Scandalul violului de la Vaslui este despre un singur lucru: notorietatea cu orice preț, în condiții de totală amoralitate. Este un monstru care se hrănește cu rating-uri și „like“-uri și pentru care Binele și Dreptatea nu există.
Operațiunea „Mânia lui Dumnezeu“ a fost un act de răzbunare pură prin care Mossadul a identificat și ucis asasinii celor 11 sportivi israelieni din atentatul comis de gruparea Septembrie Negru (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) la Jocurile Olimpice de la München din 1972. Operațiunea a durat mulți ani și a fost purtată în secret și cu multe erori, după cum descrie destul de corect filmul lui Spielberg, Münich, dar a fost dusă până la sfârșit. Îi vânezi pe toți până la unul.
Dacă aș fi fost tatăl fetei din Vaslui, aș proceda în același fel. Nu mi-ar păsa de deciziile Tribunalului Vaslui, pentru că știu că tribunalele sunt corupte, iar statul la fel de corupt. Nu mi-ar păsa de reacția „comunității“ și nici de publicitatea cazului. Aș acționa în secret, pe tăcute, pentru a fi sigur că fiecare din cei șapte va plăti prețul suprem pentru fapta lor. Oricum, cel mai probabil este că s-ar întâmpla de la sine. Crima organizată, așa nemiloasă cum este, are propria etică și există șanse minime ca, odată condamnați, autorii violului să supraviețuiască timpului petrecut în închisoare. În alte părți ale lumii apar frecvent știri despre violatori de copii care, scăpați din neglijență voită sau nu în mijlocul celorlalți condamnați, sfârșesc torturați și uciși în închisoare. Dacă aș fi tatăl fetei, aș face tot ce pot să nu las lucrurile la voia sorții.
Dar cazul de la Vaslui nu este despre răzbunare și „mânia lui Dumnezeu“. Este, mai degrabă, despre ceea ce cântau băieții de la „Fără Zahăr“ încă de acum mai bine de zece ani în piesa „De la Sate“. Despre combinația toxică între violența rurală (în special din Moldova, în special din zona Vasluiului) și fascinația notorietății publice oferite de mass-media. Și acum zece ani, și astăzi, principalul actor media este Pro TV, care nu este la prima performanță de acest fel, fiind, probabil, singura televiziune din lumea civilizată care și-a permis să filmeze o familie în timp ce reporterul anunța moartea unui membru.
În satira lor, cei doi tineri din Dorohoi au surprins faptul că violența și mediatizarea se hrănesc una din cealaltă și creează monștri. Această obsesie privind mediatizarea calcă în picioare orice. Nimic nu este mai important decât „a apărea la televizor“, indiferent pentru ce. De ani buni televiziunile fac vedete din oameni care nu au altă calitate decât aceea că apar la televizor și tinerii fără calități și fără educație, dar care sunt mai perspicace decât credem, au învățat foarte rapid această lecție, așa cum cei cu un deceniu înaintea lor au învățat că nu ai nevoie de școală ca să parvii, după cum a dovedit modelul de succes (tot Pro TV) Gigi Becali.
Să nu-și facă nimeni nici o iluzie. În pofida a ceea ce au recunoscut trei dintre cei șapte în fața judecătorului, nici unul nu regretă nimic din ceea ce a făcut. Dimpotrivă, cel mai probabil se consideră un fel de vedete locale care au adus Vălenii de Vaslui, despre care nu a auzit nimeni niciodată, în atenția unei țări întregi. Din punctul lor de vedere, sunt mândri de ceea ce au făcut, iar consătenii lor sunt mândri de ei. Această lume virtuală în care notorietatea televizată și prietenii pe Facebook sunt primul și singurul reper nu are scrupule morale, oricât de monstruos ar părea ceea ce scriem. Pentru ei, Binele și Răul nu au sens, iar Dreptatea cu atât mai puțin. Cool, fun, wicked, awsome sunt „valori“ mult mai palpabile și, deci, mai dezirabile. La Vălenii de Vaslui, wicked awsome înseamnă viol în grup și de aceea este purtat ca o medalie de merit, nu ca un stigmat. De aceea, spre deosebire de alții, nu ne grăbim să condamnăm decizia victimei de a apărea public la Pro Tv. Într-o subcultură în care notorietatea este singurul reper, notorietatea a devenit singura armă de contraatac la care s-a putut gândi o familie traumatizată și stigmatizată după un obicei mai degrabă islamic: femeia e de vină pentru orice!
Ce trebuie să facă presa responsabilă în astfel de cazuri? Colegii mei s-au concentrat asupra singurelor lucruri care par să aibă sens din punctul de vedere al faptelor. Eliberarea sub control judiciar a trei dintre inculpații care și-au recunoscut vina sub imperiul deciziei Curții Constituționale care a decis că arestul la domiciliu este neconstituțional și a celorlalți patru pentru absolut nici un motiv. Aceasta este o chestiune gravă pe care Inspecția Judiciară trebuie să o rezolve într-un fel sau altul cât mai repede (nu Ministerul Justiției, cum cere oportunistul laș Victor Ponta, și în nici un caz Guvernul). Cazul de la Vaslui nu poate fi folosit de Guvern pentru a prelua controlul asupra Justiției.
Dar există lucruri mai profunde și mai obscure în acest caz pe care presa le-a abordat prea puțin. În alte părți mai civilizate ale lumii, bunăoară, nu s-ar fi făcut petiții stupide, care nu înseamnă nimic, ci ar fi existat ONG-uri care ar fi oferit asistență victimei, pentru că victima ar trebui să fie principala preocupare, atât din punct de vedere juridic, cât și din punctul de vedere al administrării relațiilor cu mass-media, nu doar consiliere psihologică și alte lucruri fără valoare practică. În al doilea rând, în simplitatea sa frustă, președintele CCR, Augustin Zegrean, are dreptate. În zona Vaslui se întâmplă cam des astfel de orori, așa cum arată și cazul exorcismului de la Tanacu. Or, sociologii noștri își bat mai mult capul cu efectul Tsipras asupra Europei și nevoia de revoluție socialistă decât cu adâncurile întunecate ale unei bune părți a societății românești. Și acesta este un alt adevăr: elita a abandonat România profundă, care acum se hrănește cu surogate care i se oferă la televizor.
