Ce iureş! Ce isterie! Posibilitatea ca reîmpărţirea administrativă a României în opt judeţe, în loc de 41 câte sunt în prezent, să devină aplicabilă în doi timpi şi trei mişcări, prin asumarea răspunderii guvernului, i-a scos din minţi pe liderii PSD şi PNL. În câteva minute, literalmente, de la invocarea acestei posibilităţi de către Ioan Oltean, secretarul general al PDL, toată floarea roşie a politicii româneşti a ieşit public să înfiereze „planurile ticăloase ale puterii”.
Reacţia vehementă a opoziţiei are legătură cu schimbările pe termen lung pe care le-ar produce noua împărţire, dar mai ales cu efectul ei asupra alegerilor din 2012. Atât Oltean cât şi preşedintele Traian Băsescu au spus explicit că ar dori ca noua lege să fie adoptată cât mai rapid tocmai pentru ca alegerile de anul viitor să se desfăşoare potrivit noii organizări, caz în care este posibil să alegem doar opt consilii judeţene şi preşedinţi de consilii judeţene în loc de 41. Schimbarea ar putea modifica semnificativ raportul de forţe dintre PDL şi USL.
Reacţia lui Ion Iliescu a fost din ciclul „Măi, animalule!”: „Băsescu a intrat în ceea ce doctorii numesc „delirum tremens”…Este ceva ce nici măcar Ceauşescu nu făcea în halul acesta…Este o decizie iresponsabilă. Aşa ceva nu se face bătând din palme. Se încalcă atributul Parlamentul. Acesta este un lucru care trebuie dezbătut public, în judeţe, teritorii, iar apoi Parlamentul să analizeze. O problemă de asemenea magnitudine nu se rezolvă nici prin decizia unui individ, nici prin asumarea de către Guvern, iar schimbarea implică întreaga societate. Nu ne jucăm cu asemenea hotărâri… Arată şi neprofesionalism şi ignorarea regulilor fundamentale ale democraţiei şi călcarea în picioare a drepturilor cetăţeanului de a se exprima în legătură cu aşa ceva”, a declarat Ion Iliescu pe la diverse televiziuni.
Nici secundul său, responsabilul de conturi Dan Voiculescu nu s-a lăsat mai prejos: „Este o fantezie ridicolă…Este o prostie atat de mare, încât nici liderii locali ai PDL, altfel indulgenţi cu prostia de la centru, nu o pot accepta. Orice reorganizare instant ar genera instabilitate, o uriaşă nemulţumire în rândul populaţiei, haos în economie şi administraţie…Ar trebui agreată de toate forţele politice şi civice relevante, inclusiv Academia Română şi Patriarhia.”
După ce şefii au semnalizat că iniţiativa lui Băsescu prezintă un pericol mortal pentru construcţia socialist-liberală, a şarjat şi Crin Antonescu. „Asistăm încă o dată la spectacolul jalnic şi deosebit de grav în care preşedintele ţării acţionează ca un lider de partid, ca un politician panicat, ca un politician care nu ştie ce să mai facă ca să avem un premier care ne minte în faţă, ca un borfaş… Ceausescu a avut nevoie de trei ani ca să schimbe reorganizarea administrativă din regiuni în judeţe, iar Traian Băsescu vrea să facă această schimbare de pe o zi pe alta”.
Mai degrabă decât dezaprobare şi dispreţ faţă de un bolnav de „delirum tremens”, atacurile opoziţiei trădează panica. Dacă propunerea lui Băsescu este doar o „fantezie ridicolă”, de ce reacţiile adversarilor săi nu sunt batjocoritoare, ci furibunde?
