4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialPentru imigrație. În contra multiculturalismului

Pentru imigrație. În contra multiculturalismului

Cei mai mulți dintre refugiații/imigranții care vor ajunge sau au ajuns deja în Germania vor avea șocul vieții lor când se vor fi instalat în această țară. Vor descoperi că, din cauza unui mod greșit de a înțelege toleranța al autorităților, vor trăi în aceleași condiții de servitute ca în țara de origine. Dacă tot e să primim imigranți, un lucru trebuie evitat: capcana „politic corectă“ a multiculturalismului.

Am participat cu câțiva ani în urmă la un program organizat de guvernul german privind integrarea imigranților în zona capitalei, Berlin, deci știm ce vorbim. Guvernul se străduiește din răsputeri și cheltuiește sume de bani care nouă ni s-ar părea obscene, de la educație, la programe de integrare și formare profesională până la muzee și centre culturale. Eforturile sunt remarcabile și, probabil, neegalate în țările europene și, cu toate acestea, nu funcționează.

Rata șomajului în Germania este cu mult sub cea europeană, undeva sub 6%. Dar Germania are o populație de aproximativ patru milioane de turci, în rândurile căreia șomajul era, acum câțiva ani, de 40%. Ceea ce înseamnă că aproape jumătate din turcii din Germania trăiesc de pe urma sistemelor sociale generoase. Nu mai punem la socoteală că sunt și vreo trei milioane de ruși – care o duc destul de bine –, dar există și cel puțin o jumătate de milion de arabi, în rândurile cărora cifrele sunt încă și mai dramatice. Dacă mergi într-unul din cartierele imigranților din Orientul Mijlociu vei observa imediat similitudinile. Nu arată exact ca Ferentariul, dar foarte aproape de Rahova. Mizerie, blocuri supraaglomerate cu toate lucrurile expuse pe afară, grafitti și mici magazine de cartier. Dacă ai norocul ca cineva să-ți răspundă la întrebări, afli că toți oamenii înghesuiți în aceste getto-uri trăiesc din ajutoare sociale și din trafic de droguri și/sau de persoane. Că traficul de droguri înflorește în astfel de zone nu-i așa o mare noutate. Și asta nu este o poveste care se întâmplă numai în Germania, ci peste tot în Occident, începând din Canada, țara care a inventat multiculturalismul, și terminând cu „progresivele“ state scandive. Ideea că toate culturile sunt egale din punctul de vedere al valorilor și, în consecință, țara gazdă nu are nici un drept să își extindă jurisdicția asupra comunităților culturale diferite. În virtutea acestor idei „generoase“ și „progresiste“ s-a ajuns până acolo încât autoritățile să închidă ochii la abuzuri numai din rațiuni „culturale“. La Berlin am auzit relatări despre femei/soții cărora nu li s-a permis să iasă de ani buni din casă și servesc ca sclave sub ochii neputincioși ai autorităților, care refuză să intervină de teamă să nu jignească sentimentele religioase/culturale ale celor în cauză.

Adevărul evident pe tot teritoriul Europei este că multiculturalismul nu funcționează. Creează enclave culturale închise, fără acces la locuri de muncă, resentimentare și, în cele mai extreme cazuri, terorism. Modelul alternativ este cel american, al așa-numitului „melting pot“, în care toată lumea este liberă să își păstreze tradițiile și credințele, dar trebuie să respecte valorile liberale pe care a fost clădită națiunea.

Românii au ales un președinte german și protestant în pofida ortodoxismului naționalist agresiv promovat de Ponta. Românii au ieșit cu miile în stradă în apărarea arabului Raed Arafat. În România nimeni nu are nici cea mai mică problemă cu miile de imigranți veniți din China, cu bonele filipineze și cu alți lucrători sosiți din Asia pentru că aceștia se „topesc“ în cultura muncii și legislativă internă (mai puțin cea fiscală, desigur). Nu ar fi o problemă, așadar, pentru România să primească 2.000, 5.000 sau …0.000 de refugiați din Siria sau Orient. Teama românilor care resping atât de violent propunerile europene este, credem, că, în loc să integreze acești oameni nefericiți, vor fi obligați să se adapteze la regulile lor. Soluția este simplă. Câtă vreme toată lumea aderă la regulile laice ale democrației și statului de drept, toată lumea este binevenită. Ceea ce trebuie să respingem cu toată puterea nu sunt imigranții, ci multiculturalismul ipocrit care nu mai face diferența între libertate și sclavie. 

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă