strategii de a valorifica experienţa acumulată de români peste hotare pentru a transforma „brain drain” (n.r. – exodul creierelor) în „brain gain” (n.r. – valorificarea creierelor). Cu o floare nu se face primăvară. Este nevoie de o generaţie nouă de lideri tineri, energici şi entuziaşti. Cred că studenţii români care se afirmă în marile centre universitare ale lumii pot contribui la această transformare. Este nevoie însă de un efort colectiv: a cere unui individ să se angajeze de unul singur în lupta cu sistemul, contra inerţiei, contra corupţiei, este inuman, absurd şi neproductiv.
Eşti optimistă cu privire la evoluţia societăţii româneşti?
R.P.: Sunt optimistă în privinţa imensului capital uman pe care România l-a avut şi îl are încă. Depinde însă de România să valorifice această resursă şi să pună în sfârşit bazele meritocraţiei. Corupţia omniprezentă persistă şi constituie un principal motiv de îngrijorare şi dezamăgire în societatea românească şi în diaspora.
Eşti implicată în discuţiile despre UE la cel mai înalt nivel al lumii academice. Ce teorii sunt „pe val”?
R.P.: Uniunea Europeană este o entitate geo-politică sui generis, de aceea nu poate fi integrată pur şi simplu în marile teorii. În ciuda tuturor eforturilor, UE rămâne un „obiect politic neidentificat”. Funcţionează la nivel supra-naţional şi intra, prin drepturile pe care le acordă fiecărui cetăţean al statelor membre, în relaţie directă cu individul, fără a mai necesita intermedierea statului naţional.
Evoluţia Uniunii nu poate fi explicată printr-o singură teorie de integrare europeană la nivel macro, UE are prea multe faţete care se dezvoltă toate în ritmuri diferite.
În prezent, specialiştii în integrare europeană lucrează în arii mai restrânse, bine definite, şi dezvoltă aşa numitele „middle-range theories”. Extinderea UE rămâne un subiect de actualitate, la fel şi direcţia pe care integrarea pieţelor la nivel european trebuie să o adopte în condiţiile crizei economice. Momentul cel mai dificil pare să fi trecut; din fericire, nu am asistat la un viraj spre protecţionism sau spre restricţionarea libertăţii de mişcare a europenilor, iar direcţiile generale de dezvoltare ale UE au rămas în linii mari aceleaşi.
Ai învăţat şi la Oxford, unde ai avut o prezentare intitulată „Romanians at Oxford. Romanians abroad” (Români la Oxford. Români în străinătate). Aşadar, cine sunt românii de la Oxford?
R.P.: Este asociaţia românilor care studiază la Oxford. Eu eram încă studentă la facultate în anul III, însă în asociaţie majoritatea membrilor erau doctoranzi, masteranzi şi oameni de ştiinţă care lucrează la Universitatea Oxford şi la laboratoarele de cercetare din împrejurimi. Sunt nişte oameni foarte cumsecade. Graţie lor am avut un colţişor de Românie chiar şi în anul pe care l-am petrecut în Anglia.
Te vei întoarce în ţară după terminarea doctoratului?
R.P.: Da, desigur că aş dori să mă întorc în România după ce voi termina doctoratul la Harvard. Mă entuziasmează ideea de a reveni pentru că am învăţat foarte mult în aceşti ani. Întotdeauna am cultivat şi valorificat legătura mea cu România: am găsit mereu în această conexiune o sursă inepuizabilă de inspiraţie, energie şi originalitate. Am foarte multe idei proaspete cu care aş putea contribui efectiv la dezvoltarea ţării mele; ar fi o onoare pentru mine să le pot pune în practică, să mă pot implica în procesul de schimbare a mentalităţilor, de reformare a sistemului… Mă interesează o carieră politică, universitară şi/sau o carieră în jurnalism, pasiunea mea care începuse încă dinainte de a pleca la studii în străinătate – oricum, observaţi că aceste profesii pe care le vizez (şi le visez) nu se exclud reciproc.
Acestea fiind zise, trebuie să fim realişti: revenirea mea în ţară depinde de oportunităţile care vor exista pe piaţa muncii la data când îmi voi termina doctoratul. În nici un caz nu voi reveni în ţară pentru a fi şomeră supracalificată. Din păcate, nu îmi pot permite luxul de a alege exclusiv pe baza considerentelor sentimentale şi emoţionale.
Interviu realizat în colaborare cu Liga Studenţilor Români din străinătate
CV
2002 – La 19 ani, a primit bursă completă la Williams College,instituţie pe care a absolvit-o summa cum laude, cu cea mai înaltă distincţie academică în ştiinţe politice.
2004-2005: Anul al treilea de facultate l-a făcut la Oxford University, tot cu bursă integrală.
2008 – prezent: Urmează doctoratul la Harvard, după ce a refuzat ofertele celor de la Yale, Cornell şi Duke. Predă cursuri despre Europa Centrală şi de Est la Harvard, şi este membră a Harvard Academy, o instituţie interdisciplinară extrem de selectivă.
