3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialSergiu Nicolaescu sau Hollywood-ul comunist

Sergiu Nicolaescu sau Hollywood-ul comunist

A modelat cultura populară cum nimeni nu a reuşit în ultimii 50 de ani. A mistificat istoria până la caricatură şi a construit mitologii naţionaliste care au rămas adânc impregnate în imaginarul colectiv. A servit regimul comunist cu osârdie şi a fost cel mai eficient agent de propagandă al naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu. A fost printre cei care s-au suit pe tanc în decembrie ’89 imaginându-se general deşi a fost de departe cel mai răsfăţat „artist” al regimului, dar, în cele din urmă a rămas un soldat fidel lui Ion Iliescu şi FSN, PSD, etc. A scris scrisori odioase împotriva lui Lucian Pintilie şi, pe măsură ce devenea şi mai irelevant în film, s-a luptat din răsputeri să oprească noul val al cinematografiei româneşti. Un personaj slab, lipsit de consistenţă şi moralmente falimentar. Şi totuşi…

 

Ultimul Bond, Skyfall, debutează cu o urmărire de motociclete pe acoperişul marelui bazar din Istanbul. 50 de ani şi 23 de filme mai târziu, un regizor care a câştigat Oscar-ul cu American Beauty şi tot ce au putut să facă este o urmărire de motociclete, urmată de clasica luptă pe acoperişul vagoanelor unui tren. Dar tocmai aici zace geniul filmului – de departe cel mai bun Bond făcut vreodată – în faptul că exploatează fără complexe şi fără ruşine toate clişeele cinematografice create vreodată. Lupta dintre Bine şi Rău (cu un „rău” excelent construit de Javier Bardem), conspiraţie, întorsături de situaţie, împuşcături, emoţie, dramă şi, bineînţeles, urmăriri de maşini, dintre care, celebra Aston Martin DB5 este cireaşa de pe tort. Niciun clişeu nu este ratat. Kitsch total, dar kitsch cu stil şi cu autoironie tipic britanică.

 

Acum, dacă ideea ta despre film înseamnă Fellini, de Sica, Rossellini, Renoir, Truffaut ori Godard, (inevitabilul) Tarkovski sau, mai spre noi, von Trier, şi dacă preferi „Hoţii de biciclete” lui „From Russia with love”, sau „Pădurea Spânzuraţilor” şi „Reconstituirea” lui „Nea Mărin Miliardar”, atunci este perfect în regulă să dezaprobi entuziasmul nostru pentru ultimul Bond. Dar adevărul simplu este că toată lumea adoră o bună urmărire de maşini şi undeva, foarte adânc, toată lumea se bucură să privească o confruntare între „băieţii buni” şi „băieţii răi”, fie într-un film poliţist, într-un western, în Hobbit-ul sau într-un film cu spioni. E, ca să folosim cuvinte mari, paradigmatic, şi de aceea Bond „ţine” de 50 de ani şi va mai ţine încă cel puţin pe atâta.

Şi aici intră în scenă Sergiu Nicolaescu. Filmele sale s-au dorit riposta sistemului comunist la Bond. Nicolaescu a făcut din Mihai Viteazul un John Wayne şi din comisarul Miclovan/Moldovan un Clint Eastwood (cel din Dirty Harry) reprezentativ nu numai pentru comunismul românesc, dar şi pentru întregul sistem, dovadă stând succesul de care s-a bucurat în întregul „bloc socialist”.

Din punct de vedere artistic, ar fi putut face orice. A făcut filme grele precum „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Osânda” sau „Ciuleandra”, filme populare, cum a fost seria „comisarilor” şi filme care, în România acelor ani, au reprezentat o mică revoluţie ideologică, cum a fost „Nemuritorii”. Dar a ales să îşi lege numele de unele dintre cele mai odioase producţii ale propagandei naţional-comuniste: „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Mircea”. Şi nu mai amintim de o serie de gunoaie cinematografice din respect.

Sergiu Nicolaescu a fost cel mai eficient agent al regimului comunist şi al naţionalismului ceauşist, pe care le-a îmbrăcat în haine sexy şi le-a vândut poporului în ambalajul irezistibil al filmului. Pe vremea când Hollywood-ul era acuzat că reprezintă cel mai bun agent de propagandă al sistemului capitalist, Sergiu Nicolaescu a fost riposta comunistă la Hollywood. Şi s-a bucurat din plin de această postură privilegiată, în contra rivalilor săi, în contra celorlalţi regizori, în contra artei filmului în ultimă instanţă. Rămâne înscrisă în istoria infamiei artistice scrisoarea pe care Nicolaescu i-a scris-o lui Ceauşescu pentru a denunţa atitudinea „necomunistă” a lui Lucian Pintilie, dovadă a unui caracter mic şi ranchiunos.

Caracter pe care l-a arătat din plin şi după 1989. Lipsit de suportul ideologic al regimului comunist, faţă de care a fost perceput, în mod greşit şi manipulator ca altceva sau chiar ca un rebel, şi o dată cu libertatea de expresie care a adus adevăratul Hollywood în România, Nicolaescu s-a stins în irelevanţă. Toate filmele pe care le-a făcut după 1989 au fost eşecuri majore, atât de casă cât şi de public. Recuperat politic de un Iliescu recunoscător pentru „meritele” sale din trecutul comunist, Nicolaescu s-a dovedit un politician mediocru şi obedient. Mai mult, s-a dovedit şi incredibil de obtuz, declanşând o luptă ridicolă împotriva noii şcoli de cinematografie româneşti reprezentată, ca vârfuri de lance, de Mungiu, Puiu, Porumboiu, dar nici pe departe epuizată de ei.

Dar cu toate acestea, filmele lui Sergiu Nicolaescu rămân adânc înscrise în cultura populară românească, pe care au modelat-o într-un mod fundamental, cum nu a reuşit nimeni să o facă. În cea mai mare parte, imaginea României creată în aceste filme este profund distorsionată, dacă nu de-a dreptul greşită, dar pe de altă parte, nu mai poate fi schimbată. Ceea ce, în bine sau rău este o realizare remarcabilă.

În final, trebuie să remarcăm faptul că Nicolaescu a cultivat actori excepţionali precum Amza Pellea, Gheorghe Dinică sau chiar Jean Constantin, care au făcut roluri mari în filmele lui. Puţini ştiu în România cine este minstrul de interne, dar toată lumea ştie cine este Lăscărică. În cele din urmă, puţini îşi vor aminti de „Dacii” sau de „Mircea”, dar mulţi îşi vor aminti cu nostalgie de împuşcăturile, urmăririle de maşini şi motociclete din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Nu e chiar Bond, dar e cea mai bună aproximare, semn ca în loc să contracareze tentaţia Occidentului, a amplificat-o. Ceea ce inseamna ca, in final, Bond a castigat, iar Sergiu Nicolaescu a pierdut.

 

Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă