Să reluăm de unde am rămas săptămâna trecută – „Convingerea lui Ponta că va putea duce povara unui verdict necruţător de furt intelectual fără să-şi dea demisia arată că a pierdut deja contactul cu realitatea. Nu-i mai rămâne decât să-l suspende pe Traian Băsescu”. Şi l-au suspendat. Doar că această mişcare vine, la rândul ei, cu un preţ. Pentru România, dar şi pentru USL.
Aproape în oricare moment dintre mai 2010, când preşedintele a anunţat tăierea salariilor şi a ajutoarelor sociale, şi până acum o lună, un referendum pentru revocarea din funcţie a lui Traian Băsescu s-ar fi soldat cu un vot copleşitor împotriva sa. Astăzi, situaţia este diferită. Suspendarea sa vine la capătul unei perioade în care USL a dat statului de drept lovituri mult mai grave decât cele pe care i le impută preşedintelui.
De câteva săptămâni bune, noua putere, presupusa victimă, se poartă ca un agresor fără scrupule, în timp ce presupusul agresor arată din ce în ce mai mult a victimă. Această intempestivă inversare de roluri nu va rămâne fără impact asupra rezultatului referendumului.
Înlăturarea pripită a preşedintelui de către o coaliţie al cărei premier tocmai a fost dovedit că a plagiat va semnala chiar şi celor fără simpatii politice bine demarcate că suspendarea este mai degrabă o răzbunare. Adică nu are o motivaţie legală, obiectivă, ci una partinică – dorinţa de a-l pedepsi rapid pe cel ce a urmărit să le debarce unul dintre lideri şi care în mod cert va mai încerca şi în viitor.
Faptul că Ponta şi Antonescu s-au chinuit din răsputeri să ne convingă, după apariţia acuzelor de plagiat în două prestigioase publicaţii străine, că întreaga poveste este o uneltire a preşedintelui se întoarce împotriva lor.
Au fost într-atât de convingători încât, chiar dacă a fost, chiar dacă nu a fost aşa, majoritatea i-a crezut. Dar această majoritate care se regăseşte în sondaje în categoria foarte largă a celor ce nu mai au încredere în preşedinte nu este omogenă. Este compusă atât din fani ai USL, care l-ar vrea pe Băsescu plecat imediat, dar şi din oameni care au o opinie ceva mai balansată, care văd mai degrabă defectele preşedintelui, care s-au săturat să-i tot vadă mutra de opt ani încoace şi să-l audă hăhăindu-se, dar care nu-l urăsc şi, în plus, îi recunosc şi unele merite, cum ar fi faptul că a reuşit să ţină România pe linia de plutire într-un moment de criză economică majoră.
Pentru fanii USL, faptul că Băsescu unelteşte împotriva lui Ponta este un argument în plus să voteze demiterea. Pentru cei ce nu îl demonizează pe preşedinte, însă, dezvăluirea plagiatului nu este un motiv de suspendare.
Verdictul de plagiat dat de o comisie din care face parte chiar preşedintele Academiei Române a dovedit că Ponta a comis un furt intelectual. Ceea ce înseamnă că, indiferent de motivele şi mişculaţiunile lui Băsescu, problema principală e la Ponta. Şi e una serioasă. Iar a-l pedepsi pe Băsescu că a scos-o la iveală nu li se pare corect.
Însă mai mult decât plagiatul lui Ponta îi irită agresivitatea cu care echipa sa desfiinţează oameni şi instituţii care le stau în cale. Nu este nevoie de nici un sondaj ca să realizezi că este imposibil ca oamenii de bună-credinţă din această ţară să nu fi fost deranjaţi de eşafodajul străveziu de schimbări de legi, de regulamente de funcţionare şi de comisii, încropit în pripă pentru muşamalizarea unui furt care într-o ţară normală s-ar fi soldat cu ieşirea definitivă din politică a infractorului.
La fel de mult, sau poate chiar mai mult, îi enervează şi viclenia mecanismului de partid pus în mişcare pentru a amâna intrarea lui Adrian Năstase în închisoare, atacul nejustificat împotriva Institutului Cultural Român, confiscarea fără scrupule a Televiziunii Române şi manipularea grosolană a unor instituţii şi legi – Monitorul Oficial, legea de funcţionare a Curţii Constituţionale – pentru a-şi atinge obiectivele personale.
În doar două luni, noua putere a reuşit performanţa să sperie numeroase grupuri profesionale, din zone foarte diverse, care au asistat consternate la asalturi brutale împotriva unor instituţii şi oameni pe care îi respectau.
