Ziua naţională este cel mai bun moment să le reamintim politicienilor noştri că îşi neglijează una dintre îndatoririle fundamentale, cea faţă de unitatea naţională şi că cea mai batjocorită şi neglijată dintre provinciile istorice este chiar perla coroanei, Transilvania.
Românii nu mai trebuie să facă drumuri lungi pentru a ajunge în Occident. Este suficient să treci munţii de la Vâlcea la Sibiu, pe Valea Oltului, sau pe Valea Prahovei, la Braşov ca să îţi dai seama de diferenţa culturală şi de dezvoltare economică dintre Vechiul Regat şi Transilvania. Este aproape ca şi cum te-ai afla în altă ţară şi acest lucru ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru politicienii de la Bucureşti.
Oraşele sunt mai îngrijite şi mai curate, mai „europene” decâ cele de dincoace de munţi, oamenii mai amabili, mai politicoşi şi mai puţin hoţi decât în Regat, preţurile mai mici şi nivelul de trai mai ridicat. Pare că bănăţenii şi ardelenii au mai mult spor în ceea ce fac decât restul românilor şi acest lucru nu se datorează numai diferenţelor culturale şi moştenirii austro-ungare, aşa cum le place patrioţilor locali să creadă în mod greşit ci unor evoluţii economice care s-au accentuat o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Dacă în cazul Timişoarei – în fond, primul oraş liber al României, să nu uităm – această „evadare în Occident” era vizibilă mai demult, în Ardeal a devenit manifestă în ultimii cinci ani. Practic, dacă exceptăm închiderea fabricii Nokia de la Jucu (care se datorează mai puţin crizei şi mai mult companiei Nokia, care n-a fost în stare să ţină pasul cu progresele tehnologice realizate de Apple şi Google) putem spune că Transilvania a fost mult mai puţin afectată de criza economica globala decâ restul ţării. Cu excepţia judeţelor maghiare (victime ale unei neglijenţe deliberate de la Bucureşti şi ale unui nefericit monopol al puterii exercitat de UDMR) judeţele Banatului şi Transilvaniei au înregistrat în mod constant o rată mai redusă a şomajului decât în restul ţării, cu o menţiune specială pentru Timişoara şi Cluj unde chiar şi în condiţiile economice actuale şomajul nu depăşeşte 3%, o performanţă remarcabilă nu numai pentru România dar şi pentru restul Europei. Institutul Naţional de Statistică nu realizează statistici pe provincii istorice, ci numai pe regiuni de dezvoltare (ceea ce este un alt mod de a ne fura singuri căciula şi a escamota realitatea) dar se poate determina destul de uşor că Transilvania este regiunea cu cea mai mare contribuţie la Produsul Intern Brut şi, ca atare, are şi cea mai mare contribuţie la bugetul de stat. Este grăitoare în acest sens – şi, totodată, strigătoare la cer – diferenţa dintre Cluj, contributor masiv la bugetul central şi Constanţa, beneficiar net, în condiţiile în care Constanţa, în calitatea ei de principală poartă maritimă a ţării ar trebui să fie, cel puţin teoretic, al doilea cel mai bogat oraş al ţării după Bucureşti. E suficient să vizitezi cele două oraşe ca să îţi dai seama de diferenţă: Clujul arată ca o autentică urbe de Mitteleuropa în vreme ce Constanţa este murdară, săracă şi cenuşie ca un oraş de prin fostele republici sovietice. Cele două sunt parcă din ţări diferite. Cum se explică însă această diferenţă? Politica este numai o parte a acestei explicaţii. Este adevărat, Constanţa suferăde pe urma dominaţiei clicii Mazăre-Nicuşor Constantinescu, care se comportă ca o bandă de mafioţi care pradă şi dijmuiesc tot ce intră în ţară, dar, pe de o parte, este o dominaţie liber consimţită de constăţenii care continuă să-i aleagă pe aceşti mafioţi în demnităţi publice, iar pe de alta, la Cluj, domnul Apostu a demonstrat că politicienii fură şi în Ardeal la fel de vârtos ca şi în Regat. Diferenţa se face în altă parte.
Dacă ne uităm la investiţiile străine în România şi la distribuţia lor geografică în ultimii cinci ani, vom observa că acestea se regăsesc în proporţie covârşitoare în Banat şi Ardeal. Am verificat investiţiile provenite din primele trei puteri economice ale Occidentului – Statele Unite, Japonia şi Germania – şi, dacă exceptăm Bucureştiul, care fiind capitala unui stat supercentralizat, îşi ia partea leului, în toate cele trei cazuri, situaţia este aceeaşi: Investiţiile majore sunt grupate în Transilvania şi aceleaşi oraşe apar în toate statisticile: Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu. Bănuim că la fel stau lucrurile şi cu investiţiile olandeze, italiene sau britanice. Şi nu vorbim numai despre agricultură, industrie sau tehnologie de vârf, ci şi de servicii şi turism. Ne plângem că n-avem turişti străini în România pentru că aceştia refuză să vină în paradisul manelistic al lui Mazăre de la Mamaia, dar realitatea este că Ardealul nu este vizitat numai de prinţul Charles. Este suficient să faci o plimbare prin Piaţa Sfatului din Braşov sau prin Piaţa Mare din Sibiu ca să asişti la o concentraţie cosmopolită absolut remarcabilă. Turişti sunt, numai că nu trec munţii! Putem noi să lăudăm cât poftim virtuţile Teleormanului, Craiovei sau Târgu Jiului, dar adevărul este că străinii, atât cei care vin în România să facă bani, cât şi simplii vizitatori, votează cu picioarele iar picioarele îi duc în Transilvania.
