Reacțiile autorităților și ale cetățenilor români față de documentarul “The Romanians are coming” al postului de televiziune britanic Channel 4 scot la iveală mult mai multe aspecte neplăcute ale felului nostru de a fi decât a făcut-o un film mai degrabă uman și înduioșător.
Am demonstrat în primul rând, încă o dată, că ne place teribil să criticăm fără să ne informăm înainte. O faceam zilnic în țară, la colț de stradă, la serviciu și la televiziunile de știri, iar acum ne-am extins și la nivel internațional. Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, s-a umplut de penibil când a protestat oficial față de o producție pe care nici măcar nu o văzuse. “În urma publicării, de către postul de televiziune Channel 4, a sumarului de prezentare a documentarului, Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, a transmis o scrisoare producătorului emisiunii, Katie Buchanan, exprimând surprinderea şi dezamăgirea cu privire la conţinutul mesajului de promovare şi, totodată, speranţa că situaţia va fi corectată”, se arată într-un comunicat al Ambasadei României la Londra. Așadar, reacția sa a venit după vizionarea “sumarului de prezentare” și nu a documentarului în sine.
Reacția ambasadorului, dar și protestele de la Londra ale unor conaționali ne arată și faptul că, pentru o parte dintre români, libertatea de exprimare absolută își pierde absolutismul dacă privește rufele noastre murdare. Nu mai departe de acum o lună, după atacul terorist asupra revistei satirice Charlie Hebdo, nu mai aveai loc pe Facebook de românii care proclamau că nu trebuie să existe nici o îngrădire asupra libertății de exprimare. Acum, însă, unii dintre noi s-au cam răzgândit. Râdem cu poftă la glumele altora despre musulmani, evrei, chinezi ori africani, dar ne apucă turbarea când aceleași persoane comit fie și o aluzie comică la adresa noastră. Și atunci ne exprimăm “speranța că situația va fi corectată”, vorba excelenței sale Ion Jinga de la Londra.
La un sfert de veac de la căderea comunismului și la aproape opt ani de la intrarea în Uniunea Europeană, nu prea înțelegem cum stă treaba cu democrația. Altfel nu îmi dau seama cum ne-am putea închipui că un canal media privat, Channel 4, care funcționează într-o piață totuși liberă, ar urma să schimbe conținutul unui produs media după cum vrea un ambasador sau câțiva protestari români. Da, poate că se întâmplă așa în mass-media noastră subvenționată cu bani furați de politicieni corupți, dar nu înseamnă că e la fel în presa adevărată. Și nu cumva asta a fost lecția pe care ne-au predat-o caricaturiștii de la Charlie Hebdo, care au ales să moară pentru că libertatea de exprimare nu se mulează pe dorințele unor nemulțumiți, fie ei și reprezentanții în stradă ai unui popor?
Dar cel mai rușinos aspect care iese la iveală după difuzarea documentarului “The Romanians are coming” este, de fapt, altul. Mulți români ne arată că rasismul este o plagă care nu e chiar atât de ușor de vindecat. Am observat că oameni cu studii superioare, care altfel au pretenții europene, s-au declarat revoltați nu pentru că documentarul britanic arată una dintre realitățile brute ale țării noastre, ci pentru că “era vorba despre Gipsies, nu despre Romanians. Pentru ca era vorba despre un segment de 6% dintre cetățenii români”, după cum mi-a comentat un utilizator al aceluiași Facebook.
Vă spun sincer că eu nu aș ieși niciodată în stradă să protestez împotriva unui produs de presă – bun sau rău, asta e oricum o apreciere subiectivă, că nu vorbim aici de matematică. În schimb, aș protesta oricând împotriva conceptului de secolul al XIX-lea potrivit căruia “rromii din România nu sunt români”. Mă revoltă faptul că în limba română există acea expresie de-a dreptul perversă “nu sunt rasist, dar…” menită a salva aparențele în mintea unora care cred că astfel pot face orice declarație instigatoare la ură. Dacă există un “dar”, ești cât se poate de rasist, nu mai există nici o altă justificare.
Apoi, să analizăm lucrurile și altfel. Dacă tu te superi că politicienii sau jurnaliștii britanici, italieni ori spanioli te bagă într-o grămadă definită doar de apartenența etnică, dacă te deranjează că tu, un om harnic și muncitor, ești asimilat cu infractorii, ei bine gândește-te că la fel se simt și romii cinstiți când nu li se dă nici o șansă doar pentru că provin din această etnie, gândește-te că tu nu ești cu nimic mai presus decât politicienii sau jurnaliștii împotriva căruia te arăți acum atât de revoltat.
În fine, reacțiile la documentarul “The Romanians are coming” mai dezvăluie și obsesia noastră față de păstratul aparențelor. Nu ne deranjează neapărat faptul că suntem săraci, cât ne scoate din sărite dacă acest lucru se află în lume. Teama asta a devenit pentru România una dintre marile obsesii naţionale. De aceea suntem atât de preocupaţi de „imaginea noastră în străinătate”, de aceea ne revoltăm când străinii ne dezvăluie o poză pe care noi o cunoaștem, dar care nu ne convine. De aceea ne lăudăm cu puţinii olimpici pe care-i avem, dar vrem să ascundem sub preş faptul că problemele sociale sunt mult mai mari în mediul rural, de exemplu. De aceea în faţa unor blocuri de pe care cade tencuiala înnegrită sunt parcate maşini care depăşesc cu mult puterea noastră reală de cumpărare. De aceea, îi privim cu dispreț pe cei care încă mai conduc o Dacia 1310, pentru că nu și-au permis mai mult.
Prin toate aceste reacții ale noastre arătăm că ne e cam rușine să fim sinceri cu noi, ne e cam rușine să admitem că suntem români.
