Un tsunami de glume şi ironii a însoţit în acest weekend deschiderea Târgului de Paşti din Bucureşti, acolo unde primarul general Gabriela Firea s-a pozat alături de un gigantic coş cu ouă încondeiate, lângă un iepure care mână cu privire fioroasă o găină ce te bagă în sperieţi sau împreună cu alţi oameni-iepuri încălţaţi cu cizme de cauciuc colorat. A fost distracţie maximă pe seama încăpăţânării primăriţei de a duce în kitsch suprem o Capitală care se rupe sub rugină şi abandonare.
Ne-am descărcat prin râs furia pe calamitatea care se dovedeşte a fi actuala administraţie a unui oraş ce, din 1990 încoace, a avut doar primari care şi-au bătut joc de locuitorii săi.
E bine că am făcut asta. Dar mai departe ce se întâmplă?
PSD domină ţara, în ciuda furiei şi a râsului nostru, pomenile electorale continuă să se transforme în realitate, în ciuda avertismentelor că ne vom duce toţi în prăpastie, iar Gabriela Firea se pregăteşte puternic pentru preşedinţia României. Cu şanse măricele să o şi obţină. Căci şansele sale vin exclusiv din faptul că nici ea, nici social-democraţii nu mai au în acest moment rivali reali în politica românească.
„Te naşti talent şi mori speranţă“ este o vorbă din fotbal care se aplică la perfecţie celor două partide, PNL şi USR, către care se îndreaptă acum toate aşteptările electoratului antipesedist.
Istoria postdecembristă a Partidului Naţional Liberal este formată doar dintr-o serie continuă de mişcări politice greşite, de complicităţi şi de trădări, pornind încă de la ruperea în zeci de bucăţi în anii 1990, când liberalii se împărţeau între Aripa Tânără şi Câmpeanu.
Faptul că s-au unit cu greu ulterior nu i-a ajutat cu nimic. Singurul proiect cât de cât viabil al PNL a fost Alianţa D.A., atunci când împreună cu PD l-au oprit pe Adrian Năstase din dominaţia sa în stil sud-american. Dar chiar şi această reuşită s-a terminat în dezastru, prin lupta fără leac dintre Călin Popescu Tăriceanu – devenit Răzgândeanu – şi Traian Băsescu.
A urmat neagra colaborare cu USL, pe care liberalii o vor acum uitată, deşi cel puţin în multe oraşe din ţară această uniune cu pesediştii locali funcţionează nestingherit şi în prezent. După despărţirea oficială de PSD şi ruptura de Răzgândeanu – devenit spaima justiţiei –, PNL a mai avut un oarecare moment de succes când a câştigat Klaus Iohannis cursa pentru preşedinţie. Oarecare, pentru că reuşita se datorează mai degrabă inepţiei mincinosului de Victor Ponta, căci, să nu uităm nici asta, actualul şef de stat ne-a lăsat impresia, şi în campania electorală şi vreo doi ani după, că e ţinut la Cotroceni cu forţa, când el vrea mai mult la Sibiu sau aiurea.
Bâlbâiala cu candidaţi de la alegerile locale de anul trecut nu a făcut decât să definitiveze deruta politică de decenii a liberalilor. Ajungem astfel în zilele noastre, la eşecul lamentabil din decembrie anul trecut, dar mai ales la modul cum se încăpăţânează PNL să piardă prosteşte electoratul într-un moment în care acesta e cel mai deschis către politicieni capabili să-l salveze din calea unui PSD ce se comportă ca un şofer nebun care conduce cu viteză maximă, la vale, pe serpentinele din Transfăgărăşan.
Prin alegerea lui Cristian Buşoi la preşedinţia PNL Bucureşti, acest partid ne transmite cât se poate de clar şi de oficial că nu a învăţat nimic şi nici nu-i pasă de asta. Dincolo de controversele care îl privesc pe Cristian Buşoi, a cărui avere este neverosimil de consistentă, mai important este că acesta are carisma unui purice strivit şi credibilitatea unui scorpion turbat. Şi ce e mai important pentru un politician decât aceste două ingrediente? La urma urmei, şi Traian Băsescu era controversat, dar asta nu l-a împiedicat să aibă succes politic şi fani înrăiţi până în ziua de azi.
„Te naşti talent şi mori speranţă“ pare să fie, din ce în ce mai consistent, şi deviza sub care lucrează Uniunea Salvaţi România. Colegii de la secţia Politic urmăresc paginile de Facebook ale membrilor USR, în speranţa că aceştia vor dezvălui, din interiorul Parlamentului, nenorocirile care se ascund în tot felul de proiecte de lege, că vor striga măcar – căci, în minoritate fiind, nu prea pot face altceva – când PSD sau ALDE vor mai introduce un amendament aiurea. Dar, în afară de a adormi în scaun şi de a reacţiona agresiv, de a mânca din gunoi sau de a se certa când cu Nicuşor Dan, când cu Clotilde Armand, nu se întâmplă mai nimic. Sau, cel puţin, nimic care să ajungă şi la urechile unui public tot mai dezamăgit.
Dacă cineva, oricine, şi-ar fi dorit cu adevărat o carieră politică de anvergură, primele trei luni din guvernarea PSD ar fi fost momentul perfect pentru lansarea pe orbită. Abuzurile social-democrate au scos din adormire românii pentru care viaţa politică nu mai era interesantă, iar o voce fermă care să denunţe cu putere erorile social-democrate ar fi rămas un reper pentru viitor. Iniţial, s-au conturat ca vectori Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, cei doi capitalizând în favoarea lor mult din ura anti-PSD.
Dar Klaus Iohannis a obosit şi deocamdată s-a retras, iar Dacian Cioloş se apropie cu Mach 1 de ridicol prin acest joc de-acum eternizat ba cu USR (vine, nu vine), ba cu tot electoratul (îşi face asociaţie, dar nu spune clar când o lansează efectiv, oamenii vor să se înscrie în organizaţie, entuziaşti, dar nu ştiu unde şi cum).
Aşa încât, vom continua să facem glume şi ironii pe seama aberaţiilor comise de Primăria Capitalei – căci, staţi liniştiţi, vor urma şi altele, că sărbători mai sunt –, dar vom rămâne doar cu asta, în timp ce PSD, Liviu Dragnea şi Gabriela Firea îşi vor vedea mai departe de viaţa lor politică. Până la următoarea revoltă de stradă, probabil, când o vom lua de la capăt cu speranţele.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
Twitter
Ce mă fascinează la fotografiile acestea în care apare Gabriela Firea cu oamenii-iepuri e faptul că doamna primar… https://t.co/gM9Yo9W0LX
— Razvan Chiruta (@razvan_chiruta) April 8, 2017
