Autorităţile române au complicat şi mai mult procesul de accesare a fondurilor europene de frică să nu greşească, iar auditul de la Bruxelles să descopere acest lucru -, este de părere Markku Markkula, preşedintele Comitetului European al Regiunilor, organ consultativ reprezentând autoritățile locale și regionale din Europa. Astfel, s-a ajuns la o rată scăzută de absorbţie. De aceea, este nevoie de o simplificare la nivel european a procedurilor mult prea birocratice şi de o flexibilizare a acestora, important fiind impactul proiectelor finanţate.
Pe de altă parte, valul de migraţie va schimba întreaga economie şi arhitectură europeană. Prezent la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu premierul Dacian Cioloş şi cu alţi oficiali români şi a participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, Markku Markkula a acordat un interviu ziarului „România liberă” în care arată care au fost greşelile în ceea ce priveşte mecanismul de alocare şi absorbţie a fondurilor UE, ce lecţii avem de învăţat şi cum nivelul ridicat al corupţiei te poate împinge pe ultimul loc în Europa atunci când este vorba despre sărăcie.
Partea de nord-est a României este cea mai săracă regiune a UE, dar Bucureştiul depăşeşte media europeană. Cum putem micşora această discrepanţă între două zone diferite ale aceleiaşi ţări? Ce pot face partenerii locali?
Markku Markkula: Colaborarea reprezintă cheia, şi nu doar în cazul regiunii NE a României, ci în general. Fiindcă orice regiune poate fi un pionier şi trebuie să încerce să facă ceva nou. Pe plan local oamenii trebuie să vadă oportunităţile. Cei care au interese comune trebuie să fie puşi în contact. Aici intervine politica de coeziune. Trebuie să vedem care sunt nevoile reale ale comunităţilor locale şi să colaborăm. Nu staţi izolaţi într-un turn de fildeş, doar în zona voastră. Utilizaţi resursele de care dispuneţi. Creşteţi capacitatea administrativă, folosiţi, pe plan local, profesionalismul oamenilor, apelaţi inclusiv la cei care iau decizii politice. Învăţaţi să fiţi inovativi şi, mai ales, învăţaţi de la alţii! Sunt fonduri consistente la nivel european pentru creşterea capacităţii şi a inovării pe plan local.
Corupţia poate fi unul dintre motivele pentru care în România coexistă cea mai săracă regiune a UE şi Bucureştiul, oraş ce depăşeşte media europeană?
M.M.: Cu siguranţă. Fiindcă aveţi o istorie. De aceea trebuie să luptăm împotriva oricărei tentative de corupţie. Iar cetăţenii trebuie încurajaţi să reacţioneze atunci când nu sunt trataţi în mod egal.
Care au fost propunerile Comitetului European al Regiunilor în ceea ce priveşte modul în care a fost construit actualul cadru financiar al UE?
M.M.: În acest moment procesul este în derulare. La sfârşitul anului, am avut o primă mare dezbatere pe această temă. O întrebare importantă este cea legată de valoarea europeană adăugată. De ce să nu facem totul pe plan local? Recomandările noastre au fost că avem nevoie de politica de coeziune şi că trebuie să încurajăm proiectele la nivel regional, în special cele inovative, utilizând cele mai bune practici întâlnite la nivel european, alocând mai multe fonduri pentru aceasta. Însă trebuie să identificăm de unde putem lua diferenţa de bani. De la agricultură? Este o mare dezbatere pentru a găsi sursa de finanţare.
Ce greşeli au fost făcute în trecut în ceea ce priveşte mecanismul de alocare şi absorbţie a fondurilor UE? Ce lecţii sunt de învăţat pentru România?
M.M.: Procedurile au fost foarte complicate. În primul rând au fost complicate de birocraţia europeană. Apoi, autorităţile naţionale au complicat-o şi mai mult. Teama că ar putea să greşească, iar auditul de la Bruxelles să constate astfel de greşeli a determinat funcţionarii de la nivel naţional să complice şi mai mult mecanismul de absorbţie a fondurilor europene. Nu vorbesc doar despre România. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte ţări membre ale UE. Sfatul nostru este să nu utilizaţi banii aşa cum credeţi voi că este mai bine. Mesajul nostru este – simplificaţi! O altă recomandare – uitaţi-vă la impact. Trebuie ca procedurile de accesare a banilor europeni să fie mai flexibile, atunci când cerinţele de bază sunt îndeplinite, cu condiţia ca punerea în practică a proiectului să aibă impactul prevăzut. Pe de altă parte, de la conturarea proiectului şi a planurilor până la începerea implementării acestora trec un an și jumate- doi ani. Apoi mai sunt necesari alţi trei ani până la implementare, timp în care lucrurile evoluează, iar situaţia se schimbă. De aceea este nevoie de flexibilitate, importante fiind impactul proiectului respectiv şi rezultatele obţinute. Recent, Curtea Europeană de Conturi a declarat că povara administrativă pe care o presupune cheltuirea fondurilor europene este o cauză majoră a erorilor în domeniul achiziţiilor publice. Pe de altă parte, considerăm că proiectele finanţate din fonduri structurale sunt verificate de prea multe ori de către autorităţile de audit, la diferite niveluri. Acest lucru creează şi mai multă birocraţie, fără a asigura îmbunătăţirea calităţii. Autorităţile de audit trebuie să colaboreze mai strâns, să se bazeze pe concluziile la care ajung separat şi să nu mai multiplice nejustificat auditul.