În registrul retoric al SISTEMULUI reprezentat de Iliescu şi Voiculescu, când suntem avertizaţi că o anumită propunere „este un lucru care trebuie dezbătut public, în judeţe, teritorii..”, că „schimbarea implică întreaga societate”, că se urmăreşte „călcarea în picioare a drepturilor cetăţeanului”, că „va genera instabilitate, o uriaşă nemulţumire în rândul populaţiei, haos în economie şi administraţie”, că ar trebui agreată şi de Academie şi Patriarhie, ni se spune de fapt că România aşa cum o ştim este în pericol să dispară. Care Românie? Cea în care trăim de aproape 70 de ani. O ţară împărţită în două clase: cei de deasupra legii şi cei de sub cei de deasupra legii.
Variaţiuni ale aceleiaşi partituri am auzit şi la mineriade, şi la marile demonstraţii muncitoreşti împotriva partidelor istorice din 1990 şi la alegerile care au urmat şi când au fost închise minele şi când au început să fie transferate arhivele Securităţii către CNSAS şi când a intrat în vigoare legea controlului averilor demnitarilor şi când a fost condamnat comunismul. Le auzim şi acum când se propune modificarea Constituţiei astfel încât elita hoţilor să nu mai fie apărată de cea mai importantă lege a ţării sau ca magistraţii să răspundă pentru erorile lor, în prea puţine cazuri dezinteresate. Este remixul din 2011 al şlagărului lansat de Ion Iliescu în 1990: „avem nevoie de linişte”.
Politicienii care şi-au făcut o vocaţie din a batjocori interesul naţional nu îl invocă decât în momentele în care interesul lor personal este în periol maxim. Interesul naţional este, de fapt, minciuna supremă. Camuflajul ultim la care recurg când le tremură genunchii că ar putea pierde dreptul lor istoric de a conduce această ţară după cum au chef, de a fura fără să fie pedepsiţi şi de a-şi transmite puterea în interiorul castei. De ce îi sperie atât de tare o măsură care ar flexibiliza funcţionarea statului, cum este reorganizarea administrativă? Ce pierd dacă numărul judeţelor se reduce de la 41 la 8?
Răspunsul este foarte simplu: reţeaua de paraziţi politici şi partenerii lor de afaceri alături de care fură din banii statului va fi dezţelenită. În procesul de reducere a numărului de prefecturi, consilii judeţene, agenţii şi direcţii, destul de mulţi dintre oamenii SISTEMULUI vor rămâne fără funcţii. Dar chiar şi cei ce vor supravieţui vor trebui să-şi regândească alianţele şi mecanismele, să se adapteze noilor organizaţii, să le înveţe vulnerabilităţile şi portiţele de scăpare, să îşi formeze noi complici în locul celor ce vor zbura. Nu e imposibil, dar nici uşor. Şi pentru că marea majoritate a reprezentanţilor acestei specii s-a învăţat să fure fără să se chinuie măcar să-şi acopere urmele, procesul anevoios de reciclare care le stă în faţă li se pare un efort insuportabil.
Fără îndoială, degringolada nu va ţine o veşnicie şi după o vreme se vor regrupa. Însă asta le va lua timp. În al doilea rând, nimeni nu poate spune câţi vor supravieţui reorganizării. Dacă se va adopta varianta cu opt judeţe vorbim de 33 de judeţe care îşi vor pierde ciupercăria de instituţii care le sunt acum arondate. Adică, sute de direcţii şi inspectorate desfiinţate. Unii dintre angajaţii lor vor fi salvaţi cu siguranţă de reţelele de partid şi stat care vor supravieţui. Cu toate acestea, mii sau zeci de mii de funcţionari tot vor rămâne fără post. Ceea ce echivalează cu o molimă de proporţii care va lovi armata de stat pe care s-au bazat toate partidele din 1990 încoace.
