Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O istorie paradoxală a USL: Antonescu poate reuşi acolo unde analiştii, opoziţia, UE şi America au eşuat

Laurentiu Mihu 21.02.2014 - 14:42

O tot mai vizibilă răsturnare de situaţie ar putea transforma principala ţintă de până acum a USL în marele vânător al PSD, PNL, PC şi UNPR. Vă mai amintiţi cum a început aventura statului de drept ...

Share

O tot mai vizibilă răsturnare de situaţie ar putea transforma principala ţintă de până acum a USL în marele vânător al PSD, PNL, PC şi UNPR.

Vă mai amintiţi cum a început aventura statului de drept spre dobândirea unui statut periferic în societatea românească, cu punct final în disoluţie?

În iunie 2012, supermajoritatea USL din Camera Deputaţilor (supermajoritate în care la vremea respectivă chiar şi unii comentatori respectabili vedeau o plasă de siguranţă împotriva instabilităţii) a decis că hotărârile Legislativului nu mai pot fi atacate la Curtea Constituţională.

Au urmat apoi noi episoade de hărţuire a CCR (inclusiv o decizie similară a Senatului), trecerea Monitorului Oficial în subordinea directă a tânărului premier cu înclinaţii de vătaf bătrân, a fost efectiv subordonată instituţia Avocatului Poporului (care se află şi azi în această situaţie) şi a demarat în forţă campania de înfierare a instituţiilor-cheie din zona justiţiei, cu scopul de a „legitima” negocierile politice ulterioare menite să ducă la noi numiri, de astă dată „convenabile”,  în fruntea parchetelor şi instanţelor judecătoreşti principale (negocierile s-au încheiat, dar pentru că tentativa USL a fost doar parţial un succes, atacurile continuă).  

S-a continuat cu mutilarea Constituţiei, dar şi cu dezorganizarea României printr-un proiect de descentralizare din care marile familii mafiote care terorizează părţi întregi ale Globului, cu siguranţă că se vor inspira pe viitor.  

Să revenim acum la prezentul cel mai prezent, când se consumă momentul aşteptat de orice om cinstit, anume complextul proces de divizare a USL.

Care este, în context, celălalt pretext oficial pe care PNL îl scoate la înaintare, pentru a rupe în mod onorabil alianţa cu PSD şi PC, dincolo de cel arhicunoscut privind inapetenţa lui Victor Ponta de a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier? Exact, retragerea de pe ordinea de zi a Comisiei Juridice a proiectului legii amnistiei şi graţierii.

Liberalii, care şi-au redescoperit subit gustul pentru valorile europene avansate, îi presează mai nou pe socialişti, conservatori şi progresiştii lui Gabriel Oprea să-şi bage sub preş tendinţele autoritariste; îi presează să-şi înghită ideile despre o guvernare discreţionară; îi presează să schimbe cu 180 de grade direcţia pe care o apucaseră după preluarea puterii, în primăvara lui 2012.

Antonescu şi oamenii lui le cer imperativ şi ultimativ lui Victor Ponta, Dan Voiculescu şi Gabriel Oprea să înlăture scutul juridic care i-ar proteja sau scoate efectiv din puşcării pe amicii lor penali şi, cine ştie, poate chiar pe ei, cei trei, înşişi.

Astfel, ia naştere prima observaţie de o consistenţă aparte: USL nu poate ieşi din dictatura paradoxului.

Deşi hulit în cel mai înalt grad de toate formaţiunile care au compus Uniunea Social-Liberală, statul de drept este, practic, tema-solist care a marcat şi începutul, şi parcursul, şi sfârşitul USL.

Ai zice că, raportat la electoratul care i-a adulat, liderii Uniunii se concentrează cam mult pe un subiect de neconcretă abstracţiune. Aşa o fi, dar când interesul personal e controlat de teamă, trimiţi la plimbare aşteptările credulilor.  

În trei paşi, iată despre ce ar fi vorba.

1. ÎNCEPUTUL. PSD, PNL şi PC au fondat Uniunea promiţând că vor scoate poporul de sub dictatura lui Băsescu, le vor reda oamenilor demnitatea şi şansa de a trăi într-o ţară cu adevărat liberă şi vor exila arbitrariul, pentru a introduce domnia legii şi a transparenţei.

