Liderii mafiei din România „ar putea fi atât de bine organizaţi incât nici nu mai e nevoie să se împuşte între ei” spunea într-o întâlnire cu uşile închise consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons în 2007, când Traian Băsescu a fost suspendat sub presiunea unor cercuri de interese cu trecere pe lângă liderii de atunci ai PSD şi PNL.
Concluzia experţilor europeni la acea dată era că grupurile de crimă organizată din România „lucrează ilegal şi în secret cu oficiali ai guvernului”. În 2009 după alegerile prezidenţiale senatorul Cătălin Voicu, aspirant la fotoliul ministerului de Interne a fost deconspirat ca unul dintre capii unei reţele de trafic de influenţă: făcea legătura între oameni de afaceri cu probleme şi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care ar fi putut să le redea liniştea contra unor sume importante de bani. Dacă Mircea Geoană ar fi ajuns preşedinte în 2009, Cătălin Voicu ar fi în zilele noastre un ministru prosper, care patronează atât clanurile mafiote, cât şi Internele fără să-l deranjeze nimeni.
Acum a ieşit la iveală o reţea similară condusă de unul dintre membri Consiliului Superior al Magistraturii, George Bălan, fostul şef al actualui premier, pe vremea când acesta era procuror şi Marcel Sâmpetru, fost procuror general adjunct în perioada guvernării Năstase, amestecat în fuga lui Omar Hayssam (singurul român condamnat pentru terorism, dar care a reuşit să plece în Siria cu largul concurs al autorităţilor române). Cei doi îşi doreau să ajungă unul procuror general, iar celălalt şeful procuraturii anticorupţie cu ajutorul premierului Victor Ponta şi a unor parlamentari PSD, nu neapărat dintre cei cu probleme de corupţie aflate pe rol. Dacă Marcel Sâmpetru nu ar fi fost monitorizat de anchetatori în două dosare de corupţie, probabil că nu ar fi ieşit la ieveală manevrele lor şi discuţiile avute în acest sens chiar în biroul premierului, iar mai devreme sau mai târziu PSD ar fi avut doi pioni de încredere în două poziţii de forţă pentru a-şi rezolva nu doar propriile probleme, ci şi pentru a-i pune în corzi pe adversarii politici.
În 2004, în 2007, în 2009 şi în 2012 avem de-a face cu acelaşi tip de război, un război istoric între cei care sunt deranjaţi de conexiunile cu Occidentul, de monitorizările, standarizările, regulile şi legile impuse de Uniunea Europeană şi ceilalţi care înţeleg că modernizarea nu poate avea loc fără ajutorul lumii civilizate. Din acest război a avut mereu de câştigat Traian Băsescu. Chiar şi acum, când preşedintele nu mai este de mult popular, mulţi oameni încep să înţeleagă semnalele trase la Washington, la Berlin, la Paris şi în multe alte capitale civilizate. Declaraţiile marilor puteri despre România seamănă cu cele care se pentru statele aflate în disoluţie precum Siria sau Mali, iar electoratul, oricât de mult l-ar urî pe Băsescu, s-ar putea să-şi dea seama că Victor Ponta şi Crin Antonescu au ucrainizat ţara. Felul necuvincios în care un premier compromis de un scandal internaţional de plagiat şi un preşedinte intermiar prea sigur de sine răspund în răspăr marilor cancelarii occidentale sugerează că România a ajuns într-un punct ireversibil şi că Antonescu&Ponta nu vor să dea înapoi nici un pas, indiferent cât de multe legi, norme, cutume sau reguli vor fi încălcate. Pedepsirea lui Traian Băsescu fără motive clare le demonstrează partenerilor euroatlantici ai României că ţara poate fi oricând destabilizată de majorităţi parlamentare răzbunătoare, care au interese în afara Uniunii Europene. Victor Ponta şi Crin Antonescu au spus-o fără ocolişuri în aceste zile că nu-i interesează criticile venite din UE sau de peste ocean, pe de o parte fiindcă toţi aceşti politicieni de vârf mint şi pe de altă parte fiindcă nici Angela Merkel, nici Manuel Barroso, nici Herman von Rompuy, nici investitorii străini nu votează împotriva lui Traian Băsescu, fiindcă nu ei sunt poporul.
Insurecţia desfăşurată de Ponta&Antonescu, adeziunea instinctivă faţă de populism, dezgustul faţă de legi şi războiul sistemic pentru aruncarea României în afara Uniunii Europene de oameni din interiorul instituţiilor, care vor să câştige bani şi poziţii fără să fie încurcaţi de Bruxelles, arată că ceasul poate fi dat înapoi, iar România poate ajunge din nou la fel ca în 2004 sau chiar mai rău, urmând modelul Ucrainiei până în cele mai mici detalii. În această cheie ar putea fi citită şi ameninţarea pe care i-a transmis-o procurorul Sâmpetru, colegei noastre Ondine Gherguţ, după ce a dat publicităţii stenogramele despre aspriaţiile pe care le avea el şi procurorul Bălan, care sperau că Victor Ponta îi va propulsa în fruntea Parchetului Genral si a DNA. „S-a pus cu noi: o îngropăm”, acesta e mesajul de intimidare, care ar trebui să o sperie pe cea mai titrată ziaristă de investigaţii din România.
