Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni după un război care a săpat gropi adânci în societatea românească. S-au format două tabere aflate pe poziţii ireconciliabile. Totuşi, există un lucru cu care toată lumea este de acord: dacă nu ar fi existat opoziţia Occidentului, USL l-ar fi spulberat pe Băsescu, chiar dacă pentru asta ar fi trebuit să calce în picioare oricâte legi şi instituţii ar fi avut nevoie. Ce lecţie trebuie să învăţăm din criza care tocmai s-a încheiat?
Traian Băsescu şi-a reluat mandatul de la Cotroceni cu toate că 7,4 milioane de români nu-l mai doresc în fruntea statului. S-ar putea spune că, în acest moment, Băsescu este preşedintele cu cel mai slab suport popular care a existat în România în ultimii 20 de ani. Dacă pe plan intern lucrurile stau cât se poate de prost pentru şeful statului, pe plan extern Băsescu a reuşit totuşi să fie convingător, în lupta lui pentru a-şi conserva funcţia. De la Departamentul de Stat al SUA până la instituţiile UE sau cancelariile principalelor state europene, oficialii occidentali au criticat acţiunea USL şi şi-au manifestat, pe faţă sau mai voalat, sprijinul pentru preşedintele suspendat al României. Bineînţeles că această intervenţie externă într-o luptă politică dâmboviţeană a fost interpretată de mulţi politicieni sau analişti în fel şi chip: că suntem consideraţi o colonie a UE (Crin Antonescu), că Angela Merkel nu înţelege nimic din ce se întâmplă în România (Victor Ponta) sau că românii trebuie să se revolte acum împotriva Comisiei Europene aşa cum au făcut-o în trecut împotriva imperiului otoman sau a celui habsburgic (opinie năstruşnică, amuzantă prin imbecilitatea ei, vehiculată foarte des în principal prin emisiunile unor posturi de televiziune).
Teoria intervenţiei externe în problema demiterii preşedintelui este foarte prezentă în ultimele zile. În realitate, acest sprijin occidental are prea puţină legătură cu persoana lui Traian Băsescu. Mai mult chiar, probabil că pentru mulţi dintre oficialii străini preşedintele ales nici nu este prea simpatic, având în vedere gafele pe care le-a făcut de-a lungul vremii.
Motivele reale ale opoziţiei atât de ferme a Occidentului împotriva acţiunilor USL trebuie căutate totuşi în altă parte.
În primul rând, este vorba despre obligaţiile României asumate prin calitatea de membru al Uniunii Europene. În momentul în care USL, prin acţiunile sale ilegale, a afectat statul de drept, s-au încălcat tratatele Uniunii Europene semnate de România. Deci, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso a avut şi el dreptul legal să-i ceară socoteală lui Victor Ponta pentru aceste abateri.
În al doilea rând, când vine vorba despre justiţie sau despre respectarea legilor, atât UE, cât şi Statele Unite nu au amintiri prea plăcute legate de România. Din acest motiv este perfect legitim ca, atunci când cineva strigă – fie el şi un preşedinte controversat, precum Băsescu – că puterea de la Bucureşti se pregăteşte să facă un abuz, oficialii europeni şi americani să ciulească bine urechile. Victor Ponta şi Crin Antonescu nici nu aveau cum să fie prea convingători atunci când au fost luaţi la întrebări referitor la acţiunile lor politice în condiţiile în care într-o ţară europeană nu se schimbă niciodată regulile jocului în timpul meciului.
Agresivitatea manifestată de USL nu avea cum să scape neobservată de partenerii externi ai României. Pe bună dreptate, aceştia s-au întrebat dacă ceea ce a făcut USL imediat după preluarea guvernării nu ar fi un precedent periculos pentru acţiunile ulterioare ale celor două partide.
De altfel, intervenţia Occidentului în criza politică de la Bucureşti nu este nicidecum dovada faptului că România este o colonie. Dimpotrivă, este o dovadă de respect. Faţă de populaţia acestei ţări, nu faţă de politicieni.
