Președintele „Asociației 21 Decembrie“, Teodor Mărieș, povestește cum a fost confiscată Revoluția de Ion Iliescu și camarila sa.
În seara zilei de 21 decembrie 1989, pe străzile Bucureștiului au ieșit mii de oameni. Peste 1.000 au fost reținuți. Cifrele oficiale vorbesc de 49 de morți, deși bălțile de sânge de la Universitate te pot duce cu gândul că numărul ar fi putut să fie mult mai mare. Spitalele s-au umplut de răniți. 22 decembrie se anunța o zi și mai lungă. După fuga lui Nicolae Ceaușescu aveau să mai moară în București încă 515 oameni şi să fie răniţi alţi 1.162.
R.L.: Ce se prefigura pentru ziua de 22 decembrie?
Teodor Mărieș: Generalul Chelaru a spus, la un moment dat, că în noaptea de 21 spre 22 structurile au făcut o verificare și au ajuns la concluzia că în peste 70% din apartamente lumina era aprinsă chiar și la ora trei dimineața. Era clar că se asculta Europa Liberă și se vorbea despre ceea ce se petrecuse la Universitate. Pe 22 decembrie, la ora 10 dimineața, când am ajuns în centrul Capitalei erau sute de mii de oameni în stradă. Am intrat prin strada Academiei și am ajuns în fața Comitetului Central. Muncitorii din schimburile 1 și 3 au ieșit pe străzi cu bună-credință.
Care era starea de spirit?
Se scanda „Jos Ceaușescu!”. Am pătruns în Piața Re-voluției de azi. Pe clădire a aterizat elicopterul care urma să îl ia pe Ceaușescu. La un moment dat s-a spart un geam. Am pus piciorul pe unul dintr demonstranți și am intrat în CC. La parter, am văzut cantități mari de muniție. Erau pregătite pentru a se trage în noi. Multe pistoale automate erau rezemate pe perete. Am pus mâna pe primul automat și am alergat spre etajul 6 să ajung la elicopter și să trag în Ceaușescu. Între etajul 5 și 6 erau doi ofițeri de Securitate, în rest nu am întâlnit pe nimeni în Comitetul Central. Nu știu cu ce i-am lovit, cu arma, cu picioarele, dar am ima-ginea cu ei căzuți. Am ieșit pe plafon, dar elicopterul se ridicase, era spre Scala. Mi-am dat seama că era -inutil să mai trag și am intrat din nou în clădirea CC. Am intrat pe holul central, care era luminat. Am strigat la un ofițer pe care l-am întâlnit: „Bă, ai armă, tragi”?.
El a zis: „Nu”. S-a prezentat ca fiind colonelul Pârcălăbescu, șeful Gărzilor Patriotice. Avea biroul la etajul 6. El mi-a zis: „Haideți să vă prezint niște tovarăși”. Am intrat într-o încăpere unde la o masă în formă de U erau 25-30 de persoane de diferite arme, din miliție, armată. Nu am recunoscut pe nimeni. Primul lucru când am intrat am zis: „Bă, trage cineva?”, Ei: „Nu, dom’ne”. Mi s-au părut terminați. M-am apropiat de masă uitându-mă în ochii lor. Aveam cinci-șase pachete de țigări la mine care mi-au căzut pe masă. Mi-au cerut țigări și le-am dat. I-am cerut lui Pârcălăbescu să îmi dea un telefon să sun acasă și m-a invitat într-un birou alăturat. Acolo m-a izbit sângele lui Vasile Milea. Pe o canapea era o pată mare, rotundă, de sânge. Mi s-a spus că tovarășul general s-a sinucis. M-am uitat după urma de glonț. Mi-am imaginat că și-a pus pistolul la tâmplă, la gură, și glonțul trebuia să fie pe perete. Nu am găsit nicio urmă. Mi s-a spus că Milea a fost luat de pe scaun și pus pe canape, unde s-a scurs sângele. Găsesc unul din spătarele scaunului găurit și îmi dau seama că Milea nu putea să se sinucidă decât dacă era stângaci. Lăsând la o parte că glonțul a mers în jos spre covor. În opinia mea, Milea a fost presat în spătarul scaunului. Cineva a tras cu mâna dreaptă, dar nu l-a nimerit în inimă și generalul nu a murit pe loc. Am regretul că, în ziua aceea, nu am deschis și cel de-al treilea birou de la etajul 6 acolo unde cred că se refugiase criminalul.
