Moţiunea de cenzură a fost doar un pretext pentru antrenarea maselor. Liderii opoziţiei nu s-au căznit să aducă argumente în favoarea lor, ci doar să-i sperie pe manifestanţi cu lozinca Băsescu e ca Ceauşescu.
Victor Ponta a venit ieri la Parlament în fruntea maselor, crezând că-şi poate îndeplini visul romantic de socialist revoluţionar, care schimbă puterea nedreaptă în favoarea mulţimii sărace. Optimismul său s-a consumat prin incitarea oamenilor, iar discursul i s-a blocat atunci când a vrut să-i convingă pe cei revoltaţi că Băsescu ar fi dat ordin forţelor de ordine să tragă în manifestanţi. Prins în menghina dialecticii, Victor Ponta a inventat pentru jandarmii „cu muniţie” o lovitură de stat, doar pentru a-i putea apoi linişti pe cei care-l ascultau prin cuvintele salvatorului: „Credem că democraţia poate fi salvată”.
Eroul şi-a regizat bine rolul şi ne-a anunţat cu o seară înainte, de la Antena 3 şi de la Realitatea TV, cele două posturi fondate de Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu, că românii s-au săturat de actuala putere, la fel ca în 1989 de regimul Ceauşescu. Tânărul lider PSD a încercat să ne convingă că urmează preludiul unei revoluţii, iar restul amănuntelor regizorale au rămas în seama televiziunilor, care, împreună cu foşti profesionişti ai montajelor sociale, ar fi vrut să forţeze lucrurile. Pentru cele două televiziuni înregimentate împotriva puterii, moţiunea de cenzură trebuia să se transforme în insurecţie. De aceea au sunat trâmbiţa mobilizării cu mai multă insistenţă decât sindicatele şi chiar cu mai multă convingere decât social-democraţii, preluând fără ezitare rolul organizatorilor. Revoluţia imaginată de tânărul lider PSD a avut loc doar la televizoarele celor doi patroni media, care au trasat deja calendarul suspendării preşedintelui.
Pentru a da mai multă greutate intenţiilor sale romantice, manevrate de pensionarii care s-au ocupat de mineriade serioase şi victorioase, Victor Ponta l-a adus în vitrina mogulilor pe liderul socialiştilor europeni, Martin Schulz. În acest fel şi-a legitimat elanul revoluţionar printr-un discurs ideologic mai legat, dar în centrul mesajului său a rămas lozinca Băsescu e ca Ceauşescu, lozincă pe care a vrut să o probeze astăzi la marea manifestaţie de la Casa Poporului. Dacă manifestaţia ar fi degenerat, iar forţele de ordine ar fi fost nevoite să folosească gaze lacrimogene sau alte instrumente din dotarea celor care supraveghează manifestările, atunci liderii opoziţiei l-ar fi putut arăta cu degetul pe Băsescu, dictatorul. Opoziţia, dar mai ales social-democraţii nu par să aibă la îndemână nici argumente economice, nici voinţa de a veni la guvernare, de aceea mizează mai degrabă pe o propagandă rudimentară decât pe o strategie inteligentă.
Emil Boc e un adversar lejer, fiindcă a fost deja învins de criză şi lăsat de partid să fie călcat în picioare. Cu toate acestea, debarcarea lui nu poate fi făcută printr-o telemoţiune, prin intimidări de stradă sau prin discursuri despre similitudinile dintre Băsescu şi Ceauşescu. În România moţiunea de cenzură se negociază în forţă pe ecrane, dar nu pe bază de argumente, ci sub presiunea moderatorilor enervaţi şi a răcnetelor sindicaliştilor. În România moţiunea de cenzură nu este pusă în scenă de opoziţie, ci de televiziunile care au ordin să mobilizeze masele. În România moţiunea de cenzură nu pare să mai fie un instrument de reglare a democraţiei, ci o supapă prin care se dă drumul frustrărilor agresive.
