În timp ce România parcă se zbate să se afunde în recesiune, la graniţe se întâmplă miracole economice.
Puţine ţări au scăpat de criză când robinetele mondiale de bani au fost tăiate. Însă majoritatea au încercat să-şi găsească drumul de ieşire. Şi au reuşit. Culmea, ceea ce noi vedem ca dezavantaj – starea de semidezvoltare şi dependenţa financiară – pare să-i fi ajutat pe vecini. După ce a căzut violent în 2009, Turcia şi-a revenit spectaculos anul acesta: 11% creştere economică în primul trimestru şi 9% în al doilea. Turcia e o excepţie doar pentru că a crescut „chinezeşte”, cu două cifre. Însă redresările spectaculoase sunt regula: Ucraina 6%, Rusia 5%, Slovacia – membră a zonei euro – tot 5%. Trei sferturi din membrii UE deja sunt pe creştere, chiar şi modestă, iar Polonia, care a reuşit să nu intre deloc în recesiune, întrece aşteptările şi mai pune 3,5% la PIB.
Nu este întâmplătoare asemănarea dintre România şi ţările cu cele mai mari creşteri. Structura economică fragilă a făcut ca ele să fie lovite cel mai dur de întreruperea creditării. Dar situaţia fragilă este dată tocmai de faptul că nu-şi exploatează din plin resursele. Când agricultura ineficientă devine eficientă, mediul rural furnizează constant consumatori noi în economie. Asta se întâmplă în Turcia sau Polonia, unde sunt încurajate proprietatea şi munca, nu statul degeaba pe ajutoare sociale. Când costurile cu forţa de muncă din industrie sunt încă reduse, companiile sunt tentate să migreze pentru a scăpa de faliment. Singura condiţie este să aibă certitudinea că nu va nimeri din lac în puţ. Unul dintre dezavantajele României este că nu e în stare să ofere certitudini. E drept, mai mult decât alte ţări, România a crescut pe credit, iar când banii au dispărut a rămas în aer. Dar nu este o problemă de nerezolvat, pentru că doar viteza a creat probleme, nu şi volumul.
Creditul populaţiei a depăşit cu puţin 1.000 de euro pe cap de locuitor şi, de nevoie, continuă să se ajusteze la realitate. În iunie, pentru prima oară după mai mult de cinci ani, populaţia din România are depozite la bănci mai mari decât creditele. Şi nu e singura ajustare. Industria creşte solid, pe baza reformelor de acum mai bine de zece ani. Deficitul comercial se micşorează, iar ţara se descurcă din ce în ce mai uşor doar din banii proprii. Doar bugetul se descurcă rău, dar asta are efecte proaste numai atunci când trimite nota de plată economiei reale. Un singur lucru important lipseşte: încrederea care să facă toate aceste lucruri să funcţioneze ca o maşinărie. Încrederea că lucrăm împreună, nu unii împotriva altora. Şi încrederea că, deşi îi delegăm temporar pe alţii să se ocupe de lucrurile de zi cu zi, scopul lor este să ne servească pe noi, în nici un caz al nostru să-i servim pe ei. Când va şti că are unde şi de ce, creşterea economică va veni şi va fi miraculoasă. Nu toţi vecinii cu performanţele pe care le-am pomenit mai sus au conducători mai buni sau popoare mai bune. Puţini au avut vreo strategie gândită din timp. Sunt doar mai conştienţi de propriile puteri şi au ceva mai multă grijă de propriile interese.
