De cate ori un comisar european viziteaza Romania se declara socat de problemele structurale din domeniul agricol. Fie ca aminteste de parcelarea considerabila care a blocat modernizarea, fie ca vorbeste de prabusirea sectorului de productie primara care ne face dependenti de importuri in industria prelucratoare, ni se atrage atentia ca s-a pierdut prea mult timp. De altfel, nici nu avea cum sa fie altfel, dat fiind faptul ca mediul rural a fost lasat permanent sa graviteze in jurul polului saraciei. Nu vorbim de anii din comunism, ci ne referim la toata perioada de dupa '90, cand problema taranimii a fost tratata, in special de partidul lui „Iliescu, Nastase si comp.”, cu o permanenta ipocrizie, atitudine care a razbatut, de altfel, din orice iesire in fata cetatenilor.
Ca atare, trei dintre cele patru stegulete rosii prezente in proiectul raportului de monitorizare a Romaniei se refera strict la sectorul agricol, cea mai importanta deficienta fiind semnalata tocmai unde ne doare pe noi cel mai mult: functionarea agentiei care distribuie subventiile europene. Cu alte cuvinte, neindeplinirea la timp a acestei cerinte poate bloca fondurile comunitare destinate tocmai scoaterii agriculturii romanesti din starea de „ev mediu” in care este blocata de decenii.
Desi recunostea ca sunt foarte multe de facut in acest domeniu, ministrul Gheorghe Flutur declara optimist, saptamana trecuta, ca nu sunt motive ca agentiile de plati sa primeasca stegulete rosii, semnalele Comisiei Europene nefiind altceva decat o forma de „a te face sa turezi motoarele”. Iata, insa, ca Bruxelles-ul are o alta parere, si anume ca Romania nu dovedeste ca este capabila sa creeze acele canale necesare prin care banii sa ajunga in agricultura pentru a fi cheltuiti eficient. Si nu vorbim de bani putini, ci de 11 miliarde de euro care pot veni in urmatorii patru ani de dupa aderare. Or, daca nu este indeplinita aceasta prima conditie, ne putem lua ramas-bun de la banii pentru infrastructura, pentru ferme moderne, pentru sisteme eficiente de comercializare a productiei. Ce ne lipseste? In primul rand, personalul specializat. Conform standardelor comunitare, pentru aceasta agentie trebuie angajati 5.000 de oameni. La inceputul anului erau numai vreo mie, prin februarie, 1.500, iar acum s-a ajuns la 3.600. Dar asta nu este totul. Toti acesti specialisti trebuie formati. In plus, centrele rurale care vor urmari derularea banilor nu au fost dotate cu sisteme informatice, institutiile care vor da efectiv fondurile nu au fost acreditate, iar mecanismele financiare de subventionare nu au fost puse la punct. Sunt, dupa cum se vede, cam multe de facut, iar termenul este foarte strans.
Comisia Europeana, prin vocea reprezentantilor sai, ne spunea ca in ultimii 16 ani in agricultura s-a pierdut timpul. Din pacate, nici pe ultima suta de metri n-am invatat din greseli. Chiar legea care prevedea infiintarea agentiei a fost elaborata cu intarziere in Parlament, a ajuns la Presedintie pentru promulgare, de unde s-a intors iar in Parlament pentru a fi rediscutata. Nu spunem ca lucrurile nu au inceput sa se miste in comparatie cu 2004, de exemplu, dar degeaba se misca daca o fac cu incetinitorul.
Ministrul Flutur se declara optimist, afirmand chiar ca agricultura este foarte atractiva pentru potentialii investitori straini. Insa acestia vor veni doar daca vor vedea ca in mediul rural va incepe un progres vizibil, o dezvoltare a infrastructurii, o echilibrare a mecanismelor pietei. In acelasi timp, un cat de mic progres nu va fi posibil decat daca noi vom fi capabili sa absorbim acele fonduri europene, care nu sunt deloc putine. Iata cercul vicios in care ne aflam si pe care trebuie sa-l strapungem pana la 1 ianuarie 2007.