Ce s-a petrecut după fuga lui Ceaușescu?
Am ieșit din nou pe plafonul CC. Chiar și pentru ceea ce am simțit în acele momente aș repeta istoria, aș trece prin toate nenorocirile din ultimii 27 de ani. Am văzut o masă imensă de oameni până la Cișmigiu și până la Ateneu, lumea curgea din tot orașul spre Piața Comitetului Central. Se scanda „Ole, Ole, Ceaușescu nu mai e” și „Libertate”. Simțeam cum mă înalț de pe plafon. Vedeam o masă imensă de oameni descătușată după 45 de ani de comunism. Am coborât la parter, apăruse și TVR-ul. Văzând muniția, lumea intrase în CC. Cu ajutor, am luat armele de la parter și -le-am dus la etajul 6. A -existat -tentativa de a-l scoate la balcon pe Dăscălescu, dar lumea l-a huiduit, apoi pe Ilie Verdeț, dar oamenii au răspuns la fel – „Fără comuniști”. Și a urmat tentativa a treia, pe la ora 17. Iliescu s-a adresat, neinspirat, din -balconul CC mulțimii cu „Stimați -tovarăși”.
Când a apărut Ion Iliescu la TVR?
Nu știu, că nu aveam acces la televizor. Am auzit că fusese prezentat ca un mare patriot. Dar Iliescu s-a introdus singur. Eu am dat această informație, că din 17 până în 22 decembrie el a stat în Ambasada rusă. Iliescu nu a negat. Iliescu știa direcția. Lucrurile fuseseră rezolvate, nu de Securitate, nu de Miliție, nu de comuniști, ci de revoluționari prin lupta lor din 21 decembrie și prin masele de oameni care au ieșit a doua zi în stradă. Eu spun că Revoluția s-a terminat la ora 12 și 8 minute o dată cu alungarea dictatorului, prin plecarea lui de pe CC. La Timișoara, învinsese pe data de 20 decembrie.
Cum au fost orele următoare?
Până la ora 18, starea din România a fost aceea a unui popor fericit, eliberat după 45 de ani de comunism. Practic, până la acea oră, pe 22 decembrie, nu s-a tras, cu excepția orașului Sibiu. Dictatorul fugise fără să se tragă un foc de armă. A urmat libertatea de șase ore pe care cei care s-au aflat în stradă au putut-o dărui.
Cum au fost deturnate lucrurile?
A venit acel moment nefericit în care Ion Iliescu – principalul beneficiar și răspunzător pentru tot ceea ce s-a întâmplat după 22 decembrie – s-a adresat mulțimii din fața CC. A fost huiduit de mulțime. I s-a strigat – „Nu suntem tovarăși” și „Fără comuniști”. Greu au redresat situația cei din preajma lui. În -momentul în care au realizat că pot pierde puterea au trecut la un alt plan de acțiune și au dat drumul la diversiu-nea cu teroriștii-securiști. Iliescu și gașca lui s-au temut de falanga Securității care îi urmărise ani de zile, îi depistase, îi verificau, pe unii i-au dovedit ca agenți KGB. Și atunci, au asimilat Securitatea și Miliția – care erau foarte urâte de popor – cu teroriștii. Au spus: -securiștii sunt teroriști. Cei din Direcția a V-a au fost reținuți și duși la o unitate militară din Pantelimon. Am trăit acea diversiune. Eram la etajul 6 și am auzit că se trage afară. Am mers la geam, am tras perdeaua și în secunda următoare cineva a tras, lăsând o gaură de zece centimetri. Salva a con-tinuat și-mi este clar că a fost trasă de un profesionist.
Cine a tras în 22?
