Mi-e şi ruşine să-i dau numele prietenului care a păţit treaba asta. Să nu râdă lumea de el pe stradă sau la serviciu. Nebunul se mai înscrisese la multe licitaţii, tot aşa, ca fraierul, fără să aibă pregătită o şpagă. Unii i-au spus direct şi cinstit: Pleacă, băi nene, de aici că noi avem deja câştigător, nu mai pierde vremea. Alţii l-au ignorat total chiar dacă avea preţurile la jumătate faţă de câştigător.
Dar el, nu şi nu, a ţinut-o pe-a lui. Şi ce să vezi? Anul ăsta a câştigat cinstit o licitaţie. Culmea, a avut oferta cea mai bună şi a primit contractul. Asta este într-adevăr o ştire senzaţională în România. Se pare că minunea asta s-a mai întâmplat şi altora tot anul ăsta. Până la urmă, acesta trebuie să fie efectul luptei împotriva corupţiei. Peştii mari se vor mai zbate o vreme, căutând ochiurile rupte ale năvodului justiţiei, dar până la urmă vor ajunge cu toţii acolo unde le e locul.
Încet, încet, reţeaua lor a început să se destrame şi datorită faptului că funcţionarii au evadat de sub tutela politică în ultima vreme. O parte dintre ei au înţeles că-şi pot face treaba cinstit. Dar asta a provocat campania agresivă la adresa tehnocraţilor.
Politicienii cu cazier simt că le scapă din mână sistemul şpăgilor clădit şi întreţinut de atâţia ani şi atâtea guverne. Păi, cum să se câştige licitaţii pe bune? Să nu mai ajungă nimic la partid? Să moară săracii politicieni de foame pe banchetele alea din spatele maşinilor de lux parcate pe domeniile cu intrări pe două străzi? Să nu mai plimbe doctoratele secretarelor prin staţiuni exotice? Aşa ceva e inacceptabil pentru baronetul de partid.
Atunci când vedeţi atacuri susţinute la adresa justiţiei, la asta să vă gândiţi. Una peste alta, trebuie mereu să vă întrebaţi cine a furat mai mult: procurorii sau politicienii?
Nu mă mai miră nici faptul că, după ce au furat de au rupt, politicienii cu cazier sau cu dosare penale speră să pună iar mâna pe putere încercând să dea o şpagă electorală. Dar nu din banii lor, evident, tot din banii noştri, ai celor care le plătim de ani de zile salariile, averile şi toate plăcerile.
Eu n-am lucrat vreodată la stat, aşa că nu mă încălzeşte cu nimic nicio pomană electorală. România are 13,6% bugetari la 22 de milioane de locuitori. Doar lor li se acordă aceste măriri salariale. În multe domenii, aceste majorări sunt absolut justificate şi vorbesc aici, în principal, despre cei din sănătate şi educaţie. Altfel, prin administraţie şi prin ministere sunt o mulţime de sprijinitori de birouri pentru care singura grijă e să nu se calce pe picioare când rup uşa instituţiei.
Aşa că fiţi mai atenţi când cineva spune c-a majorat salariile. E vorba doar despre cei care lucrează la stat. Noi, restul, nici vorbă.
Mie nu mi-a mărit niciun guvern salariul. Ultima dată mi l-a tăiat Guvernul Ponta, după ce a suprataxat drepturile de autor. Această măsură revoluţionară a dus automat la scăderea tuturor salariilor din presă şi nu numai. Concomitent, din cauza situaţiei economice tot mai proaste de la an la an, mai toate firmele au dus-o tot mai greu, iar oamenii au primit tot mai puţini bani. Asta în timp ce pe Facebook, în lumea sa paralelă, Victor Viorel ne spunea cât de bine o ducem.
Concluzia e una simplă. Am trecut până acum prin tot felul de experimente politice şi ne-au condus cam aceiaşi oameni de cel puţin două ori. Poate că ar fi cazul să vedem cum e să ne conducă şi unii fără cazier.
