-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialO autostradă încheiată cu un pui de somn

O autostradă încheiată cu un pui de somn

Dacă nu avem un motiv temeinic pentru a opri o investiţie importantă, atunci trebuie să inventăm unul! Aceasta pare a fi singura regulă după care funcţionează România. Spre exemplu, construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa ar fi fost blocată din cauza unei hârtii pe care, din motive politice, Consiliul Judeţean Constanţa refuză să o elibereze. Se poate o aberaţie mai mare?

România Liberă a relatat ieri strania poveste a războiului politic dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri, condusă de pedelişti, şi Consiliul Judeţean Constanţa, în fruntea căruia se află Nicuşor Constantinescu, membru de vază al PSD. Încă din vara anului trecut compania ar fi depus la CJ dosarul pentru eliberarea certificatului de urbanism, necesar construcţiei unor tronsoane din autostrada către mare. CJ ar fi refuzat să elibereze actul, deşi acesta are mai mult valoare informativă, şi ar fi cerut tot felul de precizări inutile, doar pentru a tergiversa lucrările. La rândul ei, compania de autostrăzi a intrat cu uşurinţă în această hârjoneală cu autorităţile locale din Constanţa, deşi ar fi putut – legal – să-şi vadă de treabă şi să sară peste piedicile puerile puse de Constantinescu. Urmarea? Păi, după ce şi podul de la Cernavodă a intrat în reparaţii capitale, şoferii vor trebui să se înghesuie pe străduţele din acest orăşel pentru a ajunge pe litoral. Ceea ce pare acum o problemă va fi la vară un adevărat coşmar.

Ce trebuie să reţinem din această poveste?

* În primul rând, aflăm că soarta noastră ajunge frecvent să fie decisă de oameni fără multă minte, care-şi pun răfuielile personale mai presus de interesele noastre legitime. Să ne înţelegem, poate nu vă mai amintiţi, dar Nicuşor Constantinescu este nimeni altul decât demnitarul care în 2007 a adormit la volan chiar în timp ce trecea cu maşina printr-o intersecţie. Am râs cu toţii atunci când am văzut imaginile cu poliţiştii constănţeni încercând să-l trezească pe Nicuşor, al cărui somn blocase toată circulaţia din centrul Constanţei? Ei bine, se pare că am râs pe banii noştri.

* Mai putem înţelege din acest exemplu că funcţionarii unei instituţii vitale pentru economia naţională nu sunt capabili să rezolve o problemă simplă nici atunci când au legea de partea lor. Adică, juriştii Companiei Naţionale de Autostrăzi nu au găsit în ultima jumătate de an nici o soluţie deşteaptă prin care să-l determine pe Constantinescu să elibereze certificatul de urbanism. Asta, în condiţiile în care specialiştii consultaţi de România Liberă spun că, dacă au fost depuse toate actele prevăzute de lege, nici o autoritate publică nu are dreptul de refuza eliberarea certificatului de urbanism. Aceasta este legea, de ce nu se aplică şi în acest caz?

* O întârziere de jumătate de an într-o asemenea investiţie este, în orice ţară civilizată, purtătoare de daune materiale. Cine plăteşte în această situaţie? Compania de Autostrăzi? Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa? Nimeni, răspunsul este evident.

* Conflictul de pe autostrada A2 mai arată că politicienii nu sunt capabili să ajungă la un compromis nici măcar atunci când au de rezolvat probleme care-i privesc direct pe propriii alegători. Oare ce părere au votanţii lui Nicuşor Constantinescu despre această atitudine a preşedintelui Consiliului Judeţean care blochează, cu bună ştiinţă, racordarea Constanţei la autostrada către Bucureşti?

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă