După ce USL şi-a luat bucata care i-a convenit din PNŢCD, angajându-se recent într-un parteneriat electoral cu aripa reprezentată de Victor Ciorbea, de marţi 3 aprilie 2012 şi-a rezervat şi PDL accesul la maşina de falsificat memoria, semnând un protocol pe Capitală cu aripa cealaltă, reprezentată de criticul Alex Ştefănescu şi avocatul Aurelian Pavelescu.
Rămâne de văzut cine va ciuguli din cel de-al treilea, până acum ultimul, fragment de PNŢCD, al lui Liviu Petrina.
Dar până când această necunoscută marginală ne va fi pe deplin lămurită, să ne întrebăm, deci, cine şi ce va câştiga din alianţa tocmai anunţată de Elena Udrea, Alex Ştefănescu şi Aurelian Pavelescu?
Liderii democrat-liberali justifică pasul făcut invocând pragmatismul, care, înţeleg din declaraţiile făcute imediat după semnarea protocolului, i-a impresionat tare pe noii parteneri.
Dar care pragmatism? Un plus de voturi ţărăniste pentru Silviu Prigoană şi candidaţii de la sectoare ai PDL, o imagine brusc mai respectabilă, un semnal ferm că partidul nu e nici izolat, nici în derivă, aşa cum am fi tentaţi să credem privind spre ultimele evoluţii?
Privit din avion, da, aşa ar trebui să stea lucrurile. Coborând însă cu picioarele pe pământ, pânza ţesută de strategii Elenei Udrea trădează o ţesătură firavă, la limita destrămării. Argumentul voturilor nu stă în picioare, iar explicaţiile sunt de prisos. Remarc doar că e vorba de o alianţă între PDL şi o bucăţică dintr-un partid care s-a lăsat captivat de viaţa extra-parlamentară.
Cât despre un transfer benefic de imagine, dat fiind patrimoniul istoric al ţărăniştilor, numai un democrat-liberal lipsit de direcţie şi ignorant cronic să fi pentru a miza pe aşa ceva în nişte condiţii pe care toată lumea le cunoaşte.
Îmi pare rău pentru criticul Alex Ştefănescu, cel care a semnat protocolul cot la cot cu Elena Udrea, dar, oricât te-ar măguli atenţia acordată de un partid mai mare, este cel puţin hazardat şi indecent să afirmi că intri în horă cu un „capital de nobleţe” chiar în perioada în care aripile Udrea şi Blaga au declanşat în PDL mazilirea singurilor colegi din partid cărora le-au mai păsat de principii.
Este tot hazardat şi indecent să invoci „capitalul de nobleţe” când ai decis să sprijini un candidat la Primăria Capitalei care şi-a clădit notorietatea pe interminabile scandaluri casnice, pe iniţiative legislative strict excentrice, pe promovarea pubică şi neobosită a virtuţilor ascunse ale pliciului sau pe afacerile cu statul, mai ales cu administraţiile locale din toată ţara. Şi nu în ultimul rând, este hazardat şi indecent să faci trimitere la „capitalul de nobleţe” când, imediat ce ţi-ai epuizat spusele, din spatele tău, Alex Ştefănescu, ţâşneşte la microfon un traseist notoriu – Aurelian Pavelescu.
Personajul în speţă este un exponent atât de veridic al ţărănismului şi al creştin-democraţiei sau un păstrător atât de scrupulos al moştenirii, principiilor şi crezului lui Coreneliu Coposu, pe cât a fost tata văr primar cu Attila Hunul.
Dar oare ce vorbim aici? Mai crede cineva că printre ţărăniştii care au gândit, negociat şi semnat protocolul cu PDL pe Bucureşti, ca şi printre cei care, în frunte cu Victor Ciorbea, s-au încolonat ca vrăbiile în spatele lui Ion Iliescu, este vreunul capabil de retrospecţii oneste măcar din cele făcute în gând?
Când de o parte este sprijinit Sorin Oprescu, iar de cealaltă Silviu Prigoană, avem dovada vie că nimeni, din câte PNŢCD-uri sunt pe piaţă, nimeni nu s-a întrebat o clipă „oare ce-ar fi zis şi ce ar fi făcut Coposu?”.
Abia de aici trebuie începută orice discuţie onestă despre cât e de mare punga în care ţinem „capitalul de nobleţe”.
