Nimeni nu va plăti pentru uciderea celor aproape 300 de pasageri din avionul malaezian doborât cu o rachetă în Ucraina, cred că nu mai există nici un dubiu în această privință. Occidentul se declară acum îngrozit de atacul terorist asupra unui aparat plin cu civili, tot mai multe probe privind implicarea serviciilor secrete de esență sovietică ale lui Vladimir Putin ies la iveală, se scriu zeci de articole în care președintele rus este demonizat și se cer sancțiuni economice dure împotriva Rusiei, dar cam atât.
Peste o lună, de acest eveniment tragic petrecut pe teritoriul autoproclamatei Republici Populare Donețk își vor mai aminti doar rudele celor care au zăcut zile întregi pe câmpurile ucrainene, la discreția jefuitorilor și a agresivilor separatiști pro-ruși. Istoria ne arată că și în alte situații tragice care au implicat Rusia, liderii occidentali nu au fost în stare să facă mai mult decât să dea declarații dure și să impună câteva sancțiuni fără efect.
De altfel, chiar situația anterioară din Ucraina este exemplul cel mai elocvent. Deși războiul civil a început acolo de mai multe luni, deși au murit oameni și până săptămâna trecută, această țară a reprezentat doar un teritoriu de la marginea Europei prea îndepărtat pentru ca marile puteri continentale să-și deranjeze propriile. Liderii europeni au anunțat unele sancțiuni economice împotriva Moscovei, dar nici măcar Putin nu le-a luat vreodată în serios.
Nu mai departe de luna aprilie a acestui an, președintele rus declara, arogant, cu privire la restricțiile impuse Rusiei: “Vom supravieţui şi vom merge mai departe. În schimb, partenerii noştri nu vor supravieţui”. Și, din păcate pentru securitatea mondială, situația actuală tinde să îi dea dreptate conducătorului de la Moscova. Cine, până la urmă, ar putea să i se opună cu adevărat?
SUA sunt, în momentul de față, prea stoarse economic de războaiele pe care le duc deja în lume de peste un deceniu. Peste 2000 de miliarde de dolari au fost cheltuite pentru efortul militar american din Irak și Afganistan, potrivit Washington Post. Mai mult decât atât, Barack Obama a demonstrat o mult mai mare inconsecvență în politica externă și, spre deosebire de predecesorul său, George W. Bush, o atitudine mult mai reținută față de derapajele antidemocratice de pe planetă.
Iar mai nou, administrația prezidențială americană a intrat, până peste cap, într-un scandal diplomatic cu privire la conflictul din Fâșia Gaza, după gafa uriașă a secretarului de stat John Kerry. Acesta a declarat, neștiind că are în față un microfon deschis, că operațiunile israeliene pe teritoriul palestinian sunt “pe dracu' precise”.
Oricum, chiar și fără această nouă problemă, teama reală de arsenalul nuclear aflat încă la dispoziția Rusiei exclude o reacție altfel decât la nivel declarativ a SUA în raport cu Federația Rusă.
Marile puteri europene sunt cu atât mai neputincioase în fața expansionismului anacronic promovat de Vladimir Putin, pentru că pur și simplu nu pot lovi acolo unde-i doare mai tare pe liderii ruși: la bani.
Germania este un mare cumpărător de gaze naturale din Rusia, iar o stopare a acestui comerț ar destabiliza financiar puterea de la Răsărit. Dar nu numai atât: o altfel de decizie radicală este puțin probabilă, conform CBS, pentru că mai mult de o treime din gazul natural pe care-l folosește economia germană provine din Rusia. Cum o alternativă reală și imediată pentru eliminarea acestei dependențe nu există, e greu de crezut că Germania va risca să-și pună în pericol propria situație economică, dacă Rusia se decide să reacționeze la rândul său, prin stoparea furnizării acestor gaze.
