După opt ani de oarecare discreție, serviciile secrete românești au intrat din nou în vertijul scandalurilor într-o perioadă în care se reașază pârghiile de putere și după o campanie electorală dură.
Nu e clar cât de mult s-au implicat structurile secrete în bătălia politică, dar una dintre mize a fost, fără îndoială, alegerea noului președinte. Ce urmăreau însă serviciile? Un șef de stat credibil și serios pentru România? Unul care să poziționeze țara cât mai bine în viitoarele configurații internaționale? Sau, mai degrabă, un președinte care să le întărească poziția? Unul care să fie ușor de manipulat în scopurile pe care fiecare din aceste structuri le urmărește? Și mai ales care sunt aceste scopuri și ce instrumente folosesc serviciile pentru atingerea lor?
Pentru că aceste structuri sunt secrete, nimeni nu va putea afla prea multe despre ele și nimeni nu le va putea vreodată controla cu adevărat nici în România, nici altundeva în lume. Se crede însă că serviciile secrete sunt cu atât mai eficiente cu cât se vorbește mai puțin despre ele. În momentul în care ies din umbră înseamnă că au greșit major, și-au depășit cadrul de funcționare, s-au pus în slujba unor obiective politice sau economice fără legătură cu siguranța națională.
Este și cazul structurilor autohtone românești. Ipoteza lansată de Elena Udrea că fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, l-ar fi susținut pe Victor Ponta în campania electorală ar putea fi reală, dacă într-adevăr acesta s-ar fi pregătit să devină premier. În campania electorală, Udrea îi făcea un portret măgulitor lui Maior, iar acum mărturisește că se întâlnea la cafea și cu el și cu adjunctul acestuia, Florian Coldea, pe care însă îl repudiază. De ce se întâlneau acești oameni cu un politician care avea legături cu grupuri infracționale este mai greu de înțeles. E puțin probabil ca SRI să nu fi știut nimic despre stilul mafiot în care făceau afaceri soțul și amicii Elenei Udrea. I-au spus și președintelui Traian Băsescu? Și dacă i-au spus, oare de ce fostul președinte a continuat să o susțină? SRI i-a avertizat pe Băsescu și pe Ponta că procuroarea-șefă Alina Bica era coruptă înainte să negocieze numirea ei în fruntea DIICOT? De ce-ar fi avut nevoie Băsescu de Udrea ca „sursă alternativă de informații“, nu se mai încredea în rapoartele SRI sau poate era un devorator de bârfe?
Nu e ușor de înțeles nici intrarea fostului șef al Serviciului de Informații Externe, Teodor Meleșcanu, în cursa prezidențială. A fost o idee a serviciului de a scăpa de el sau o modalitate de a-și impune un jucător cu șanse în perspectiva în care Înalta Curte l-ar fi scos din schemă pe Iohannis? Faptul că s-a bazat și pe semnăturile strânse de Mircea Dogaru de la Sindicatul rezerviștilor din armată, servicii și securitate, simpatizant la vedere al doctrinei „Noua Rusie“, l-a compromis din start pe Meleșcanu. Apoi serviciul de spionaj autohton a fost pus la colț de Băsescu sub acuzația că Victor Ponta ar fi fost ofițer sub acoperire al acestei structuri. E adevărat că el ar fi fost recrutat cu ani în urmă, dar astfel de legături indică un mod de lucru. La fel și presiunile asupra lui Robert Turcescu, autodeconspirat ca ofițer acoperit al serviciilor Armatei.
A fost izolat Traian Băsescu de servicii în ultimul an al mandatului său din cauza influenței pe care o avea Elena Udrea asupra lui și lăsat să se facă de râs? A devenit în acest fel fostul președinte complice al grupului de crimă organizată din jurul acestei femei care crede că a devenit „un pol de putere“? Sau poate că toate lucrurile care ies la suprafață fac parte din reașezările care au loc în România după schimbarea puterii. În 2005, după ce Traian Băsescu s-a instalat la Cotroceni, oamenii lui Năstase au fost lăsați să cadă unul după altul de același sistem care până atunci îi protejase. Acum se întâmplă același lucru cu cei ai lui Băsescu. Întrebarea nu este de ce cad, ci de ce au beneficiat de un regim de protecție în perioada în care se aflau la putere.