Însă ecourile acestor gesturi nu s-au oprit la cei afectaţi direct, ci s-au difuzat mult mai adânc în societate, la oameni care nu urmăresc constant scena publică şi conflictele politice, care nu au nici un partizanat, pe care doar stridenţele îi fac să ciulească urechile şi care de obicei merg la urne doar ca să scape de o pacoste sau pentru a vota răul cel mai mic. Nu asta aşteptau când au votat USL şi nu asta îşi imaginau atunci când au decis în sinea lor că mai rău decât Băsescu şi PDL nu se poate.
Va fi acesta un motiv suficient pentru ca ei să voteze împotriva suspendării preşedintelui? Nici vorbă! Dar măcar pentru a simpatiza cu el? Nu. Cu toate acestea, efectul va fi mai degrabă unul în favoarea preşedintelui. Cei mai mulţi din această categorie nu vor ieşi la vot. Dezamăgiţi că nici măcar să aleagă răul cel mai mic nu le mai este uşor, îi vor lăsa pe alţii să decidă în locul lor.
Ce se va întâmpla în final? Care va fi rezultatul referendumului? În absenţa unor sondaje de opinie care să cuantifice în intenţii de vot impactul plagiatului lui Ponta şi al loviturilor aplicate în ultimele zile unor instituţii vitale ale statului de drept, tot ce poate fi spus este că, în acest moment, Băsescu are mai multe şanse de a fi suspendat decât de a rămâne în funcţie. Şanse care vor fi influenţate, poate decisiv, de modul în care vor decurge ostilităţile în perioada dinaintea referendumului.
Acum însă doar două lucruri sunt certe. Primul: rezultatul va fi strâns, mult mai strâns decât speră social-liberalii. Al doilea: deşi, cu doar câteva săptămâni în urmă, victoria categorică a USL la viitoarele alegeri parlamentare era cât se poate de sigură, acum întreaga ecuaţie politică va fi resetată.
De cum decurge suspendarea preşedintelui depinde şi cine va câştiga alegerile parlamentare şi cine va conduce viitorul guvern, dar şi cine va fi următorul preşedinte. Indiferent dacă Traian Băsescu va rămâne la Cotroceni sau va pleca înainte de termen. Iată de ce:
Dacă electoratul îl confirmă din nou pe actualul preşedinte, votul popular îl va transforma încă o dată într-o locomotivă pentru forţele de dreapta. Este o axiomă că după victoria în alegeri a unui candidat, cota sa de încredere explodează în lunile imediat următoare.
S-a văzut în cazul Alianţei DA, care în 2005 ajunsese la o cotă de încredere aproape dublă faţă de scorul pe care îl obţinuse cu doar câteva luni în urmă la parlamentare. S-a văzut şi la Traian Băsescu, atât în 2005, cât şi în 2009. S-a văzut chiar şi la Victor Ponta, după înscăunarea ca premier şi mai ales după victoria USL la locale.
O revenire în forţă a lui Băsescu va atrage după sine şi o ascensiune a forţelor care l-au susţinut, iar USL va coborî sub nivelul de 50%. Urmarea: după parlamentare, vor ajunge din nou la mâna lui Băsescu. Chiar dacă USL obţine 49% din voturi, desemnarea premierului poate urma aceeaşi formulă ca şi în trecut – coagularea majorităţii alternative de 51% şi desemnarea unui premier de la unul dintre celelalte partide.
Se va ajunge însă la această soluţie pe muchie de cuţit doar în situaţia, deloc improbabilă, în care unul dintre partidele din USL nu trădează imediat după alegeri şi nu formează o coaliţie cu forţele de dreapta. Sau în situaţia, de asemenea deloc improbabilă, în care USL nu se sparge la scurt timp după ce preşedintele va fi repus în funcţie, caz în care PSD şi PNL vor candida separat, iar fărâmiţarea politică îl va avantaja din nou pe Băsescu şi partidele apropiate.
Poate că acesta este şi scenariul pe care l-a avut în vedere Crin Antonescu atunci când a anunţat vineri că se va retrage din politică dacă Traian Băsescu nu va fi demis. Presimte, probabil, că eşecul procedurii de suspendare echivalează cu debarcarea sa din fruntea PNL.
Pe ce se bazează posibilitatea ca Băsescu să întoarcă această situaţie-limită în favoarea sa? Argumentele raţionale le-am expus mai sus. Mulţi oameni care nu l-au simpatizat niciodată sau nu îl mai simpatizează pe preşedinte vor avea totuşi o reţinere în a veni la vot ca să-l suspende, după cum nu simt un impuls nici să-l susţină, în ciuda unui sentiment vag că s-ar putea să aibă dreptate.