Nu regăsim toate astea în proiectul general al statului de drept? Ba da.

Milioane de oameni au înghiţit găluşca livrată de un aparat laborios de propagandă.

Cu siguranţă, însă, că sprijinul popular  s-ar fi redus semnificativ dacă fiecare cetăţean, dintre cei care au picat în capcană, ar fi palpat realitatea cu propriile mâini, astfel încât să facă distincţia care se cuvine între dictatură şi plăsmuire.

Şi dacă, în al doilea rând, s-ar fi întrebat doar o clipă ce caută, totuşi, figurile cele mai expresive ale corupţiei la nivel înalt şi turnătorii cei mai siniştri din timpul autenticei dictaturi comuniste, în corul care le promite atât de mieros o viaţă mai curată, legi cinstite şi bunăstare cât Calea Lactee. Dar nu au făcut-o.

Seducţia a fost totală.

2. PE PARCURS. Statul de drept a continuat să rămână în atenţie, dar pe post de ţintă spre care noii puternici ai zilei puteau de-acum să se îndrepte şi altfel decât retoric.

Contrar intenţiilor afişate iniţial, guvernarea USL a efectuat viraje periculoase încă din primele ore de când a preluat guvernarea.

Nici una, dar nici una dintre iniţiativele majore ale noii puteri nu a mimat măcar afinitatea pentru statul de drept.

Duşmani astăzi, PSD şi PNL au dat până ieri, umăr la umăr, cele mai josnice atacuri la adresa instituţiilor democratice fundamentale, sprijinindu-şi pe faţă infractorii din ograda proprie şi iniţiind primele proceduri spre reorientarea strategică a României.

De la intrarea în NATO, iar mai apoi în UE şi până la prleuarea puterii de către USL, am trăit cu toţii fantasma că direcţia noii Românii este ireversibilă, iar parteneriatele strategice încheiate până în 2012 de nechestionat.

Eroare!

PSD şi PNL, alături de PC, UNPR, dar şi de UDMR sau grupul minorităţilor naţionale din Parlament, condus de eternul şi oportunistul Varujan Pambuccian, au spart în ultimele 18 luni geamul de la fereastra orientată spre Vest.

Din fericire, au reuşit până acum să facă ţăndări doar sticla, nu să şi scoată tocurile, iar apoi să zidească locul.

Dar asta nu pentru că nu şi-ar fi dorit să meargă mai departe, ci pentru că au făcut ei înşişi greşeli (incompetenţa lor - norocul nostru) şi, în acelaşi timp, pentru că au existat în permanenţă nuclee interne şi internaţionale care au opus rezistenţă, dejucându-le sau temporizându-le mare parte din planuri.  

 3. Aflată în pragul rupturii oficiale (căci de facto separarea s-a produs, plus că PNL a „cam fost scos de la guvernare”, vorba lui Crin Antonescu) USL îşi consumă ultima zbatere tot sub spectrul bătăliei pentru/contra statului de drept.

Nu e ironic?

Pe fondul burduşirii sistemului naţional penitenciar cu exponenţi de vază ai lumii politice şi cu perspectiva că şeptelul cu pricina va creşte constant în dimensiuni, liberalii, socialiştii şi sfertodoct-progresiştii lui Oprea se încaieră electoral pe tărâmul amnistiei şi graţierii.

Nou înfiinţata USD pregăteşte în detaliu evadarea somităţilor corupte, în timp ce, iată, PNL se opune din răsputeri operaţiunii în curs.

În acest fel, caracterul paradoxal al USL e confirmat până la capăt: au început împreună demolarea statului de drept şi par a sfârşi pe baricade diametral opuse.

Dar, şi vorbim aici de un mare „dar”, cât e de autentică această aparentă luptă?

Marketingul de partid din zona PNL ne-o înfăţişează ca derulându-se între BINE şi RĂU, cu liberalii de-o parte, iar axa socialist-conservatoare-UNPR-istă, de cealaltă.

Există aici două aspecte principale, deci să le luăm pe rând.

PRIMUL. Oricare ar fi gândurile intime pentru care Antonescu a început cruciada împotriva USL pe legea amnistiei, consider că disputa între cele două tabere e binevenită. Iar cu cât ea se adânceşte, cu atât mai bine.

