În România, serviciile secrete își pot infiltra oamenii la cel mai înalt nivel al politicii? Traian Băsescu spune aproape explicit acest lucru atunci când vorbește despre pericolul ca viitorul președinte să fie nevoit să răspundă la „două butoane“, unul al funcției pe care o va deține și celălalt controlat de o structură de informații. Altfel spus, deja se întâmplă acest lucru, dacă într-adevăr unul dintre candidați este înregimentat într-o structură secretă, de unde ar putea primi ordine prin superiorul său, pentru că toți cei angrenați în cursa electorală dețin funcții publice importante.
Ar putea fi Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu în această situație? Și, dacă da, de ce a tăcut până acum Traian Băsescu? Tăcând, președintele împarte responsabilitatea cu cel aflat în culpă. Nu e la fel de periculos sau de nedemocratic să lași un ofițer de informații să fie prim-ministru și să spună „da, să trăiți“ atunci când îl sună superiorul, despre care nu știm nimic? Democrația înseamnă transparență, de aceea cei care vor să fie aleși într-o funcție publică trebuie să se așeze pe masa de disecție, pentru ca alegătorii să știe exact cine sunt și ce vulnerabilități au.
Sau ofițerul acoperit ar putea fi Klaus Iohannis, cel care a reușit să convingă Luxemburgul să se asocieze cu Sibiul în cursa pentru Capitala culturală a Europei? Dar dacă Iohannis ar fi lucrat pentru un serviciu secret, oare Traian Băsescu nu ar fi trebuit să spună public acest lucru atunci când primarul neamț a fost propus pentru fotoliul de premier din partea coaliției care milita pentru restaurația regulilor guvernării Năstase? Ar putea fi Monica Macovei ofițerul acoperit pe care urmează să-l demaște președintele? Greu de crezut că intră în tiparele celor pe care-i recrutează serviciile: prea inflexibilă, prea încăpățânată, prea independentă.
Elena Udrea nu încape probabil pe această listă a suspecților, fiindcă e puțin probabil să credem că președintele vrea să-și îngenuncheze favorita, deși în ultima vreme pare puțin mai reținut și mai circumspect în ceea ce o privește.
Peste tot în lume serviciile secrete își infiltrează oamenii în structuri politice, economice, mediatice, dar au grijă ca aceștia să rămână în planuri secundare, în așa fel încât să fie utili fără să pericliteze serviciul din care fac parte. Dar ce se întâmplă cu cei care au lucrat pentru asemenea structuri ca ofițeri acoperiți până la un moment dat și apoi au trecut în rezervă? Pot ei să-și treacă în curriculum vitae această experiență? Sau contractul cu structura din care au făcut parte le interzice orice publicitate în acest sens? Și dacă le interzice, oare nu înseamnă că ei pot fi activați la nevoie? Poate rata, spre exemplu, un serviciu secret ocazia de a-și folosi pionul, dacă acesta ajunge în fruntea unei bănci importante? Sau la vârful unui partid de guvernământ? Sau la conducerea unui minister? Greu de crezut, dar, în acest caz, ce fel de democrație avem în România? Una bazată pe o putere ascunsă?
Traian Băsescu amintește că, potrivit legii, serviciile nu-și pot deconspira rețelele și ofițerii, de aceea își asumă el acest rol. Ceea ce înseamnă că serviciile l-au informat de la început pe șeful statului despre apartenența ofițerului acoperit la structura respectivă. A fost între timp șantajat cel care răspunde la „două butoane“? De către cine? Cine l-a racolat? În ce circumstanțe? Cine a fost sau este superiorul lui? Și cum justifică Traian Băsescu faptul că a ascuns acest lucru?