De aceea, confruntarea finală se va da între cei mai înverşunaţi anti- şi pro-Băsescu dintre români, grupuri de dimensiuni şi forţe relativ egale. În astfel de confruntări, victoria revine celui ce îşi mobilizează mai bine susţinătorii. Iar, de obicei, mobilizarea pe baze emoţionale, cum va fi cea a votanţilor pro-Băsescu, care vor veni la urne pentru a împiedica ceea ce ei consideră a fi o mare nedreptate, este mai puternică decât cea obţinută prin comandament de partid, cum se va întâmpla cu majoritatea votanţilor aduşi de USL.
Mai există şi un alt argument, câtuşi de puţin raţional. Şi anume, senzaţia acută că Băsescu nu este nici speriat şi nici nu fuge de suspendare. Mai degrabă dă impresia, poate reală, poate jucată, că îmbrăţişează acest moment. Pare conştient că îşi joacă locul în istorie.
Faptul că a acceptat să vină în Parlament, să asculte liniştit rechizitoriul împotriva sa, să participe la dezbateri, să asculte cum i se toarnă găleţi de zoaie în cap, dar mai ales să contraatace, este un semn clar că Băsescu este din nou gata de luptă.
În locul unui preşedinte care stă speriat la Cotroceni, înecat într-o găleată de whisky, aşteptând să i se pronunţe sentinţa, USL s-a trezit în Parlament cu un preşedinte care nu pare doar dispus să se bată pentru a-şi impune propria versiune privind legalitatea şi temeinicia faptelor sale, ci şi că aştepta acest moment.
Astfel s-ar explica şi recenta schimbare de comportament a lui Traian Băsescu. În chestiuni importante a făcut paşi înapoi (a revenit, de exemplu, asupra refuzului iniţial de a o desemna pe Ecaterina Andronescu ministru al Educaţiei), a dat dovadă de mai multă înţelepciune şi reţinere decât a făcut-o vreodată, s-a ferit de gesturi care se puteau transforma în argumente în favoarea revocării sale. S-a distanţat atât de mult de vechiul său profil încât a cedat chiar şi atunci când legea era de partea sa. A ales să nu meargă la Bruxelles, deşi Curtea Constituţională a decis că el este îndreptăţit să o facă, şi nu Victor Ponta.
Ştia preşedintele că acest moment este inevitabil? Este posibil să îşi fi imaginat că va evita suspendarea. Este posibil ca acum să fie convins că referendumul îi va da dreptate. Pe de altă parte, faptul că şi-a oferit public demisia în schimbul modificării Constituţiei pentru ca Parlamentul să devină unicameral, cu doar 300 de aleşi, arată clar că a luat şi ia în calcul în modul cel mai serios ca mandatul său prezidenţial să se încheie cu doi ani mai devreme.
Spre deosebire de Emil Constantinescu însă, Traian Băsescu nu se va preda fără luptă. Pentru ce luptă? Pentru a nu-şi încheia mandatul prezidenţial printr-o înfrângere, pentru a ajuta forţele de dreapta să rămână o prezenţă semnificativă pe scena politică, pentru a-l desemna ca succesor pe omul pe care îl consideră el potrivit şi, nu în ultimul rând, poate pentru a-şi pregăti următoarea etapă în cariera politică.
Pentru a-şi atinge aceste obiective, va folosi armele sale preferate dintotdeauna: cele pe care i le fac cadou inamicii săi. Chiar dacă un mogul este la închisoare, iar altul i-a devenit aliat, al treilea, cel mai periculos, este încă în libertate şi freamătă de nerăbdare, la rândul lui, să-l vadă îngenuncheat. E numai bun de a fi folosit ca ghioagă pentru a demola naraţiunea propagandistică a puterii, care va încerca să convingă că plecarea lui Băsescu va scăpa ţara de toate relele.
Şi mai important, agresiunea USL împotriva statului de drept i-a dat muniţie din plin: zeci de dovezi concrete prin care poate demonstra convingător că el este răul cel mic şi că suspendarea sa echivalează cu o întoarcere în timp.
Când chiar inamicii săi l-au dotat, din nou, cu atâtea argumente pentru a-şi scoate susţinătorii la vot, ca să-l apere, un lucru este evident. Chiar şi în cazul în care majoritatea alegătorilor vor vota pentru revocarea sa, în urma lui Băsescu nu va rămâne loc pustiu, aşa cum s-a întâmplat după Constantinescu.
Mobilizarea electoratului său tradiţional va fi maximă, iar milioanele de voturi pe care le va strânge din nou Băsescu vor fi transferate, cu ocazia alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, spre cei pe care îi va susţine. Şi vor face o diferenţă. Saltul de la procentele mediocre obţinute de PDL la cele ce vor merge spre toate forţele de dreapta nou-constituite are toate şansele să fie semnificativ.
În asta constă marele risc pe care USL şi l-a asumat prin demararea procedurii de suspendare – resuscitarea şi mobilizarea unei opoziţii care părea ca şi moartă. Indiferent de rezultatul referendumului, USL se va confrunta la parlamentare nu cu o armată-fantomă, ci cu una în carne şi oase. Pentru că, de câteva săptămâni încoace, puterea nu doar că a trezit simpatiile pro-Băsescu, cât mai ales a scos din străfundurile mentalului colectiv cele mai negre antipatii faţă de partidul-stat care a guvernat nestingherit până în 2004.
Ce se va întâmpla, concret, dacă Băsescu nu va mai fi preşedinte? Cel mai probabil se va opta pentru devansarea alegerilor parlamentare şi cuplarea lor cu cele prezidenţiale, posibil în octombrie, după cum îşi doreşte USL.
Însă nu acest detaliu va reseta jocul politic, ci posibilitatea ca PSD şi PNL să candideze separat. De ce? Pentru că, după cum ne-au anunţat părinţii fondatori ai Uniunii Social Liberale încă de la înfiinţare, misiunea ei este una temporară. Iar scopul principal, înlăturarea lui Băsescu şi a PDL-ului, o dată atins, nu va mai exista nici o raţiune pentru ca un partid de stânga şi unul de dreapta să mai rămână împreună. De ce să mai cedeze PSD la paritate PNL-ului locuri eligibile în Parlament?
Dar dacă PSD şi PNL vor candida la parlamentare separat, de ce ar mai merge la prezidenţiale cu un candidat comun? De ce să îl susţină pesediştii pe Antonescu, omul lui Felix, când pot să-şi susţină propriul candidat? Pe Oprescu, de exemplu, care oricum este mult mai bine situat în sondaje decât Antonescu. Sau pe cineva din noua generaţie, care vrea mai mult decât şefia unui serviciu de informaţii. Caz în care Antonescu îi va avea drept adversari pe omul desemnat de PSD, dar şi pe Mihai Răzvan Ungureanu, cel mai probabil candidat al dreptei.
Ce şanse are MRU să devină preşedintele României? Dacă Băsescu părăseşte Cotroceniul înainte de termen, la fel de mici ca şi ale acestuia în 2004 şi în 2009. Dacă Băsescu rămâne în funcţie însă, nu este exclus ca, la scurt timp după referendum şi ceva rearanjări de forţe în tabăra puterii, preşedintele să demisioneze şi să avem alegeri prezidenţiale anticipate, cuplate cu parlamentarele, chiar în toamnă.
Cu sprijinul unui Traian Băsescu plecat cu fruntea sus de la Cotroceni, şansele lui MRU de a-i succeda sunt maxime. Caz în care pe cine ar putea desemna ca viitor premier al României? Poate pe Traian Băsescu? Vineri seară, preşedintele a respins încă o dată acest scenariu şi a reafirmat că după plecarea de la Cotroceni va ieşi din politică şi că înainte de a atinge vârsta de pensionare îşi doreşte să mai fie pe puntea de comandă a unei nave. Rămâne de văzut, totuşi, pe care va dori, în final, să o ducă în port.
P.S: Crin Antonescu a fost neinspirat când, în ziua celei de-a doua suspendări a lui Băsescu, ne-a amintit în Parlament de mineriada din iunie 1990 şi cum îl urmăreşte şi astăzi pe Ion Iliescu această pată neagră din istoria noastră, de care se face vinovat. De 22 de ani nu au mai existat critici atât de vehemente aduse României de ţările care au condamnat şi mineriada lui Iliescu cum sunt cele de astăzi împotriva modului în care puterea încalcă litera şi spiritul legii pentru a obţine şi mai multă putere.
Întocmai cum nici Iliescu nu bănuia că mineriada se va lipi pe veci de numele său, nici Antonescu nu intuieşte că uzurparea fotoliului de la Cotroceni îi va marca definitiv cariera politică. Aşa cum istoria nu a reţinut varianta lui Iliescu, aceea că minerii au venit în Piaţa Universităţii pentru a planta flori, nu o vor reţine nici pe cea a liderului PNL, că Băsescu a fost suspendat pentru că a încălcat Constituţia. Ilegalităţile comise pentru a păstra sau a căpăta puterea absolută, în schimb, nu şi le vor putea şterge niciodată de pe frunte