Cred că aveţi numeroase exemple amuzante despre cum s-au utilizat fondurile europene pe plan local ţinându-se cont doar de proceduri, nu şi de rezultate. Unul dintre exemplele de proastă practică date de Comisia Europeană este cel al unui sătuc situat pe o insulă din Mediterana unde locuiesc doar vârstnici, dar s-a construit o şcoală din fonduri UE. Scopul era doar de a cheltui banii respectivi.
M.M.: Da, aşa este. În urmă cu 20 de ani, în Finlanda, în derularea unui proiect, autorităţile se uitau doar la câte ceşti de cafea s-au consumat, nu şi la rezultate. Aceasta îţi dă imaginea terifiantă asupra modului în care funcţionează sistemul. Legislaţia europeană trebuie să fie simplificată şi îmbunătăţită pentru a satisface nevoile reale ale comunităţilor. A avea reguli simple înseamnă şi utilizarea fondurilor structurale într-un mod mai eficient la nivel local şi regional. România a fost lentă în procesul de absorbţie a fondurilor comunitare şi pentru că fiecare hârtie a fost analizată pe toate părţile. Mi s-a spus că rata de absorbţie pe vechiul cadru financiar ar putea ajunge la 75-80%. Însă există dificultăţi în creşterea absorbţiei. Unele din soluţii ar putea fi îmbunătăţirea capacităţii administrative, o mai bună pregătire a proiectelor mari de infrastructură, a respectării regulilor în derularea procesului de achiziţie publică şi evitarea schimbării frecvente a legislaţiei. Şi, nu în ultimul rând, lupta împotriva corupţiei. De menţionat că, pentru 2014-2020, România va beneficia de 30,8 miliarde de euro din fondurile structurale, adică circa 1.500 de euro pentru fiecare cetăţean.
Care este opinia dvs. în ceea ce priveşte Planul Juncker şi care consideraţi că sunt verigile slabe? (Planul lui Juncker prevede instituirea unui nou Fond european pentru investiţii strategice în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii, garantat cu bani publici, care să mobilizeze cel puţin 315 miliarde de euro sub formă de investiţii suplimentare în perioada 2015-2017).
M.M.: Investiţiile sunt foarte complicate şi se vizează atragerea fondurilor private. Avem nevoie de aceste investiţii. Nu este vorba doar despre câţiva kilometri de drum sau câteva clădiri. Suntem interesaţi de investiţii inteligente, inovative, care să creeze locuri de muncă. La sfârşitul anului se făcuseră deja investiţii în valoare de 15 miliarde de euro. Una dintre urmările crizei a fost încetinirea investiţiilor în sectorul public din întreaga Europă. Pentru a ne reveni economic avem nevoie de aceste investiţii. De aceea, trebuie să învăţăm din practică şi să schimbăm regulile în ceea ce priveşte calcularea datoriei municipalităţilor şi a altor autorităţi publice.
Cum va schimba valul de migraţie economia europeană şi modul de alocare a banilor comunitari? Pot apărea situaţii care să pară discriminatorii între cetăţenii UE şi cei nou- veniţi în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile?
M.M.: Europa trebuie să fie deschisă pentru a colabora. Trebuie să respectăm valorile noastre referitoare la libertate şi libera circulaţie. De ce sirienii şi irakienii îşi părăsesc casele? În primul rând trebuie oprit războiul şi apoi să înceapă procesul de reconstrucţie. Numai aşa oamenii nu vor mai fugi de la ei din ţară. De exemplu, Finlanda a fost o ţară săracă, dar am investit în şcoli, în universităţi şi în industrie. Aşa s-a schimbat peisajul. Iar ca să nu apară discriminări între cetăţenii europeni şi nou- veniţi, aceştia din urmă trebuie să înveţe limba ţării unde s-au stabilit, astfel încât să se poată integra pe plan local.
Noul context politic ar putea mări discrepanţa între cetăţenii UE şi regiunile Europei?
M.M.: Răspunsul este legat de politica de coeziune şi de modul în care sunt utilizate fondurile europene. Suntem focalizaţi pe antreprenoriat şi pe crearea de noi locuri de muncă. Fondurile europene pot ajuta populaţia comunitară să vadă beneficiile de a trăi într-o Europă unită.
INFO
Ce este Comitetul European al Regiunilor
Comitetul European al Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali. Este alcătuit din 350 de membri – președinți de consilii regionale, primari sau reprezentanți aleși ai regiunilor și orașelor – din cele 28 de state membre ale UE. Membrii trebuie să fie aleși în mod democratic și/sau să dețină un mandat politic în țara lor de origine. Prin intermediul Comitetului, autorităţile locale şi regionale ale UE pot să-și exprime opinia cu privire la elaborarea legislației UE care are un impact asupra regiunilor și orașelor.
CV
Cine este preşedintele Comitetului European al Regiunilor
Markku Markkula s-a născut pe 15 iulie 1950 într-o localitate din apropierea Cercului Arctic, în Finlanda. A fost ales în funcţia de preşedinte al acestui organ consultativ european în februarie 2015 şi are un mandat de doi ani şi jumătate. Markkula a fost membru al Parlamentului finlandez în perioada 1995-2003. Membru în conducerea Consiliului regional Helsinki-Uusimaa și președinte al Comisiei de urbanism a orașului Espoo, Markkula îndeplinește și funcția de consilier la Universitatea Aalto din Finlanda, ocupându-se în special, în virtutea competențelor sale, de aspectele legate de politica UE în domeniul cercetării, inovării şi educației.
