Un clișeu fumat spune că, în epoca informației rapide, lumea e un sat global. Dacă există ceva adevăr în acest clișeu, atunci România e numai un cătun izolat pe un vârf de munte, departe de satul mondial și condus de un primar șmecheresc-bețiv care se crede inteligent, dar căruia îi dau cu tifla niște consilieri locali mediocri spre proști sadea, însă șireți natural și bine conectați politic la ingineru’ de tractoare care stă să-i tragă scaunul de sub dos primarului.
În plină ședință de guvern, partea pentru public, premierul României, Mihai Tudose, i-a comunicat următoarele lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: “Domnule, dați-mi voie să nu vă cred. Nu mai am pic de încredere în ce-mi spuneți pe tema asta“. Nu are nici un fel de relevanță care e “tema asta“, lipsa de încredere a unui premier într-un ministru se traduce imediat, în satul global cu internet, în demisia ministrului sau demiterea sa de către prim-ministru. Nu întâmplător, în acest sat, expresia “vot de încredere“ tocmai asta exprimă: semnalul parlamentar majoritar aritmetic favorabil sau defavorabil unui guvern, tradus prin rămânerea în mandat, respectiv pierderea acestuia de către Executiv. Dacă mâine, de exemplu, parlamentarii ar trebui să-și evalueze gradul de încredere în Guvern, cum s-ar poziționa față de Cuc, în care nici măcar premierul nu are încredere? Sau față de Tudose, care continuă să lucreze împreună cu un ministru (și nu unul oarecare, ca nimeniul de la Tineret și Sport, ci cu deținătorul ditamai portofoliului de la infrastructura în transporturi) pe care-l desconsideră? La drept vorbind, însă, prefer ca aceste întrebări să rămână retorice, îmi e frică să aflu răspunsul și sunt pur și simplu îngrozit că ar trebui să urmăresc spectacolul grețos al mimării democrației de către vajnicii reprezentanți ai democrației parlamentare.
Revenind la disputele guvernamentale televizate, impresia generală pe care acestea o lasă este aceea a unei sfade rurale între bețivii frecangii de pe ulițe, pripășiți printr-o întâmplare absurdă în sala de ședințe a Primăriei. În tot acest timp, însă, ulițele pomenite sunt în continuare înecate în praf când e soare și desfundate când plouă, școala stă să se dărâme și, oricum, mai are pe statul de plată doar un suplinitor la educație fizică ce predă toate materiile și la ciclul primar, și la cel gimnazial, iar deciziile sunt luate, de fapt, la crâșma mustăciosului inginer de tractoare care-i plătește pe toți din banii singurei firme din cătun (care, de altfel, încasează mai toți banii de la Primărie), pe care o controlează din perioada când era șef la SMT.
