Resuscitarea retoricii de tip „nu ne vindem ţara” de la începutul anilor ’90, agresivitatea cu care sunt atacaţi intelectualii care îndrăznesc să iasă din rând, limbajul incalificabil şi caracterul deschis partizan al emisiunilor pretinselor televiziuni de ştiri şi ameninţările mai mult sau mai puţin deschise proferate de la microfon ori ascensiunea aiuritoare a lui Dan Diaconescu sunt semnul unei degradări fără precedent a substanţei civice şi culturale a naţiunii. De la politicieni, ziarişti şi până la ultimul forumist, România se rinocerizează.
Realitatea contemporană românească poate fi citită în două chei. În cheia lui Caragiale, ne putem amuza la vederea şirului nesfârşit de cópii ale amicului Nae care se perindă zilnic prin faţa noastră repetând pe tonalităţi diferite şi cu variaţiuni minime aceeaşi formulă sacră a politicii româneşti – „Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!…” – şi care conchid, inevitabil, că ceea ce trebuie la noi este „O tiranie ca în Rusia… Nu mai merge, mă-nţelegi, constituţia, care aceea ce vezi că se petrece, nu poţi pentru ca…”. Aceasta este însă cheia optimistă în care bruma de umor care ne-a mai rămas poate acţiona ca un scut în faţa violenţei şi mitocăniei care riscă să ne copleşească.
Cealaltă cheie, mai gravă este aceea a lui Ionesco. Privită prin această prismă, societatea românească pare să treacă printr-o metamorfoză ce pare ireversibilă. Încetul cu încetul normalitatea, civilitatea şi însăşi umanitatea ne părăsesc şi sunt înlocuite de un animal brutal, fără judecată şi fără vreo urmă de simţ moral. Ne rinocerizăm.
Să luăm, spre pildă, cazul privatizărilor din ultima vreme. Victor Ponta nu a făcut decât să dea glas, din oportunism, unei furii care pare din ce în ce mai răspândită printre români. Există, se pare, un număr mare de cetăţeni care sunt indignaţi că guvernul şi premierul Ungureanu vând resursele ţării, companiile strategice din energie şi, în general, avuţia poporului pe nimic străinilor. Prin „străini” nu se înţelege chiar orice străini ci anumiţi străini, anume evreii, pentru că toată lumea ştie – nu-i aşa? – că Mihai Răzvan Ungureanu este evreu şi coada de topor a ocultei evreieşti din România. Las’ că, cel puţin în privatizarea Cupru Min şi în concesiunile către Chevron, România a făcut două afaceri mai bune şi mai transparente decât multe altele făcute în ultimii 22 de ani. Dar, aceşti oameni pur şi simplu nu mai sunt capabili să identifice propriul interes.
Acordarea unui procent limitat 10-15% din aceste companii de stat unor investitori privaţi este un lucru benefic atât pentru acestea cât şi pentru stat. Să luăm numai cazul NuclearElectrica-Arcelor-Mittal, când o companie de stat a decis să livreze energie unei companii private sub preţul pieţei, prejudiciind interesele companiei şi pe ale statului. A fost nevoie de presiunea societăţii civile pentru ca această decizie păguboasă să fie anulată. Dacă, în consiliul de administraţie al NuclearElectrica s-ar fi aflat investitori privaţi, decizia ar fi ajuns imediat la cunoştinţa publicului şi poate nu ar fi fost luată niciodată. Investitorul privat are interesul să îşi maximizeze profitul şi, prin urmare, este interesat într-o mai mare eficienţă şi transparenţă. Cu alte cuvinte, investitorul privat va dori să se asigure că reprezentanţii statului fură mai puţin şi cheltuiesc mai responsabil. Aşa că toţi cei cărora le pasă de „avuţia poporului” ar trebui să salute aceste privatizări. Când nu mai eşti capabil să îţi recunoşti propriul interes din ură faţă de străini înseamnă că te-ai rinocerizat.
Când 16% din populaţia României se gândeşte să voteze cu Dan Diaconescu şi partidul lui zoologic, ceva foarte grav se întâmplă în societatea românească. 16% dintre români s-au abandonat pe sine unei orgii a lipsei de raţiune, cultură, bun simţ şi cuviinţă, unui abuz de obscenitate, prost gust, prostie agresivă, ticăloşie ostentativă şi fabulaţie tabloidă. 16% dintre români s-au metamorfozat deja în rinoceri.
Când politicienii unui partid care se pretinde de dreapta, adică elitist, îi atacă agresiv pe intelectuali cu expresii de genul „Băga-mi-aş în ei de intelectuali” şi îi aruncă afară din partid cu un soi de mârlănie veselă, atunci acel partid – PDL, în speţă – este bântuit de o epidemie gravă de rinocerită. Numai astfel se poate explică cum poţi să preferi o duduie care emană prin toate ţinutele şi poşetele parvenitism, prost gust şi suficienţă agresivă unor Cristian Preda sau Monica Macovei.
Numai un caz grav de rinocerită poate explica faptul că Antena 3 mai are public sau că personaje precum Gâdea, Ciutacu, Badea şi toată turma de rinoceri de acolo continuă să polueze spaţiul public. Numai astfel se poate explica faptul că cel mai pur produs politic al Antenei 3 – Crin Antonescu – se bucură de încrederea a 20% dintre români. Sunt 20% dintre români aflaţi în proces accelerat de rinocerizare.
În cheia lui Ionesco, realitatea românească este tragică pentru că ea este ireversibilă şi duce întotdeauna la dictatură. Dar nu aceasta este cel mai grav lucru. Cel mai grav este faptul că încet, încet ne pierdem umanitatea. Dar, poate să ne înşelăm. Poate că exagerăm. Poate are dreptate un personaj al lui Ionesco care proclamă „L’humanisme est périmé! Vous êtes un vieux sentimental ridicule”. După care se transformă în rinocer.