Efectul: mai puţini soldaţi electorali, mai puţini colectori de bani pentru partide, mai puţini furnizori de averi ilicite şi imunitate pentru liderii politici. Şi asta doar cu un an înainte ca PSD şi PNL să-şi vadă visul cu ochii şi să se reîntoarcă la putere. Şi dacă vor câştiga alegerile, administraţia pe care o vor moşteni în 2012 s-ar putea să nu mai semene deloc cu ce au lăsat în urmă când au pierdut puterea. Iar speranţele lor că în scurt timp după câştigarea alegerilor vor recupera ce nu au furat în anii de domnie ai PDL-ului s-ar putea să fie în van.
Însă nu doar PSD şi PNL sunt îngrozite de această perspectivă. Panica domneşte şi în PDL.
Chiar dacă prin gura lui Ioan Oltean ni se transmite că între preşedinte şi principalul partid de guvernamânt există un consens fără fisură asupra deciziei de a adopta cât mai rapid legea reorganizării, astfel încât să devină operaţională în 2012, nu este greu de imaginat groaza baronilor locali ai PDL în faţa schimbărilor anunţate. Şi pentru ei, ca şi pentru omologii din PSD şi PNL, perspectiva reaşezării totale a structurilor locale de putere are proporţiile unui cataclism. Intuindu-le spaimele, aceleaşi ca ale sale, Voiculescu le-a adresat o invitaţie străvezie la trădare: „Este o prostie atat de mare, încât nici liderii locali ai PDL, altfel indulgenţi cu prostia de la centru, nu o pot accepta.”
Şi nu ar accepta-o, dacă ar fi după ei, din două motive. Primul: nimeni nu e absolut sigur că va reuşi să-şi păstreze sfera de influenţă după reorganizare. Sau dacă oamenii pe care i-au susţinut în funcţiile judeţene şi care adună cu hărnicie (şi) pentru ei îşi vor pierde funcţiile sau nu. Al doilea: pierd trupeţi pentru bătălia electorală. Diminuarea numărului de funcţionari ai statului echivalează cu diminuarea numărului de funcţionari aflaţi sub control politic. Mai puţini colectori de bani pentru partid, mai puţini agenţi de influenţă. Dacă la asta adăugăm şi lipsa de concentrare a şefilor, care vor fi mai preocupaţi să-şi securizeze funcţia în noua configuraţie decât să coordoneze operaţiunile electorale, perspectiva nu este deloc roz pentru cei ce au ca obligaţie principală să obţină cât mai multe voturi din judeţul de care răspund.
Tot un calcul pragmatic, însă, este şi scenariul pe care Traian Băsescu şi mai mulţi lideri PDL îl contrapun temerilor şefilor de organizaţii locale. După cum a declarat fără echivoc preşedintele, miza adoptării cât mai rapide a legii care să reducă numărul de judeţe de la 41 la opt este ca alegerile din 2012 să se desfăşoare potrivit noii împărţiri. Adică să alegem doar opt consilii judeţene şi preşedinţi de consilii judeţene.
Cum poate câştiga PDL din această schimbare? Indirect, ca urmare a beneficiilor de imagine pe care le va avea dacă va duce la bun sfârşit un capitol important în modernizarea României şi direct, capitalizând două avantaje electorale pe care i le oferă noua lege. PDL câştigă în primul rând în ochii electoratului de dreapta. Indiferent de obiecţiile opoziţiei, cheltuilile cu tipărirea de noi paşapoarte, cărţi de identitate şi alte acte sunt zero faţă de economiile care se obţin prin concedierea a mii de funcţionari din schema prea stufoasă a actualei administraţii şi prin reducerea proporţională a tuturor cheltuielilor indirecte – maşini, combustibil, telefoane, delegaţii, consumabile şi aşa mai departe. Pentru oamenii din clasa de mijloc, preocupaţi de ce se întâmplă cu sumele cu care statul îi impozitează, acest progres nu va trece neremarcat. Întocmai ca şi efectul său: reducerea birocraţiei.
Un câştig indiscutabil vor fi şi sinergiile create prin comasarea resurselor a mai multe judeţe. Ele crează premizele unei dezvoltări mult mai coerente la nivel regional, care până acum a fost blocată de interesele divergente ale baronilor judeţeni.
