Cei care aşteaptă cu sufletul la gură ruperea USL trebuie să mai aibă răbdare. Atât Victor Ponta cât şi Crin Antonescu şi-au dat seama în ultimele zile că, deocamdată, pe cont propriu ar avea mai multe de pierdut decât dacă vor păstra alianţa. Poate surprinzător, dar mâna întinsă a venit de data aceasta din partea arogantului lider al PSD.
La întoarcerea în ţară, după misterioasa dispariţie din ultimele zile, Victor Ponta a părut mai împăciuitor ca oricând. Duminică, s-a întâlnit într-o şedinţă, “în cadru restrâns”, cu liderul PNL şi apoi a mers în emisiunea lui Mihai Gâdea să spună că s-a înţeles cu Antonescu să facă tot ce este nevoie pentru ca cele două partide să rămână împreună şi să lupte cu Traian Băsescu. O atitudine surprinzătoare având în vedere că la sfârşitul anului trecut cei doi s-au acuzat reciproc de minciună, dar mai ales dacă ţinem seama de opoziţia pe care a făcut-o Antonescu la iniţiativele controversate ale PSD, printre care legea amnistiei şi graţierii sau modificările la Codul penal.
Adevărul este însă că Victor Ponta nu se mai află deloc în poziţia de a o face pe şeful în USL. Dacă până nu demult se părea că veriga slabă din uniune era Crin Antonescu, iar mulţi ar fi jurat că liderul PNL va accepta orice mizerie din partea pesediştilor numai să păstreze susţinerea acestora la prezidenţiale, acum rolurile s-au schimbat: Victor Ponta este într-o poziţie vulnerabilă. Antonescu nu are însă nici un merit în această inversare de roluri.
Prima problemă a premierului este că pierde teren în PSD pentru că nu a reuşit să facă pe placul baronilor locali şi, prin modificările la Codul penal, să-i scoată pe aceştia de sub incidenţa reglementărilor referitoare la conflictul de interese şi nici să-i scape de puşcărie pe oamenii din partid aflaţi deja în anchete penale. Mai mult chiar, influenţa pe care a căpătat-o Sebastian Ghiţă, patronul România TV, în treburile (bănoase) ale partidului nemulţumeşte o bună parte din liderii vechi ai PSD, care se văd daţi la o parte de un nou- venit cu pretenţii de mogul media.
Pe de altă parte însă, premierul şi-a pierdut credibilitatea în relaţia cu partenerii occidentali ai României. Orice ar spune în acest moment Ponta despre vizita sa privată în Italia, care nu a putut fi amânată deşi s-a suprapus cu venirea în România a unui reprezentat al diplomaţiei americane, pur şi simplu nu ţine. Un om de stat care vrea să menţină legături bune cu SUA, partenerul strategic al României, nu ar lipsi de la o asemenea întâlnire care, în orice caz, i-ar fi adus mai multe avantaje decât dezavantaje. Indiferent dacă Victoria Nuland a fost cea care a refuzat întâlnirea cu Ponta sau premierul a fugit din calea diplomatului american cert este că avem acum o dovadă clară că între reprezentanţii SUA şi premierul României relaţiile nu sunt strălucite. Probabil sunt corecte, dar nici într-un caz nu sunt bune, iar acest lucru nu poate fi decât rezultatul încălcărilor unor angajamente făcute de Ponta, iar dacă americanii au dovedit că sunt sensibili la chestiuni legate de independenţa justiţiei şi funcţionarea statului de drept, atunci aici trebuie căutate şi sursele problemei.
De altfel, mai mult ca sigur că tentativa PSD de a crea superimunitate pentru parlamentari şi aleşi locali precum şi atacurile la magistraţi făcute după condamnarea lui Adrian Năstase vor fi reflectate şi în următorul raport pe justiţie al Comisiei Europene, fapt ce constituie o nouă bilă neagră pentru premierul României. Şi probabil o nouă cumpănă în relaţia acestuia cu liderii europeni.
Ponta ştie foarte bine că pentru viitoarea sa carieră politică poziţiile SUA şi ale Comisiei Europene sunt foarte importante, iar acest lucru nu înseamnă că România a ajuns o “colonie”, cum spun naţionaliştii de cârciumă, ci pur şi simplu că am intrat într-o construcţie în care politica mare se joacă după anumite reguli.
Ponta nu se poate lipsi în acest moment de PNL nici în ceea ce priveşte guvernarea pentru că, în ciuda achiziţiilor făcute cu parlamentari din PP-DD, ar trebui să guverneze susţinut de oamenii imprevizibilului Dan Voiculescu şi de UDMR, ceea ce este mai mult decât riscant.
De cealaltă parte, Crin Antonescu ştie că, indiferent cât de multe avantaje iar aduce lui, personal, ruperea alianţei, un asemenea gest l-ar putea lăsa fără o bună parte din partid. Este evident că miniştrii Daniel Chiţoiu, Radu Stroe dar şi alţi oameni importanţi din PNL nu ar vrea să lase guvernarea doar pentru a-l ajuta pe Antonescu să ajungă preşedinte la sfârşitul anului. Preşedintele PNL ştie că nu poate juca “la rupere”, deşi este evident că nu-l suportă pe Victor Ponta, pentru că acest lucru s-ar putea să-l coste scaunul de şef al partidului şi implicit, poziţia de candidat la preşedinţia României.
Aşa stând lucrurile, este clar de ce Victor Ponta şi Crin Antonescu au ajuns atât de uşor la o înţelegere în ceea ce priveşte confirmarea liderului PNL drept candidat comun la prezidenţiale şi au modificat protocolul USL în acest sens. Să ne înţelegem, este doar un armistiţiu pe termen scurt dictat de dificultăţile pe care le întâmpină acum fiecare în realizarea propriilor interese. Pentru a-şi atinge scopurile, cei doi trebuie să rămână, deocamdată, împreună la guvernare, chiar dacă nu au încredere unul în celălalt şi, mai degrabă şi-ar sacrifica o mână ca să se elimine reciproc. Cum ar spune un proverb “câinii nu pleacă singuri de la măcelărie”. În cazul acesta măcelăria fiind alianţa care guvernează România.
