Imediat dupa instalarea Guvernului Tariceanu, Delegatia Uniunii Europene a gasit de cuviinta sa aminteasca autoritatilor de la Bucuresti conditiile de aplicare a clauzei de amanare a integrarii Romaniei in UE. Unul dintre cele mai importante aspecte vizate era accelerarea luptei impotriva coruptiei la nivel inalt. Documentul oficialilor UE introducea astfel o sintagma noua pentru electoratul roman din punctul de vedere al formularii, o sintagma care facea referire directa la politicienii corupti. Adica la adevaratele cazuri de coruptie pe care nu numai Bruxelles-ul, ci si electoratul le asteptau rezolvate pentru a avea o certitudine ca nu „bratul care loveste, ci vointa care ordona” este in sfarsit acuzata si pedepsita pentru marile jafuri ce condamna Romania la saracie. In fiecare an vedem topul bogatasilor Romaniei si stim ca mai tot timpul a existat un grup de putere care a facilitat cu buna stiinta accesul la valorile acestui stat. Cu alte cuvinte, a existat tot timpul o vointa politica favorizatoare, constienta ca, facand un astfel de serviciu, isi asuma un risc, care se plateste uneori, ca la marile vanzari de ponturi gangsteresti, cu 50% din castig. Altfel nu se explica situatia unora ca Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu, niste prezente publice ostentative, cu averi ce nu pot fi justificate din salariul de parlamentar sau ministru. La cererea Uniunii Europene sau poate din proprie initiativa, puterea de astazi pare ca incearca sa-si demonstreze vointa politica in a incepe deconspirarea unui al doilea top, cel al marilor corupti de la nivel inalt, mult mai folositor pentru democratie si normalitate decat primul. Si, de altfel, singurul in stare sa explice Occidentului de ce la noi exista o coruptie institutionalizata.
Dar, fara doar si poate, lucrurile sunt de-abia la inceput. Mai ales daca avem in vedere si propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sebastian Bodu, de a fi impozitate averile dobandite prin mijloace ilegale. Ideea nu este noua, ea fiind vehiculata chiar si pe vremea guvernarii PSD, cand insusi anchetatul de astazi, Adrian Nastase, milita, culmea tupeului, pentru aplicarea unui impozit de 90% pe averile ilicite. Desi inca sunt discutii privind nivelul de impozitare, fix sau progresiv, problema nu consta in acest amanunt. Problema este cum vor fi stabilite diferentele intre ceea ce se poate justifica si ce nu, cine va fi suficient de incoruptibil pentru a controla aceste averi si, mai ales, cine va fi verificat, pentru ca ar fi insuficient pentru atingerea scopului sa fie vizati doar demnitarii, nu si vamesii sau chiar inspectorii fiscali, de exemplu. In plus, acest demers ar trebui sa fie extrem de bine pregatit in prealabil, atat juridic, cat si operational, pentru a nu cadea in derizoriu. Si asta, deoarece dl Bodu nu a reusit sa-si duca la bun sfarsit nici initiativa de a recupera datoriile cluburilor de fotbal, care sunt foarte putine in raport cu numarul celor care ar putea fi, conform acestei propuneri, controlati.
Societatea romaneasca are nevoie de exemple concludente. Societatea romaneasca este avida de adevaruri, dar in acelasi timp a devenit si sceptica. A vazut ca pe vremea lui Adrian Nastase singurele cazuri de coruptie anchetate erau cateva situatii in care anumite dosare dispareau pe circuitul Politie-Parchet-Justitie. Cu alte cuvinte, a vazut ca i se ofera doar exemple minore si nesugestive si a actionat in consecinta la ultimele alegeri. S-a maturizat suficient de mult pentru a nu mai cadea in plasa unor declaratii demagogice. De aceea, daca exista cu adevarat vointa politica pentru a impozita sau confisca averile ilicite, atunci initiativa ar trebui pusa rapid in practica.