Un alt avantaj, care va fi greu de acceptat de către avocaţii drepturilor cetăţeneşti, este şi uşurarea misiunii organelor de control. Într-o ţară în care corupţia e norma, nevoia unei supravegheri atente a modului în care se încheie contractele publice este binevenită. Da, ar fi bine să nu avem nevoie de un aparat de justiţie şi mecanisme de control excesive, dar între răul potenţial care l-ar crea câtorva zeci sau sute de politicieni şi funcţionari eventualele abuzuri şi cel evident, care atinge zilnic milioanele de români pe care corupţia elitei administrative îi condamnă la sărăcie, alegerea ar trebui să fie evidentă. Pe scurt, dacă procurorii au probe întemeiate că în şedinţele de consilii judeţene se încheie contracte oneroase şi primesc mandate de interceptare, munca le va fi uşurată semnificativ dacă în loc să trebuiască să monteze camere video ascunse în 41 de săli de şedinţă o vor face doar în opt. Dacă în loc să asculte sute de consilieri judeţeni, vor asculta câteva zeci. În ochii oamenilor care nu au nici o ilegalitate pe conştiinţă, o supraveghere mai bună a legalităţii activităţii consiliilor judeţene va fi salutată.
Câştigurile electorale directe merg pe două direcţii. În primul rând, reorganizarea crează probleme majore Uniunii Social Liberale. Chiar dacă la prima vedere USL nu poate pierde mare lucru, dacă îşi menţine avansul confortabil pe care îl are acum în faţa PDL, în realitate situaţia se poate schimba. În clipa de faţă, cel mai mare duşman al alianţei dintre PSD şi PNL îl reprezintă disensiunile dintre liderii locali ai celor două partide. Cei mai nemulţumiţi sunt social-democraţii care îşi acuză conducătorii de la centru că au cedat nejustificat de multe candidaturi liberalilor şi conservatorilor. Procesul de sondare a opiniei publice, care ar urma să stabilească care dintre candidaţii partidelor din Uniune sunt cei mai bine plasaţi în opţiunile electoratului deja stârneşte controverse. Iar cele mai dificile decizii sunt cele ce urmează de acum încolo.
Având în vedere că PSD şi PNL şi-au împărţit în mod egal numărul de judeţe în care vor avea candidat rămîne un mare semn de întrebare ce se va întâmpla dacă sondajele vor arăta că un anumit partid are mai mulţi candidaţi situaţi pe primul loc decât numărul de judeţe care i-a fost alocat prin protocolul Uniunii. Va accepta partidul din care face parte candidatul cel mai bine plasat în sondaje să-şi retragă omul de pe liste şi să-l susţină pe candidatul aliaţilor? Chiar şi dacă acesta este mai prost cotat decât omul PDL-ului, adică dacă are şanse mari să piardă?
În mijlocul acestor dispute interne foarte tensionate, o lege care să impună reluarea de la zero a tuturor calculelor şi strategiilor pe care şi le-au făcut PSD şi PNL pentru a împăca orgoliile încinse ale oamenilor lor din teritoriu va cădea ca o bombă. Acest lucru l-a recunoscut chiar şi liderul PSD, Victor Ponta: „o să creeze un haos care trebuie gestionat într-o perioadă de haos economic şi social”.
Însă tot Ponta a încercat să minimalizeze impactul reorganizării asupra USL: „Şi dacă o să fie opt regiuni, o să candidăm în opt regiuni şi o să câştigăm în toate.” Nici nu prea avea de ales. Când susţii zi de zi că sondajele te creditează cu 60% din voturi şi că victoria Uniunii este garantată la următoarele alegeri cum să o dai la întors şi să te arăţi speriat că o simplă comasare administrativă îţi poate da peste cap planurile?! Nu ar fi ăsta un semnal de neâncredere în soliditatea procentelor cu care se laudă? Ba da. Pentru că în realitate teama există.