De ce?

Pentru că măcar o parte din electoratul care s-a lăsat sedus de promisiunile deşarte ale USL şi care a crezut orbeşte în dihotomia băsişti vs. anti-băsişti poate afla acum că statul de drept nu e nici abstract, nici duşmanul bunăstării, iar amnistiaerea penalilor din lumea mare a politicii şi afacerilor branşate la banul public va fi nocivă.

Cu pirueta sa oportunistă, Crin Antonescu ar putea reuşi tocmai acolo unde analiştii lucizi, politicienii de bună credinţă şi partenerii europeni şi americani ai României au cam eşuat: îi poate convinge pe o parte dintre susţinătorii USL că acţiunile Uniunii contravin interesului naţional.

Liderul liberal are cheia cu care poate intra în minţile sigilate ale celor care l-au urmat orbeşte şi care nu şi-au pus întrebări legat de incompatibilitatea dintre liberalism şi acţiunile de până mai ieri ale PNL.

În funcţie de reacţii, electoratul la care poate ajunge Crin Antonescu se va împărţi în trei categorii: *cei care-l vor crede în continuare orbeşte; *cei care-i vor trânti uşa pentru inconsecvenţa crasă; *cei cărora retorica anti-amnistie a lui Antonescu le va sădi, în sfârşit, sămânţa îndoielii şi care se vor alătura, în ceasul al douăsprezecelea, taberei care apără statul de drept.

Ultima categorie va fi realul câştig al luptei intestine din USL, în timp ce prima categorie ar putea fi folosită pentru înclinarea balanţei pe termen scurt, eventual până la o nouă răzgândire a lui Antonescu, căci, până la prezidenţiale e drum lung, variabilele numeroase, iar liderul PNL are rezerve uluitoare de cameleonism. Prin urmare, prima categorie poate fi utilizată în procesul de slăbire a PSD şi USD.

Orice s-ar zice, noua poziţionare a lui Antonescu va zdruncina o anumită fracţie a suporterilor USL. În perioada următoare se vor putea face şi măsurători, pentru a stabili dimensiunile taberei astfel dislocate.

Cert e că, în loc să scadă sau chiar să stagneze, tabăra suporterilor statului de drept şi a inamicilor amnistiei ar putea creşte (timid sau consistent).

Iată, deci, un alt efect paradoxal care decurge din construcţia contra-naturii a USL.

AL DOILEA.  Urmează problema de fond.

Deşi ruperea USL a condus la apariţia unor poziţii aparent ireconciliabile între formaţiunile care încă o compun, pe tema amnistiei, trebuie avută în vedere fragilitatea speranţei că Parlamentul nu va emite o lege în beneficiul marilor corupţi.

Noua majoritate coagulată în Legislativ (USD, grupul minorităţilor, eventual şi UDMR) nu a renunţat la acest gând.

În ciuda faţadei frumos zugrăvite - prin care se dau asigurări că nu corupţii sunt motivul real pentru care ar goli mâine puşcăriile, ci cheltuielile şi aglomeraţia din penitenciare - liderii PSD, de pildă, recunosc la vedere că vor merge înainte cu acest proiect.  

Iată, ce spunea Victor Ponta în 3 februarie: "Dacă mă întrebaţi şi pe mine, ca deputat, dincolo de demagogie, da, eu cred că e nevoie. Dar în Parlament trebuie să existe o majoritate parlamentară. Atât timp cât această majoritate este împotrivă, evident că nu trece aşa ceva".

În 10 februarie, PSD, PC şi UNPR au lansat Uniunea Social-Democrată. După o altă săptămână, în 17 februarie, Camera Deputaţilor a respins cererea Ministerului Justiţiei de ridicare a imunităţii parlamentare a deputatului PSD Vlad Cosma, pentru ca el să poată fi arestat de DNA în dosarul de corupţie în care este anchetat alături de tatăl său, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, baron cu puteri celeste, ani şi ani de zile, pe plan local. A fost de fapt ziua în care USD şi-a testat majoritatea.

Aşadar, ce avem?

În 3 februarie premierul Ponta spune că pentru a trece amnistia e nevoie de majoritate în Parlament; în 10 februarie se înfiinţează USD; iar din 17 februarie, în Camera Deputaţilor îşi “prezintă acreditarea” noua majoritate.

Tot luni, 17 februarie, iese la rampă ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, care cu înţelepciunea pe care şi-o arogă pescarul când explică diferenţa dintre crap şi somn, ne informează că sistemul penitenciar “înseamnă suprapopulare”, deci “de principiu, (amnistia) poate fi o soluţie”.

Şi cum să nu ai această abordare, ca ministru al Justiţiei şi neam cu şeful Guvernului, tocmai în ziua în care noua majoritate face o demonstraţie de forţă printr-un vot atât de răspingător?

Sau la doar două luni după ce premierul-rudă colecta cu ligheanul lacrimile sufletelor nobile, explicând, pe 16 decembrie 2013, că stă ca într-o menghină: “Eu sunt în situaţia să pun bani din buget şi să mai construiesc un penitenciar, dar oamenii mă întreabă: Domnule Ponta, nu mai bine construim un spital?"

În acelaşi timp, câtă bază se poate pune, pe termen mediu şi lung, în politicianul liberal care critică acum dur nebunia PSD şi a premierului cu amnistia, după ce el însuşi, politicianul liberal, militase cu mare zel pentru salvarea baronilor pe care conflictele de interese şi incompati bilităţile descoperite de ANI i-au adus efectiv la disperare?

În ultima săptămână a lui septembrie 2013, Crin Antonescu făcea o declaraţie care îl descalifică şi care ne obligă să-l monitorizăm atent mai ales atunci când pozează în cavaler al dreptăţii.

Iată-i, deci, vorbele: "Soluţia mea, pe care doresc să o discutăm, şi cred că o putem adopta, ca să scoatem aceşti oameni care nu au greşit dintr-o situaţie imposibilă, este pe de o parte o lege de aministiere în ceea ce priveşte conflictul de interese – pentru că asta e acuzaţie penală şi aministierea poate să acţioneze retroactiv strict pe aceste speţe (ale baronilor din societăţile de utiltatei publică), iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile cred că aici trebuie să solicităm ministrului Justiţiei un recurs în interesul legii".

Plin de înţelegere, Liviu Dragnea, protector al speciei baronului local s-a regăsit rapid în cuvintele lui Antonescu:  “nu resping această propunere, pentru că, totuşi, discutăm de foarte mulţi primari”.

În zilele acelea, Victor Ponta traversa o perioadă în care, pe de o parte trebuia să dea mesaje “adecvate” la Bruxelles, pentru a-i ţine pe europeni pe o pistă greşită, iar pe de alta urmărea să le arate baronilor locali că iniţiativele care-i pot salva ţin de el şi vin de la el.

Prin urmare, formula prin care putea să împace ambele imperative a fost una de ironizare a lui Crin Antonescu: “Eu sunt solidar cu primarii noştri, pe de altă parte am obligaţia să fiu serios şi aplicat”.

Fin cunoscător al vulpoiului Ponta, Antonescu plusează la începutul lui octombrie 2013, făcând un nou pas: anunţă că parlamentarii liberali vor înainta premierului un proiect de spălare a păcatelor tuturor aleşilor locali loviţi de incompatibilitate şi conflict de interese.

„Bag mâna în foc că-l susţine PSD. Dacă nu, tot îl înaintez”, şi-a rezumat Crin Antonescu intenţiile la vremea respectivă.

Crin Antonescu şi PNL încearcă astăzi să confişte lupta dreaptă contra amnistiei pentru a-şi aranja o ieşire “europeană” din alianţa cu PSD şi PC.

Dar tocmai pentru că nu o face din convingere, propun să nu uitaţi că s-au scurs numai patru luni de când bătea cu tocul în masa pe care îl puseseră să danseze baronii, ameninţând scurt: “dacă nu, tot îl înaintez!”

Şi Victor Ponta, şi Crin Antonescu sunt doi politicieni definitiv compromişi.

Singurul mod în care mai pot fi utili societăţii este de a adânci cât mai mult lupta fratricidă pe care o duc.

Demolându-se unii pe alţii, cei care formau până acum USL pot aduce ţării acelaşi serviciu pe care-l fac incendiile naturale care transformă vechea vegetaţie în îngrăşământul vital noii generaţii de plante.  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...