Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O sinucidere cât un plagiat. Laşitatea lui Adrian Năstase

Cristian Campeanu 21.06.2012 - 14:08

Adrian Năstase nu este nici vreun personaj dostoievskian precum Kirilov care se împuşcă pentru că vrea să-l detroneze pe Dumnezeu, nici vreun general japonez care îşi face seppuku pentru că nu poate supravieţui dezonoarei ...

Share

Adrian Năstase nu este nici vreun personaj dostoievskian precum Kirilov care se împuşcă pentru că vrea să-l detroneze pe Dumnezeu, nici vreun general japonez care îşi face seppuku pentru că nu poate supravieţui dezonoarei înfrângerii. Este un laş care şi-a abandonat familia pentru că se credea deasupra legii şi a ales să fugă din faţa realităţii cum că nu este altceva decât un (alt) politician corupt. Este vina lui Năstase că refuză realitatea, nu a Justiţiei că, în sfârşit, după 22 de ani, a recunoscut-o.

 

Adrian Năstase şi-a ratat până şi propria sinucidere şi ăsta este un lucru greu de făcut. Oamenii care s-au gândit serios la acest gest ştiu că dacă vrei s-o faci cu adevărat, o faci în singurătate - suprema singurătate - fără martori şi fără camere tv. Dacă plonjezi în abisuri metafizice prcum personajul lui Dostoievski mai sus menţionat, atunci ştii ce ai de făcut. Dacă sentimentul (dez)onoarei te copleşeşte, asemeni. Dar nu la aşa ceva am asistat - fără să ne-o dorim! - în ultimele ore, ci la un simulacru de sinucidere, la un Adrian Năstase transportat "inconştient" cu ambulanţa la spital, dar care, cumva, nu era înfăşurat în bandajele însângerate ale profesioniştilor de la SMURD care - ne închipuim - au făcut o tentativă eroică şi disperată să îi salveze viaţa, ci purta la gât un elegant fular de lână - în plină vară, la 30 de grade noaptea. Sigur, nu e frumos să te bucuri, "canibalic" cum bine spunea viitorul nostru preşedinte, domnul Crin Antonescu, de tragedia unui om, dar parcă e cam multă dramoletă în toată povestea asta, nu? De la patru plăgi împuşcate - care ar cam fi trebuit să-i smulgă capul de pe umeri fie şi unui Übermensch ca Adrian Năstase - până la o operaţie care a durat suspect de puţin după care am aflat că "din fericire, nu au fost leziuni vitale, deci nu au fost afectate formaţiuni anatomice de importanţă vitală" e o oarecare diferenţă, nu? Sau e doar paranoia de jurnalist cârcotaş care a văzut oameni reali murind de-adevăratelea în războaie cât se poate de reale, nu la televizor? Nu e ca şi cum domnul Adrian Năstase şi-ar fi plagiat propria sinucidere din laşitate?

Să ne uităm puţin peste declaraţia avocatului său, Ion Cazacu, care s-a grăbit să ne asigure că "în cel mai scurt timp va fi înaintată la Tribunalul Bucureşti o cerere de întrerupere a pedepsei din motive medicale". Măria Sa, victima procurorilor criminali aflaţi sub comandă politică şi victima personală a dictatorului Traian Băsescu - care, am aflat de la premierul Victor Ponta - este fericit (om fără inimă!) de nenorocirea lui Năstase şi care - iată! - nici măcar nu vrea să-l graţieze cum ar face-o fără să clipească Ion Iliescu, nu poate face doi ani de închisoare pentru corupţie, deşi "nu au fost leziuni vitale, deci nu au fost afectate formaţiuni anatomice de importanţă vitală". Este sub nivelul său să urmeze destinul comun şi mundan al unui Cătălin Voicu sau Sorin Apostu. Este sub demnitatea sa! Numai că în toată telenovela asta se uită că domnul Năstase şi-a pierdut demnitatea în momentul în care a săvârşit primele fapte de corupţie din înalta demnitate de prim ministru al României. Domnul Năstase nu este nici supraom, nici membru al unei specii imună la Justiţie. Este un om care trebuie să meargă la închisoare. Atacurile politice imunde la adresa lui Băsescu - presupunem că se vor găsi unii să susţină că preşedintele a apăsat, fie şi simbolic, pe trăgaciul revolverului lui Năstase - dar, mai ales, atacurile împotriva Justiţiei, sunt o încercare disperată de a salva statu quo-ul şi de a reinstaura impunitatea politicienilor şi a sistemului corrupt creat după 1989. Or, nimic nu este mai important acum decât apărarea independenţei Justiţiei şi a curajului judecătorilor. S-a împuşcat Năstase? Ei, şi? Năstase este un laş! Adevăraţii eroi sunt judecătorii care l-au condamnat în ciuda presiunilor la care au fost supuşi.

Şi dacă ar fi fost o tentativă autentică de sinucidere din partea lui Năstase, tot un gest laş ar fi fost. Comuniştii nu dau doi bani pe creştinism şi, de aceea, nici măcar nu încercăm să aducem argumentele creştine împotriva suicidului. Dar există un argument suprem: Nu îţi laşi familia şi copiii în urmă. Dacă eşti bărbat şi dacă ai o sentinţă de condamnare în unanimitate dată de cea mai înaltă instanţă a ţării, atunci te duci umil şi penitent la închisoare şi îţi rogi copiii să te ierte. Nu faci circ la televizor.

P.S. La cererea unor cititori, raspundem cu moderatie: "Sa-ti fie rusine, Victor Ponta! Demisia!"

Citește totul despre:

Comentarii

loading...