5 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialUrmăriți banii și începeți cu Voiculescu

Urmăriți banii și începeți cu Voiculescu

Dramoleta cu accente grotești pusă în scenă de Antena 3 în care au jucat un rol nedemn și instituții fundamentale ale statului – Senatul și Președinția – a scos în evidență nevoia urgentă de a accelara crearea instituțiilor și procedurilor de recuperare a prejudiciilor înainte ca oamenii politici să se blindeze definitiv în fața amenințării concrete de a pierde averile obținute ilegal. Înainte de a vorbi despre „un nou contract social” și alte bazaconii egalitariste, ce-ar fi să încercăm să aplicăm una din prevederile vechiului contract, anume aceea care spune că cine fură plătește?

Nu vorbim de o plată în ani de închisoare și stigmat public ci de o plată concretă, în bani gheață. S-ar putea ca naturile rafinate să fie oripiliate de ideea că bunele moravuri ar putea fi întemeiate pe ceva atât de trivial cum sunt banii, dar, în condițiile în care societatea românească este coruptă pe scară largă și în profunzime iar legăturile dintre societate și stat sunt aproape rupte de lipsa de încredere, banii, mai precis, recuperarea banilor furați de funcționari și de politicieni și cheltuirea lor în mod transparent în folos public s-ar putea să fie singura cale concretă rămasă pentru a reface această încredere.

Un lucru este clar. Dimensiunea corupției în România rămâne uriașă, în pofida eforturilor DNA și a deciziilor curajoase ale unor judecători. Ne grăbim să precizăm că afirmația de mai sus nu trebuie interpretată nicidecum ca o minimalizare a eforturilor DNA, ci ca o subliniere a uriașei sarcini care îi stă în față și pe care nu o va putea duce la capăt de una singură. După discursul Laurei Codruția Kovesi de la bilanțul DNA, comentatorii s-au grăbit să scoată în evidență excelentele performanțe obținute de instituția pe care o conduce precum și faptul că, în sfârșit,ministrul Raluca Prună, a anunțat că o va nominaliza pentru un nou mandat.

Dar dacă citim mai atent discursul procurorului șef DNA, tonul este prea puțin festivist ci, dimpotrivă, alarmat și, pe alocuri, disperat. În primul rând Kovesi constată explicit că în materie de achiziții publice corupția este generalizată în pofida faptului că au fost trimise în judecată cu o treime mai mulți funcționari publici – aproape 500 – și de trei ori mai mulți primari și președinți de consilii județene. Cu alte cuvinte, administrația publică centrală și locală continuă să fie coruptă pe orizontală și pe verticală iar bugetele publice continuă să fie jefuite pe scară largă. Kovesi se întreabă retoric, dar răspunsul este evident: în pofida eforturilor considerabile ale DNA, instituțiile statului român nu sunt deloc mai curate.

În al doilea rând, după ce constată o creștere a gradului de recuperare a prejudiciilor și enumeră eforturile în acest sens depuse de DNA, Kovesi remarcă, pe de o parte, că infractorii se bucură de complicitatea autorităților pentru a scoate banii din țară, amintește că statul are de recuperat 200 de milioane de euro și atrage atenția că „este important ca hotărârile judecătorești definitive să fie executate efectiv” și că „aceste sume aparțin de drept bugetului de stat și trebuie să fie utilizate în folosul societății.” Ceea ce înseamnă, dacă dăm la o parte ambalajul diplomatic, că autoritățile executive ale statului nu pun în aplicare hotărârile judecătorești atunci când vine vorba de confiscări, ba mai mult, îi ajută pe infractori să-și securizeze prada. Dacă amintim că, la începutul lunii, DNA a început urmărirea penală pentru că nu s-a făcut nimic pentru recuperarea celor 60 de milioane de euro de la Dan Voiculescu, este clar la ceea ce se referă Kovesi.

În al treilea rând, Kovesi atrage atenția asupra faptului că „de multe ori mecanismele și procedurile judiciare sunt interpretate și aplicate diferit. Unii condamnați nu execută integral pedeapsa aplicată de judecători. Unii sunt eliberați condiționat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri administrative Astfel de situații duc treptat la pierderea autorității statului și la o lipsă gravă de încredere în instituții. Deși dispozițiile codului penal care au intrat în vigoare de 2 ani prevăd că liberarea condiționată poate fi acordată numai dacă s-a recuperat prejudiciul, practica judiciară este neunitară.” Altfel spus, există judecători dispuși să calce în picioare Legea pentru a-i elibera pe corupți pentru cărți scrise fraudulos dar fără nicio grijă pentru recuperarea banilor furați.

În sfârșit, procurorul șef DNA amintește tentativele Parlamentului de a limita prerogativele DNA.

Ceea ce rezultă din acest discurs este un SISTEM cu patru componente –  Administrativă, Executivă, Judiciară și Legislativă -, care conlucrează pentru încurajarea Corupției, protejarea Corupților și averilor dobândite prin Corupție. Cel mai recent și flagrant exemplu a fost spectacolul obscen pus în scenă de Antena 3 cu susținerea Parlamentului și a Președintelui Iohannis. Miza acestei mizanscene indecente nu a fost niciodată libertatea de expresie ci blocarea cu orice chip a confiscării bunurilor lui Voiculescu, a trecerii unui prag și stabilirii unui precedent. De aici și atacurile imunde declanșate împotriva judecătoarei Camelia Bogdan în paralel cu autovictimizarea pentru presupusa limitare a libertății de expresie. Cele două acțiuni trebuie privite în conjuncție pentru că orice discreditare a judecătoarei Bogdan ar valida „teoria persecuției” și ar pune în discuție decizia acesteia de condamnare a lui Voiculescu și de recuperare a prejudiciului. Când Parlamentul și Președintele se așează cu toată forța lor de partea „libertății de expresie” a Antenei 3, principala victimă riscă să fie mica judecătoare de la Curtea de Apel București. Or, asta nu putem accepta dacă mai credem că există speranțe.

Pentru a avea măcar o șansă la limitarea fenomenului corupției, este important ca instituțiile anticorupție să își modifice țintele de la obținerea unor condmnări cât mai mari – bune și ele nimic de zis – pe recuperarea prejudiciilor. Imperativul Follow The Money rămâne vital pentru a ieși de sub tirania sistemului descris de Kovesi și, dacă începe cu Voiculescu, cu atât mai bine. Când l-au închis pe Năstase toți au început să tremure pentru libertatea lor Acum dacă îi vor lua banii obținuți prin fraudă și corupție lui Voiculescu, nimeni nu va fi sigur pentru averea lui, indiferent de off shore-ul în care i-au ascuns.

Cele mai citite

Investițiile străine în România cresc, dar numărul noilor companii cu capital străin scade semnificativ

Italia deține cel mai mare număr de firme (53.411) înregistrate în România Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 5,362 miliarde de euro în...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Apple a introdus o nouă funcție de securitate pe iPhone

Apple a introdus o nouă funcție de securitate pe iPhone care presupune restartarea dispozitivului după 72 de ore de inactivitate, potrivit cercetătorilor în securitate,...
Ultima oră
Pe aceeași temă