Când Victor Ponta se angaja public, la finele lunii aprilie, chiar înainte de a prelua mandatul de premier, că va forma „cel mai cinstit guvern”, ba mai mult, că USL le este dataore românilor să facă lucrul ăsta, logica te îndemna, pe drept, să crezi că dacă ar fi să iei de bune vorbele premierului, asta ar însemna că promisiunea noului prim-ministru conţine şi un detaliu implicit: cel mai cinstit guvern va fi sprijinit şi de cea mai cinstită majoritate parlamentară.
Dacă atunci, în primăvară, Victor Ponta nu a avut deloc în minte şi acest pas doi, rezultă că promisiunea sa a fost cel mult o minciună sfruntată, rostită aşa cum şi-a scris şi teza de doctorat: conştient că-şi bate joc de audienţă şi principii.
Dacă, în schimb, a intuit cu acea ocazie că un guvern cinstit are nevoie şi de o un grup parlamentar pe măsură şi dacă, prin absurd, am afla cândva că a încercat chiar să pună lucrurile în această ordine, ei bine, chestiunea în discuţie ar deveni încă o dată certă: liderul PSD şi copreşedinte al USL a scăpat totul de sub control, nu doar în chestiunile legate de afacerile ţării, aşa cum s-a putut vedea în această vară, ci şi în interiorul formaţiunii şi a coaliţiei pe care le prezidează.
Cântărind, însă, numeroase fapte şi privind la multe dintre numele parlamentarilor care compun USL a fost din capul locului evident că noua majoritatea parlamentară nu aducea nimic nou în materie de integritate şi, în aceste condiţii, că declaraţia programatică a lui Victor Ponta, ea însăşi, nu a era cinsitită.
Sau o fi cinstită o majoritate care, dintr-un singur foc, scapă de începerea urmării penale doi demnitari, unul acuzat de trafic de influenţă, iar celălalt de abuz în serviciu, aşa cum s-a întâmplat marţi, 11 septembrie?
Nu este aici vorba că Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, căci ei sunt dalmaţienii scăpaţi prin bagheta magică a colegilor parlamentari, ar fi sau nu vinovaţi, ci că, din nou, Parlamentul decide că în România există cetăţeni de rangul unu şi cetăţeni de rangul doi.
Că într-o parte stau cetăţeni ca Borbely, Dobre sau, să ne amintim, Miron Mitrea, iar în partea cealaltă restul norodului, că doară, vorba boierilor pământeni, e mai prost.
Că există cetăţenii-cremă, ale căror fapte potenţial penale e suficient să fie cântărite de colegii parlamentari (cu pregătire atât de pestriţă – unii lăutari, alţii jurişti, alţii oameni de litere, alţii ingneri sau medici, etc.) şi care, cârdăşia funcţionând ca unsă, beneficiază de o imunitate de castă privilegiată.
Dar că există şi o categorie mai largă: cea a milioanelor de cetăţeni, care plătesc taxe şi impozite fără a primi adesea mare lucru la schimb, darămite acces la privilegiul medieval de a avea, între ei şi procurori, un scut ca Parlamentul.
Dacă pe 11 septembrie 2012, Victor Ponta, care s-a compromis deja definitiv în plan politic şi academic, ar fi încercat măcar să fie mai cinstit decât pe 28 aprilie 2012, l-am fi văzut criticând în secunda doi decizia Camerei Deputaţilor de a bloca justiţia în cazurile Borbely şi Dobre şi atenţionându-şi colegii deputaţi că România pe care şi-o doreşte un politician tânăr ca el nu este una divizată între câţiva parlamentari deştepţi şi restul norodului prost.
Ponta nu a făcut-o, însă, pentru că blocarea urmării penale în cazul foştilor miniştri este un obicei pământean, Parlamentul de la Bucureşti sfidându-şi constant cetăţenii, dar şi o Europă ai cărei cetăţeni şi politicieni nu încetează să descopere în politica românească, la cinci ani de la aderarea la UE, zone de o sălbăticie rară.
Dar, la fel ca Parlamentul din care provine şi cu ajutorul căruia rămâne în jilţul de la palatul Victoria, domnul Ponta este şi el doar un ins consecvent.
Nu l-am văzut vreodată apărând sau promovând principii, ci doar obsesii şi sloganuri, interese personale şi interese de partid.
Degeaba nu şi-a mai scos Ponta colegii din PSD pe străzile din Piteşti pentru a pune şi de data sta presiune pe procurorii care-l anchetează pe baronul de Argeş, Constantin Nicolescu, aşa cum a făcut-o la începutul anului trecut, când voinicul stăpân al judeţului a scăpat de arestul preventiv întins pe targă. Dar la numai un an după l-am văzut sufficient de sănătos pentru a candida la un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe care l-a şi câştigat.
Apropo, se pare că la vârful penal al PSD targa devine unealta preferată în situaţiile considerate extreme, vezi şi recent fâsâitul caz Adrian Năstase.
Revenind, însă, spuneam că degeaba nu a mai ridicat premierul poalele partidului în cap în cazul Nicolescu, adus la audieri şi scos din nou pe targă în aceeaşi zi în care Camera Deputaţilor îi spăla pe Dobre şi Borbely, dacă a găsit potrivit să tacă mâlc şi să nu taxeze majoritatea parlamentară pentru votul din Camera Deputaţilor.
Pur şi simplu, atitudinea liderului PSD din 11 septembrie 2012, care acceptă continuarea practicilor prin care parlamentarii scapă de urmărirea penală prin proceduri abuzive şi complicităţi subterane, este un alt mod de a scoate politicul în stradă pentru a presa justiţia, la un an şi jumătate distanţă de penibilul şi în acelaşi timp periculosul moment PSD-Piteşti-Nicolescu.
