Frica și prostia sunt cei mai performanți demoni care bântuie pe aici. Ei ne-au făcut viața un coșmar mai negru decât al vecinilor de lagăr. Ei ne-au prelungit prizonieratul multă vreme după ce toți ceilalți frați de suferință învățaseră să se bucure din nou de libertate. Tot ei, prin oamenii ale căror suflete și minți le călăresc zi și noapte, ne pot opri desprinderea definitivă din promiscuitate și sărăcie, acum, când tocmai începuse să pară posibilă.
Ce altceva decât un amestec de frică și prostie, într-o doză gigantică, a îndemnat PSD-ul să își bată joc de românii din străinătate și să-i oblige să stea ore în șir la cozi pentru a vota?!
Toate sondajele, comandate și controlate aproape în exclusivitate de marele partid roșu, indicau că Victor Ponta va câștiga fără emoții primul tur de scrutin și că nu exista absolut nici un risc ca el să rateze intrarea în turul doi. Cum s-a și întâmplat, de altfel, prognoza lor fiind confirmată surprinzător de precis de realitate. La sutime!
Cu toate că liderul PSD declarase că mustește de încredere și că va urmări lupta pentru locul doi cu o pungă de floricele în brațe, aparatul său de comandă și control a decis să îi dea totuși o mână de ajutor, să greșească deliberat estimarea numărului de votanți ce se vor prezenta la urne în afara țării și să obstrucționeze fățiș un drept fundamental, doar pentru a-l scuti de câteva mii de potențiale voturi potrivnice.
Nu era previzibil că o astfel de mișcare le va pune în cap întreaga diasporă, că vor urma proteste, că imaginile cu cozi în fața ambasadelor și consulatelor României din marile capitale europene vor întări dubiile deja existente cu privire la onestitatea lui Victor Ponta, la respectul lui față de regulile democrației?
Nu era previzibil că un astfel de scandal internațional va reverba în țară, că va trezi din amorțire societatea civilă și că va da un ajutor nesperat unui contracandidat încremenit în cugetare (și care altfel ar mai fi avut nevoie, probabil, de vreo doi ani să decidă dacă merită să-l atace pe Victor Ponta sau este sub demnitatea lui)?
Se pare că nu! Se pare că PSD găsește irezistibilă, în continuare, voluptatea mânuirii ciomagului și nu are chef de finețuri analitice, de predicții, de calcule de risc și de jocuri sofisticate. Au dat una peste bot românilor din străinătate, care de 25 de ani votează cu pasiune împotriva lor, fără nici un calcul. Au făcut-o pentru că au putut. Asta este doza de prostie.
Frica s-a văzut la puținii care au înțeles prostia celorlalți și care ar fi putut să oprească abuzul. Teama că ar putea pierde din nou președinția, că Ion Iliescu ar putea rămâne pentru multă vreme de aici încolo singurul președinte dat de partidul lor după 1989, i-a făcut să aleagă tăcerea și inacțiunea complice.
Au preferat să sufle și în iaurt, mergând pe ideea că blocarea voturilor din străinătate a fost inutilă la primul tur, dar s-ar putea dovedi salvatoare la turul doi, dacă se va ajunge, ca în 2009, la un final „la fotografie“.
Aici, însă, chiar și în cazul lor frica s-a combinat cu prostia. Toate sondajele indicau o victorie confortabilă a lui Victor Ponta în runda finală. Lipsa de nerv, de combativitate, de claritate în a-și articula opțiunile strategice și discursul împiedicat ale lui Iohannis indicau că distanța se va menține și între cele două tururi. Cu o singură condiție. Ca Ponta și PSD să nu facă o greșeală majoră. Ceea ce s-a și întâmplat!
Deși Iohannis nu are nicio contribuție, deși nici măcar nu pare interesat să își relanseze campania cu ajutorul lor, acest scandal și protestele pe care le-a generat ar putea duce la un rezultat foarte strâns și poate chiar la o răsturnare de situație. A meritat pentru PSD evitarea a câteva zeci de mii de voturi potrivnice în diaspora riscul a sute de mii anti-Ponta în țară? Evident, nu!
Ce altceva decât amestecul de frică și prostie îi îndeamnă pe pesediști să vânture și minciuna că Iohannis va da Transilvania ungurilor?
Aceeași frică de eșec, alimentată de dorința monstruoasă de a nu împărți cu nimeni puterea, nici măcar cu cei care te votează, îi împinge să ațâțe cele mai tenebroase spaime naționaliste, în speranța că vechiul Regat va ieși în masă la vot pentru a împiedica pierderea Transilvaniei, dar și că românii din această zonă vor alege, în final, unul „de-al lor“.
Și dacă această strategie va da rezultate, prostia îi împiedică pe cei ce au gândit-o și o pun în practică să întrevadă urmările ei. Dacă Ponta va câștiga, va conduce o țară la a cărei divizare a contribuit din plin. Pentru că este indubitabil că propagarea ideii că Iohannis ar da Transilvania ungurilor nu doar că nu îi unește pe români, ci îi dezbină și mai tare.
De ce? Pentru că o astfel de campanie reprezintă de fapt o acuzație de trădare la adresa tuturor celor care au votat și care vor vota cu Iohannis. Fie ei din Transilvania, fie din restul țării.
Dacă Victor Ponta va câștiga, va ajunge președinte peste o țară împărțită aproape în mod egal între patrioți și trădători. Pentru că, potrivit propagandei PSD, asta sunt cei ce și-au dat votul pentru Iohannis după ce au fost avertizați că acesta ar milita pentru dezmembrarea statului unitar român dacă ar lua puterea.
Cine își imaginează că prăpastia creată prin efortul deliberat și asiduu al PSD va dispărea peste noapte, o dată cu încheierea alegerilor, se înșală. S-a redeschis o rană adâncă în străfundurile României. După cum s-a văzut la turul întâi, harta pro-Iohannis se confundă în practic cu harta Transilvaniei. Iar harta Transilvaniei are caracteristici atât de pronunțat diferite de cea a restului României din cauza unor diferențe culturale create de evenimente istorice majore, în decursul a sute de ani.
Aceste diferențe există și vor continua să existe indiferent cine s-ar fi confruntat în finala prezidențială din acest an. Problema este că, întocmai ca în orice comunitate, fie ea o țară sau o familie, depinde foarte mult de capii ei să scoată la lumină și să pună accent pe elementele care îi unesc pe membrii comunității, nu pe cele care îi dezbină.
O campanie care ridică un gard de sârmă ghimpată în mijlocul țării și spune că la stânga sunt cei ce vor o Românie unită, iar la dreapta cei ce vor ca Transilvania să ajungă la unguri este o campanie care urmărește victoria prin dezbinare, nu prin unire. Iar cel ce a gândit-o merită să i se ridice o statuie. Statuia iresponsabilității. Pentru că reamintirea faptului că Transilvania și vechiul Regat nu sunt încă un tot armonios – nu sunt legate nici măcar de o autostradă – într-un moment cu o încărcătură emoțională maximă, va persista încă multă vreme. Nu aveam nevoie de o sursă de tensiune creată artificial în apropierea celebrării a 100 de ani de la Marea Unire!
Același comentariu este valabil și pentru ideea pesediștilor de a capitaliza de pe urma faptului că Victor Ponta este ortodox, iar Iohannis nu. Transilvania este și astăzi brăzdată de cicatricile disensiunilor dintre ortodocși și greco-catolici. În toată România există peste 2 milioane de creștini neortodocși care au acumulat suficientă frustrare față de modul în care liderii religiei majoritare abuzează de relația privilegiată pe care o au cu statul.
O reluare a temelor care țin de privilegiile apartenenței la confesiunea dominantă și de reproșurile dureroase care au fost adresate de-a lungul anilor minorităților religioase ridică un alt gard de care România nu are nevoie.
Cu ce este diferit un român ortodox de un român protestant, sau de unul neoprotestant, sau de unul greco-catolic?! La această întrebare cei chemați să dea un răspuns unificator, purtând mesajul toleranței, sunt tocmai preoții. Din păcate, vocile clericilor cu har nu s-au auzit. În schimb, politicienii iresponsabili și-au găsit aliați în popii iresponsabili care, plătiți sau din convingere, s-au înrolat în campania anti-Iohannis pentru a ne reaminti că acesta nu este ortodox și că ar fi bine să votăm tot unul ”de-al nostru“.