Într-o situație oarecum similară se află și Olanda, țara din care provin cele mai multe dintre victimele atentantului asupra cursei aeriene MH17. În ciuda acestui fapt, reacția prim-ministrului olandez a fost mai mult decât palidă în primele momente de după tragedie. Abia după 24 de ore, Mark Rutte a anunțat că Olanda va trimite anchetatori în Ucraina, pentru a investiga rămășițele avionului doborât.
Interesele financiare ale acestei țări explică această reacție întârziată: numai exportul olandez de flori pe piața rusească se ridică la peste două miliarde de euro pe an. Mai mult, Olanda este al doilea mare investitor în Rusia, prin urmare o degradare a relațiilor dintre cele două părți ar fi catastrofală, din punct de vedere economic, pentru olandezi.
Iar guvernul de la Haga știe deja acest lucru, dovadă că anul trecut a refuzat să acorde azil politic lui Aleksandr Dolvmatov, opozant al lui Vladimir Putin. De teamă că va fi trimis la Moscova și supus unor represiuni, acesta s-a sinucis. Autoritățile olandeze au motivat refuzul prin faptul că în Rusia este democrație și viața lui Dolvmatov nu era în pericol. Asta în condițiile în care, în ultimii 20 de ani, 165 de jurnaliști ruși au murit în condiții suspecte, conform Federației Internaționale a Jurnaliștilor.
Marea Britanie e mult mai preocupată să iasă din Uniunea Europeană, iar problema imigranților români e mult mai importantă pentru politicienii britanici decât războiul din, totuși, îndepărtata Ucraină. De altfel, noul ministru de Externe de la Londra, Philip Hammond, numit abia săptămâna trecută, a declarat, în urmă cu două zile, că va vota pentru ieșirea regatului din UE, “dacă nu au loc reforme semnificative la Bruxelles”. “Dacă nu există o schimbare în modul cum este guvernată Europa, nici o schimbare în balanța de competențe între statele-națiuni și Uniunea Europeană, dacă nu se ia o decizie cu privire la modul cum zona euro va coexista cu zona non-euro, această Europă nu este pe placul Marii Britanii pe viitor”, a avertizat Philip Hammond, duminică, într-un interviu pentru BBC.
Cât privește Franța, trebuie să recunoaștem că, cel puțin în ultimii ani, nu s-a remarcat prin poziții relevante cu privire la pericolul de expansiune rusesc către Europa. Mai mult, continuă să fie furnizor de tehnologie pentru Rusia, cu contracte de un miliard de euro numai în programul Mistral.
În acest context, țările din estul Europei rămân din nou aproape singure în fața agresivității putiniste în zonă, cu foarte puține posibilități reale de manevră, în ciuda unor poziții mai ferme, precum declarația comună a comisiilor de politică externă ale Senatului României, Senatului Poloniei şi Marii Adunări Naţionale a Turciei , din luna mai, prin care cele trei țări nu recunosc "intervenţia militară ilegală" a Rusiei în Ucraina şi anexarea Crimeii.
Și cu atât mai mult cu cât o atitudine mai dură este sabotată chiar de către partenerii politici din regiune, reprezentați prin miniștri incapabili sau rău intenționați în a recunoaște noul pericol de la Răsărit. În acest sens, hilară și tragică în același timp este declarația ministrului român al Apărării, Mircea Dușa.
“În zilele acestea, a existat un incident, o catastrofă de aviaţie, în care şi-au pierdut viaţa 298 de persoane. Condamnăm acest lucru şi sper să se evalueze cât mai rapid cauzele care au stat la baza acestei catastrofe, aşa cum au solicitat liderii mondiali”, a afirmat unul dintre cei mai importanți demnitari români responsabili cu strategia de apărare a țării. O declarație făcută în condițiile în care până și marii lideri ai lumii, cu toate reținerile deja menționate, catalogaseră prăbușirea ca un atac terorist, comis cu o rachetă trasă din zona separatistă ucraineană.