Din punctul meu de vedere, a fost falanga armatei din Direcția de Informații mi-litare, cea care a și început diversiunea. Am ieșit pe plafonul de la etajul 6, pentru că nu înțelegeam de ce se trage. Îmi imaginam că toată piața e moartă la câte guri de foc se auzeau. Am văzut că lumea fugise din Comitetul Central. Caramitru, în balcon, striga: „Nu mai trageți, sunt tot de-ai noștri”. Nu înțelegeam cui se adresează. La ora 18, au ajuns la etajul 6 gene-ralul Iulian Vlad împreună cu Dincă și mulți alții. Vlad primea informații pe telefon – suntem atacați de unitatea X, de școala de miliție și securitate. Nu știu cine suna. Vlad spunea: “sunt generalul Vlad, nu știu în ce măsură îmi mai executați ordinele, dar vă ordon să nu ripostați”. La un moment, pe la 19, cineva a vândut pontul că la etajul 6 s-au strâns arme. Mulțimea s-a repezit pe hol strigând că vrea arme. „Cine v-a trimis?”, am zis. „Ion Iliescu”, a zis unul de pe hol. Atunci, nu știam cine e Iliescu. Am încercat firav să îi conving că nu e bine. Dar lumea era înnebunită de faptul că se trăgea afară. În zece minute s-au golit două ca-mere cu arme și muniție. Ultimii care au plecat au fost copii de 15 ani cu baionete. Oamenii au fost manipulați de situație, pentru că afară se declanșase infernul, pentru că se trăgea, nu de cineva anume.
Cine mai avea arme?
Oamenii din Miliție, Securitate, Armată și gărzi patriotice. Ce încredere să avem că securiștii – de la Direcția I până la a VI-a – au lăsat armele? Armata a fost în mijlocul străzii cu arme și tancuri. În seara de 21 decembrie s-au tras 1,9 milioane de gloanțe, între 22-26 decembrie s-au tras 12,5 milioane de gloanțe.
În jurul orei 20, generalul Iulian Vlad a vrut să plece din Comitetul Central și a trecut pe lângă mine, mi-a pus mâna pe obraz ca unui copil și mi-a zis: „Vino jos, să vezi ce se întâmplă. Ați dat jos un dictator și puneți un comunist”. Eu nu știam cine e comunistul. Nu știam de Iliescu. Pe seară, au apărut niște băieți înarmați, înalți de 1,90, în salopete negre și ne-au presat să coborâm. Clar, erau de la Direcția de Informații a Armatei. Am coborât și când am ajuns în hol, la o masă, se strângeau semnături pentru Frontul Salvării, în timp ce afară se murea. Se împărțeau eugenii, suc, apăruseră lăzi cu salam. La haosul care se instaurase, mi-am zis că nu mai e nimic de făcut și trebuie să plec acasă.
Când v-ați dat seama că Revoluția a fost confiscată?
În noaptea de 22 decembrie, privind la televizor.
Spuneți că anul viitor vom avea primii oameni urmăriți penal în dosarul Revoluției. Chiar așa?
După datele de azi, în maxi-mum o lună de zile toți cei care au fost implicați în diversiunea din 22 decembrie ar trebui să fie puși sub urmărire, măcar în unul din dosare. Printre ei, cu certitudine, se va afla și Iliescu, care a fost principalul beneficiar. El nu a fost revoluționar, el a fost emanat de Revoluție. Încadrarea în cazul Iliescu a fost făcută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: crime împotriva umanității.
Cât va dura procesul?
Dosarul este dat pe tavă procurorilor de către Asociația 21 Decembrie. Aceste dosare ar putea avea șansa să fie finalizate și să aibă un rechizitoriu cu pro-funzime probabil într-un an de zile. Iar o sentință se poate da în șase-opt luni. Acest dosar, dacă ajunge la Înalta Curte, ar trebui să aibă -prioritate, iar termenele pot fi și din două în două zile. O -condamnare a lui Iliescu poate veni și în șase luni după ce dosarul e trimis în instanță, iar rechizitoriul finalizat.
Într-un an și opt luni am putea vedea prima condamnare legată de implicarea lui Iliescu în Dosarul Revoluției. Iar o condamnare definitivă a lui Iliescu ar putea apărea în doi ani.