Raportarea conflictuală la cele trei minorități care au devenit, intenționat sau nu, teme de campanie – românii din străinătate, etnicii din Transilvania și credincioșii neortodocși – vulnerabilizează România și servește perfect interesele celor ce nu doresc binele României. În special pe cele ale rușilor!
După cum am spus de nenumărate ori în ultimele luni, suprapunerea conflictelor politice interne pe contextul extern delicat creat de agresiunea Moscovei ar fi impus precauție maximă. Atacurile politice mizerabile și propaganda care face din cele mai abjecte minciuni arme legitime de luptă electorală creează în societate tensiuni majore, amplifică paroxistic neîncrederea cetățenilor în elita politică și transformă un exercițiu democratic benefic într-o sursă de dezbinare și de insatisfacție profundă.
Creează, de fapt, un teren prielnic pentru ca manipulările, diversiunile și atacurile camuflate ale unei forțe străine ostile să își atingă scopul: destabilizarea țării și șubrezirea instituțiilor care le stau în cale. Uitați-vă la toate scandalurile din această campanie și o să observați că, în afară de armată, nici una dintre instituțiile importante ale statului, dar mai ales cele ce au contribuit la evoluțiile pozitive din ultimii ani, nu a scăpat neterfelită.
Temele false, atacurile la persoană, răscolirea fricilor primordiale au creat o perdea de fum perfectă pentru ca instituțiile să fie atacate nu doar din prostie și frică, ci și din calcul atent, îndreptat deliberat împotriva interesului național, cu o precizie de lunetist.
Riscul cel mai mare vine, însă, de la acuzațiile de fraudare a alegerilor și de la împiedicarea unei categorii de cetățeni de a-și exercita dreptul la vot în condiții optime. Cea mai păguboasă finalitate a acestor alegeri ar fi o imensă umbră de ilegitimitate aruncată asupra viitorului președinte.
Două lucruri se vor întâmpla dacă alegerile de duminică nu vor decurge în condiții impecabile. Tensiunile ce se fac deja simțite acut în mediile urbane vor crește și mai mult, ceea va duce la proteste de stradă și mai viguroase, ce ar putea să se prelungească o perioadă lungă de timp.
Al doilea efect: suspiciunile de ilegitimitate vor fi și un semn că unele din instituțiile statului nu și-au făcut datoria. Fie că nu vor fi investigat temeinic acuzațiile de fraudă, fie că nu vor fi reacționat proactiv la decizia PSD de a îngrădi dreptul de vot al românilor din străinătate, ele își vor pierde din credibilitatea câștigată cu greu în ultimii ani. Combinate, tensiunile acute și pierderea încrederii în instituții vor înteți și mai tare focul aprins de frica de eșec și prostia PSD-ului.
Dacă în privința campaniei este prea târziu să se mai intervină, răul este deja făcut, asigurarea corectitudinii alegerilor nu este încă o cauză pierdută. Se mai pot înființa secții de votare în străinătate și se pot lua măsuri de descurajare a votului multiplu, sau a votului pe liste suplimentare. Există suficienți oameni în structurile statului care știu exact cum pot fi contracarate toate metodele prin care PSD a furat voturile prin care s-a menținut ani la rândul la putere și prin care a fost la un pas să înhațe președinția încă de acum doi ani.
Înlocuirea președintelui va fi oricum un moment de maximă vulnerabilitate pentru statul român. O predare de ștafetă contestată în stradă, cu argumente solide, de cetățenii cei mai implicați civic și politic, prin proteste masive, ar fi un semnal extrem de prost asupra capacității celor ce se pregătesc să ia puterea de a împăca imperativele eficienței administrative, justițiare și de protejare a securității naționale cu rigorile respectării stricte a jocului democratic.
Ar fi și un motiv de îngrijorare față de forța lor de a ne proteja de un dușman extern. Cum să reziști unui asalt cu o țară atomizată de frustări și paralizată de neîncredere în cei ce o conduc?
Compromisurile făcute la construirea fundației se numesc păcate originare, se plătesc scump și ne vor urmări multă vreme de acum încolo. Sper ca aceia ce mai pot interveni ca alegerile de duminică să nu fie un eșec istoric să nu uite cât am tras cu toții pentru păcatele celor ce au furat revoluția din decembrie 1989!