Această diferenţă economică este dublată de una politică. Este adevărat că USL şi-a consolidat poziţia în Transilvania la ultimele alegeri locale şi că acum 30% dintre votanţii USL provin din Banat şi Ardeal, dar este tot atât de adevărat că USL nu este majoritară în Transilvania, care de cel puţin 12 ani votează în mod constant şi majoritar cu dreapta. Nici măcar inepţia monumentală a PDL (numai dacă eşti nemăsurat de inept politic poţi pierde în favoarea USL un oraş ca Timişoara, care este însăşi temelia dreptei în România) nu a anihilat această tendinţă. De fapt, fără voturile Transilvaniei am fi avut o guvernare PSD neîntreruptă din ’90 până astăzi şi, probabil, am fi fost membri în CSI, nu în Uniunea Europeană.
Simplu spus, Transilvania se integrează mai rapid în UE decât restul României şi această diferenţă de ritm de dezvoltare se va accentua în absenţa unor politici inteligente de coeziune internă. Problema nu este dacă ci când vor realiza românii din Transilvania acest lucru şi ce vor face atunci. Trăim într-o Europă unită în care statele-naţiune şi-au pierdut în bună măsură forţa de atracţie, unde tendinţele separatiste devin mai degrabă regula politică decât excepţia iar politicienii români ar trebui să ia foarte serios aminte la ceea ce se întâmplă în jurul lor. În loc să se bată cu cărămida naţionalismului antieuropean în piept în campania electorală şi în loc să cânte înlăcrimaţi „Noi suntem români” pe la petrecerile de partid, politicienii ar fi trebuit să se îngrijească de dezvoltarea infrastructurii în Transilvania şi a legăturilor dintre Transilvania şi restul ţării pe de o parte şi între Transilvania şi Europa de Vest pe de alta. După 22 de ani, nu avem nicio autostradă care să lege Transilvania de restul ţării şi adevărul acestei complete lipse de gândire strategică nu poate fi escamotat de niciun partid politic. Nu dai dovadă de patriotism făcând spume la gură împotriva ungurilor şi a Ungariei ci construind autostrăzi ca în Ungaria şi conectând România la reţele energetice europene. De fapt, nu poate exista acum o dovadă de patriotism mai mare decât finalizarea autostrăzii „Transilvania” şi a proiectelor de infrastructură amânate şi/sau abandonate.
Pentru că marele adevăr care nu se spune este că în măsura în care s-au dezvoltat mai mult decât restul ţării, Banatul şi Ardealul s-au dezvoltat nu din cauza politicii duse la Bucureşti, ci împotriva politicii duse la Bucureşti. Da, Boc a acordat fonduri guvernamentale Clujului, dar Clujul dă în continuare mai mult la buget decât primeşte iar Boc n-a făcut decât să mai reducă diferenţa. În 22 de ani, Ardealul a fost mai degrabă neglijat de către Bucureşti şi tratat mai curând ca o sursă de fonduri decât ca o destinaţie a acestora, cu toată mascarada naţionalistă pusă în scenă la fiecare 1 decembrie, când tot politicianul român îşi aminteşte de Marea Unire şi de Alba Iulia. Aderarea la Uniunea Europeană şi descentralizarea (care va trebui făcută fie ca vrem sau nu) vor schimba dramatic situaţia regiunilor istorice ale României şi, fără o strategie de dezvoltare naţională armonioasă, momentul în care nu maghiarii, ci românii transilvăneni vor ajunge la concluzia că Vechiul Regat este mai curând o ghiulea agăţată de picior, care îi trage înapoi pe drumul lor spre Europa va veni în mod inevitabil. Şi atunci vor realiza că, la o populaţie de aproximativ opt milioane de locuitori (care va creşte în anii următori ca urmare a migraţiei interne), cu un PIB consistent şi o economie dinamică, Transilvania poate fi un stat european viabil. În acel moment va fi însă prea târziu pentru politicienii de la Bucureşti să îşi dea seama ce greşeală istorică au făcut şi că lipsa lor de viziune, mediocritatea şi corupţia au distrus unitatea naţională.
Un foarte bun prieten îmi amintea recent de destinul cu valoare de simbol al cardinalului Iuliu Hossu, care, după ce a luptat pentru unirea tuturor românilor fiind cel care a citit „Declaraţia de Unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului la Regatul Român” la Marea Adunare de la Alba Iulia, a fost batjocorit de propria ţară, care a desfiinţat prin forţă Biserica Greco-Catolică şi s-a văzut aruncat în temniţă de comunişti. De Ziua Naţională ar trebui, poate, ca în loc să se ţină de parade militare şi de huiduieli, oamenii politici, dar şi românii în general, să reflecteze mai responsabil şi cu mai multă sobrietate la soarta lui Iuliu Hossu şi a Ardealului.