Dacă PSD şi PNL au probleme acum să împartă 41 de ciolane la armata lor de activişti, cum o să reuşească să împartă opt? Ce vor face sutele de actuali consilieri judeţeni când li se va spune că pentru ei partida s-a terminat. Că trebuie să-şi găsească alte vaci de muls. Cât de uşor le va fi liderilor să aleagă cine rămâne şi cine pleacă? Şi cum vor gestiona frustrarea nemulţumirilor? Cât de motivaţi vor fi cei rămaşi pe dinafară să tragă pentru alegerea colegilor mai norocoşi? Problemă valabilă, de altfel şi pentru PDL, însă doar pe jumătate, deoarece nu trebuie să împartă cu nimeni lista de candidaţi.
A doua oportunitate electorală pentru PDL ţine de alegerea capitalelor noilor judeţe: Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti. Dacă ne uităm la culoarea politică a celor opt primari constatăm că jumătate aparţin PDL-ului, (Cluj, Braşov, Craiova şi Ploieşti) şi două sau patru USL-ului – în funcţie de opţiunile finale ale lui Oprescu şi Ciuhandu.
Aproape toţi cei opt au câştigat cu scoruri bune în 2008, stau bine în sondajele la zi şi au şanse mari să fie nu doar realeşi ci şi să devină adevărate locomotive pentru partidele lor. Şi nu doar în oraşele pe care le conduc ci şi în judeţele de care aparţin. Mai multe voci din PDL susţin că, în cazul în care reorganizarea administrativă va deveni realitate, lupta pentru supra-judeţele nou constituite se va tranşa într-o bună măsură în noile supra-capitale, adică în oraşele menţionate mai sus, exact cum pînă acum lupta pentru consiliile judeţene se tranşa cel mai adesea în reşedinţele de judeţ. Caz în care PDL şi-a asigurat deja un start bun prin poziţia primarilor săi în patru din cele opt capitale de judeţ.
Un alt avantaj vine din faptul că trei dintre cele opt noi judeţe sunt în Transilvania. Cu ajutorul voturilor disciplinate ale minorităţii maghiare dar şi a scorurilor bune obţinute în mod tradiţional de PDL în această parte a ţării, o alianţă PDL-UDMR ar putea câştiga relativ fără probleme şefia a trei dintre cele opt judeţe ale ţării. Este suficient ca PDL să mai obţină unul – şi teoretic are şanse în Bucureşti, Sud şi Nord-Est, pentru a transforma o înfrângere la scor, după cum sugerează sondajele acum, cel puţin într-o remiză.
Şi încă una cu potenţial de victorie la parlamentare, dacă PDL în perioada dintre locale şi parlamentare va folosi metodele binecunoscute de 20 de ani încoace de dirijare a investiţiilor publice de la centru către supra-judeţele conduse de oamenii lor. Prin forţa mult sporită pe care o vor avea noii guvernatori locali, capacitatea lor de corupere a primarilor mici şi mari, va creşte proporţional. Un instrument pe care, foarte probabil, PDL, ca şi oricare alt partid din România, de altfel, nu se va sfii să îl folosească pentru a-şi asigura rămânerea la putere.
Toate aceste calcule şi scenarii ale puterii le cunosc foarte bine şi liderii PSD şi PNL. Iar reacţia lor isterică după anunţul că acestea ar putea deveni curând realitate prin asumarea răspunderii guvernului asupra legii reorganizării administrative nu face decât să confirme că se tem cu adevărat că în 2012 ar putea să rateze din nou revenirea la putere. Pentru Ion Iliescu, Dan Voiculescu şi şoimii patriei lor acesta este un motiv suficient de puternic ca să facă tot ce le stă în putere pentru a bloca un proiect ce ne-ar apropia de normalitate.
