2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialRevolta SRI împotriva UE sau cine este vecinul nostru jihadist

Revolta SRI împotriva UE sau cine este vecinul nostru jihadist

E ușor timid, poate puțin cam posac, cu o privire tristă și o siguranță de sine de nezdruncinat. Genul de personaj care caută absolutul și fără să-și dea seama găsește doar gunoaie. Vrea să fie erou, așa că nu-și ascunde pasiunea și nu are motive să se dedubleze. E o pradă ușoară pentru SRI, care în ultima vreme are ambiția să ne arate lista cu teroriștii de lângă noi.
 
La 17 ani, Luigi Constantin Boicea a devenit al doilea “terorist” reținut de procurorii români în mai puțin de zece zile, după Beke Istvan Attila de la Târgu-Secuiesc, arestat în cinstea Zilei Naționale a României, pentru că ar fi pregătit un atentat cu artificii. Niciunul dintre ei nu era în clandestinitate, liceanul care visa să-și continue studiile la Medina (Arabia Saudită), cel de-al doilea cel mai important loc sfânt al musulmanilor, după Mecca, își căuta calea spre islamism la vedere, pe forumuri și rețele de socializare, în vreme ce Beke nu făcea niciun secret din faptul că este un promotor al Ungariei Mari.
 
Amândoi sunt exaltați și în același timp foarte mărginiți. Pentru un serviciu secret serios nu reprezintă o miză reală. Prinderea lor ar putea fi interpretată mai degrabă ca o lecție pentru ceilalți ca ei: să le fie frică să apuce pe aceste căi ale pierzaniei. Cei temători vor abandona, poate, dar unii mai încăpățânați vor învăța din descinderile procurorilor și din monitorizările SRI să se ferească, să-și ascundă crezul și să se pregătească în clar-obscur, nu la vedere.
 
Harta liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, declarat de adepții lui, noul Calif, cu toate zonele care au făcut vreodată parte din lumea musulmană cuprinde și România, un vis agreabil pentru tânărul de 17 ani, care a abandonat Biserica Ortodoxă în favoarea Moscheii. Nu acesta e motivul “radicalizării” lui, fiindcă cei dispuși spre acte de terorism nu sunt musulmanii practicanți, cel puțin așa rezultă dintr-un studiu <http://www.theguardian.com/uk/2008/aug/20/uksecurity.terrorism1> făcut de MI5, serviciul britanic de contrainformații, care precizează, însă, că nu poate trasa profilul potențialului terorist. Bazat pe sute de studii de caz, documentul precizează totuși că nici imigranții ilegali veniți în Marea Britanie și nici musulmanii fundamentaliști nu sunt cei mai disponibili pentru acțiuni violente. În România lucrurile sunt mai simple, fiindcă doar accidental se mai găsește câte unul să vrea să fie recurtat de ISIS și să căute mitraliere de vânzare pe Facebook, așa cum a făcut Boicea.
 
În ultimul Raport de activitate al Serviciului Român de Informații, la capitolul “Protecția împotriva riscurilor și amenințărilor teroriste” sunt descrise efectele ascensiunii Statului Islamist asupra României. Este vorba despre “accentuarea riscurilor non-operaționale, de propagandă fundamentalistă și de acțiuni de sprijin financiar și logistic”, plus complicațiile date de migrația ilegală aflată în legătură cu terorismul. Toate aceste “riscuri” au acum o față, cea a liceanului de 17 ani, la fel cum extremismul maghiar care sapă la rădăcina unității naționale este întruchipat în “teroristul” Beke.
 
Cu cât va fi mai lungă această listă cu “teroriști” din România, cu atât servicile secrete vor avea mai multe argumente să ceară legi Big Brother mai puternice, cu ajutorul cărora să poată intra în intimitatea noastră și a teroriștilor de ocazie. Cu cât vor fi găsiți mai mulți adepți ai Coranului și eventual mai mulți simpatizanți ai Statului Islamic, cu atât liderii politici români vor avea mai multe motive să se opună politicii migraționiste a Bruxelles-ului. Serviciul Român de Informații pare să fie în căutare de probe, în vreme ce Traian Băsescu ne previne de fiecare dată cu un pas înaintea SRI cât de riscant ar fi pentru România să primească migranți, fiindcă odată cu ei vin și teroriștii și propagandiștii terorii și fiindcă Statul Islamic  a amenințat deja că viitorul Califat va cuprinde Balcanii și România. Traian Băsescu a făcut demult pirueta naționalistei Le Pen, cu gândul ar putea redeveni ce-a fost, dar SRI ce obiective are?

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă