Victor Ponta se loveşte pentru prima dată cu capul de pragul de sus al guvernării: pentru că nu a produs suficienţi bani, nu mai are cu ce să-şi cumpere afecţiunea, atât a baronilor locali, cât mai ales a electoratului. O situaţie cam disperată pentru un premier care (probabil) ştie că dragostea faţă de politicieni trece în primul rând prin stomac.
Orice baronete din România, fie că domeniul său se numeşte comună, oraş sau judeţ, ştie că dacă vrea să fie iubit de oameni (şi votat ) trebuie să bage uneori mâna în buzunar şi să dea. Măcar câte o ţuică la cârciuma din sat, dacă nu este destul de pricopsit să facă, din când în când, dar nu foarte rar, sărbători cu mese pline de mâncare şi băutură. Situaţia se complică însă pe măsură ce domeniul este mai vast, un judeţ spre exemplu, când nevoia de fonduri publice devine inevitabilă pentru a menţine treaz interesul alegătorilor. De aici a apărut şi preocuparea pentru artă, cultură şi, în general, pentru tot ce-i frumos, a multora dintre primarii sau preşedinţii de consilii judeţene din România care, pe banii statului, construiau în sate şi oraşe fântâni arteziene şi sculpturi deosebite şi organizau spectacole cu muzică şi artificii, înainte de a trage apă şi canalizare. Aplicată de la începutul anilor 90, această metodă de cumpărare a bunăvoinţei electoratului s-a perfecţionat în timp, iar astăzi cei mai mulţi ştiu că singura legătură firească dintre politician şi alegători este una practică: “el plăteşte, noi dansăm” (la cabina de vot).
Dacă aplici această regulă, lucrurile par uşoare până la un anumit nivel, iar Liviu Dragnea, spre exemplu, ar fi fost ales pe viaţă preşedinte la Teleorman dacă nu ar fi avut ambiţii de vicepremier.
Problema se complică însă cu adevărat când trebuie să conduci o ţară. Dacă baronul nu face altceva decât să ceară fonduri mai sus la prietenii săi din Guvern, premierul este în poziţia complicată de a produce bani. Cu alte cuvinte, premierul şi miniştrii trebuie să aibă grijă ca veniturile ţării să fie la un nivel suficient de ridicat, pentru a putea fi mulţumită toată lumea: baronii să aibă cu ce să-şi cumpere respectul alegătorilor, clientela de partid- să-şi recupereze investiţiile făcute în alegeri, parlamentarii puterii să aibă cu ce se lăuda în colegii şi, în cele din urmă, oamenii să aibă motive să voteze şi data viitoare.
În linii mari, cam asta este filozofia guvernării în România. În momentul în care nu mai sunt bani la centru, toată construcţia politică se prăbuşeşte ca un joc de cărţi. Baronii te trădează, firmele clientelare fug la opoziţie, iar oamenii cărora le-ai promis pensii şi salarii mai mari îţi întorc spatele. Într-o astfel de situaţie, chiar şi sprijinul extern de care poate beneficia o guvernare la un moment dat va cântări din ce în ce mai puţin într-o ţară în care oamenii sunt puşi să strângă cureaua.
Victor Ponta a ajuns, aşadar, la primul moment de cumpănă al carierei sale politice. Până la urmă previziunile sumbre făcute de oamenii avizaţi, care spuneau că această guvernare nu va mai avea bani de pensii şi salarii, încep să se adeverească. Deocamdată, nu avem “decât” o lipsă de 3,8 miliarde de lei la bugetul pe 2013, sumă pusă de premier, în mod neserios, pe seama profiturilor mai mici obţinute de bănci sau a intrării în insolvenţă a unor firme. Cauzele reale trebuie căutate însă în evaziunea fiscală care continuă să se ridice la cote ameţitoare în România. Ca un detaliu, atunci când a mărit taxele şi impozitele (accizele la ţigări, alcool ), Guvernul nu a avut grijă să contracareze prin metode eficiente şi tentaţia evazionistă din domeniu care apare în astfel de situaţii, după cum explică specialiştii.
Ca efect al scăderii încasărilor, premierul a anunţat ieri primele tăieri drastice de cheltuieli de când se află la putere, de la ministerul muncii, transporturi, dezvoltare regională, mediu şi alte domenii. De asemenea, majorările salariale de anul viitor sunt puse sub semnul întrebării, dar ce este mai îngrijorător este faptul că se vorbeşte deja de creşterea unor impozite din 2014.
Printr-o coincidenţă nefericită însă, momentul în care Victor Ponta anunţa ieri măsuri de austeritate s-a suprapus cu acţiunea DNA împotriva unei uriaşe reţele de evaziune fiscală cu produse din carne, în care era implicat şi senatorul PSD Nicolae Bădălău. Soarta a făcut astfel ca românii să afle ieri două lucruri importante, concomitent: Guvernul o duce prost cu banii, deci vor trăi mai greu, iar evazioniştii care nu-şi plătesc taxele erau protejaţi de baronul PSD de Giurgiu, adică unul dintre pilonii pe care se sprijină puterea lui Ponta. O coincidenţă care naşte întrebări şi, în mod normal, nu ar trebui să scape nesancţionată.
