Afirmaţiile lui Victor Ponta cum că Băsescu ar fi „mai rău decât Ceauşescu”, că PDL-iştii nu ar fi români şi chemarea la răsturnarea Guvernului prin forţă readuce PSD la originile sale comunist-totalitare.
Că Victor Ponta şi-l luase pe Che Guevara, un criminal psihotic cu sute de victime pe conştiinţă, drept model politic era destul de rău în sine, pentru că dădea seama despre lipsa de repere a acestui personaj trist, modelat din substanţa amorală a lui Adrian Năstase.
Sâmbătă însă, la Congresul PSD, Ponta a dovedit că nu este un tânăr confuz, care nu şi-a găsit valorile în care să creadă, ci că are un sistem de convingeri care este profund nedemocratic, totalitar în esenţă şi extrem de periculos. Ponta nu ar trebui să fie prim-ministru, aşa cum crede Năstase, ci ar trebui eliminat din viaţa politică cel puţin pentru următoarea afirmaţie: „Încep să cred că Băsescu este mult mai rău decât Ceauşescu. De ce? Pentru că îşi urăşte ţara, pentru că îşi urăşte poporul, nu doar pentru că e nebun”. Problema cu această declaraţie nu este atacul la Traian Băsescu sau faptul că îl declară pe acesta „nebun”. La urma urmei, nici Băsescu nu a fost mai civilizat decât Ponta când l-a numit „maimuţică” şi nu politica românească este locul unde să cauţi civilitate şi bună-cuviinţă. Declaraţia este gravă pentru că e pentru prima oară în istoria postdecembristă când un lider politic relativizează crimele lui Ceauşescu.
Că există ziarişti care se încăpăţânează să-l compare pe Băsescu cu Ceauşescu este treaba lor şi e problema lor de credibilitate. Când un lider politic face acest lucru este foarte grav. Ceauşescu a fost una dintre cele mai negre figuri din istoria României, un dictator responsabil de moartea a mii de oameni şi de suferinţa a 22 de milioane. Ceauşescu a ordonat să se deschidă focul asupra unor cetăţeni neînarmaţi la Timişoara, Bucureşti, Cluj sau Sibiu şi nu poţi minimaliza aceste acte criminale de dragul unor efecte retorice. Consecinţa unei asemenea declaraţii nu este demonizarea lui Băsescu, ci recuperarea lui Ceauşescu în zona acceptabilului şi frecventabilului, ceea ce este de neconceput. Din acest punct de vedere, la fel de inacceptabilă ar fi şi o afirmaţie de genul „Iliescu este mai rău decât Ceauşescu”. Ar fi ca şi cum socialiştii francezi care scot zilele acestea în stradă sute de mii de oameni ar afirma că Sarkozy e mai rău decât regimul de la Vichy sau ca şi cum stânga germană ar acuza-o pe Angela Merkel că e mai rea ca Hitler! În ambele ţări autorul unei asemenea orori ar dispărea a doua zi din viaţa politică. Când Ponta a făcut o asemenea declaraţie, a recuperat legitimitatea lui Ceauşescu şi continuitatea cu partidul comunist.
Dar omul nu s-a oprit aici. A recuperat şi legătura istorică cu Garda de Fier. Ponta nu s-a mulţumit să atace politicile guvernării PDL, incompetenţa, corupţia şi ce-o mai fi de atacat la actuala putere, lucru perfect legitim. El le-a refuzat „românitatea” şi i-a numit „străini”, ceea ce mută discuţia în cu totul altă zonă. Pentru un partid socialist al anului 2010 dintr-o ţară membră a Uniunii Europene să îşi demonizeze adversarii politici (pe care, de altfel, Ponta nu s-a ferit să-i numească „duşmani”) refuzându-le NAŢIONALITATEA este incredibil şi înspăimântător. România are o istorie nefericită a demonizării străinului, a alogenului (care cel mai adesea era evreul), şi este halucinant că Victor Ponta reia acest tip de retorică de esenţă fascistă. În exact aceeaşi logică rasistă poate fi plasat şi atacul la adresa diasporei, care se face vinovată, în opinia lui Ponta, de alegerea lui Băsescu. Din 1990, când susţinătorii FSN încercau să delegitimeze exilul românesc, pe cei care „n-au mâncat salam cu soia”, un asemenea atac la adresa diasporei româneşti nu s-a mai produs. Ponta trădează un parohialism periculos. Nici vorbă de „micul Titulescu”, mai curând „micul Zelea-Codreanu”.
Şi aşa ajungem la îndemnul la grevă generală şi blocarea statului în scopul răsturnării Guvernului. Un lider politic care îndeamnă deschis la acţiuni de forţă pentru a schimba puterea politică aleasă se descalifică prin iresponsabilitate şi dispreţ faţă de regulile democratice. Dacă vrei să faci revoluţie proletară, îţi iei puşca şi pleci în munţi cu poza lui Che la piept, dar dacă vrei să joci pe piaţa democratică, atunci încerci să răstorni puterea prin acţiuni parlamentare şi printr-o ofertă electorală mai atractivă. Nu e treaba sindicatelor să dea jos Guvernul, pentru că nu le-a ales nimeni. Susţinând un act de forţă, Ponta dezvăluie o natură autoritară, mai autoritară chiar decât a lui Năstase, care era, ce-i drept, mai subtil şi mai rafinat.
