Marii vinovaţi de pe lista lui Oprescu

 Până la urmă i-a demascat pe „ticăloşi”. I-a protejat o perioadă, dar nu a mai rezistat atacurilor şi a trebuit să-i dea în gât pe toţi cei care au complotat în ultimii ani pentru ca Bucureştiul să se umple de câini vagabonzi. Luni seară la Antena 3, Sorin Oprescu a arătat ce-i poate pielea.

Ar trebui să râdem dacă în spatele acestei comedii absurde nu s-ar ascunde dorinţa ticăloasă a unui Primar General de a-şi reface capitalul de imagine, pierdut din cauza propriei neputinţe. După un mandat şi jumătate foarte liniştit, în care s-a ocupat de tăieri de panglici şi multă gargară cu ceai de autostrăzi suspendate, Sorin Oprescu a trebuit să se confrunte cu prima mare încercare: câinii vagabonzi, pe care nu i-a deranjat nimeni cu adevărat, au omorât un copil, fapt care a revoltat o bună parte din populaţia Bucureştiului, altfel extrem de îngăduitoare cu edilul şef. Oprescu a stat o perioadă doar în defensivă, apoi a ieşit la atac, arătând cine sunt, în opinia sa, adevăraţii vinovaţi pentru că situaţia maidanezilor a fost scăpată de sub control.

Încă de la începutul emisiunii de luni seară, Oprescu a spus clar că el ar fi vrut să strângă toţi câinii, dar nu a avut bani şi nici o lege care să-i permită acest lucru. Vinovaţii sunt însă mulţi. Iată lista acestora, în opinia lui Oprescu, listă de pe care lipseşte, evident, Primarul General.

1. ONG-urile de protecţie a animalelor. Începând cu 2008, acestea au făcut presiuni mari pe Consiliul General ce a fost obligat să emită astfel cel puţin două hotărâri locale prin care eutanasierea a fost interzisă. În acelaşi timp a fost instituită principiul reteritorializării câinilor sterilizaţi, adică înapoierea lor în cartierele de unde au fost luaţi. Tot despre aceste organizaţii, primarul susţine că „ au făcut afaceri” pe seama câinilor, fără a da însă date concrete. Deşi probabil adevărate, presiunile unor organizaţii de genul „Cuţu cuţu” nu pot fi îmbrăţişate fără rezerve de o administraţie serioasă care, se presupune, ar trebui să fie mai responsabilă decât mulţi aşa-zişi iubitori de animale care nu pot vedea interesul general dincolo de cozile propriilor slăbiciuni. În plus, sunt suficiente exemple de administraţii locale din România care au găsit şi legi favorabile şi căi de negociere cu ONG-urile pentru a rezolva problema. În ceea ce priveşte acuzaţia că acestea ar fi făcut lucruri necurate, Oprescu se incriminează singur: dacă avea date concrete trebuia să facă plângeri la parchet.
2. Majoritatea PDL din Consiliul General de până în 2012, care nu i-a dat bani pentru strângerea maidanezilor, deşi „i-a cerut de şapte ori”. Serios? Dar cei 4 milioane de lei alocaţi din bugetul Capitalei în 2011 sau cei 4,2 milioane de lei din 2012‚ ăştia nu sunt bani? Cum au fost cheltuiţi de administraţia locală? Foarte prost, dacă avem în vedere faptul că numărul maidanezilor a crescut în această perioadă, nu a scăzut.
3. Directorii de la ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor). „Trei am schimbat în urma neregulilor constatate”, spune Oprescu. Păi şi? Este vina noastră că aţi numit numai oameni incompetenţi în această funcţie?
4. Emil Boc. Da, doamnelor şi domnilor, fostul premier este şi el vinovat pentru câinii vagabonzi din Bucureşti. Ştiţi de ce? Pentru că prin legea referitoare la stabilirea numărului angajaţilor la stat, emisă în perioada guvernării Boc, Oprescu nu a putut angaja hingherii de care a avut nevoie pentru ridicarea câinilor de pe străzi. Întrebarea care se pune este la ce îi trebuiau hingherii dacă tot nu avea ce face cu ei, după cum singur a afirmat?

Putem să înţelegem din afirmaţiile sale, că Sorin Oprescu nu prea are ce să-şi reproşeze, ba, mai mult chiar, a fost doar o victima unor forţe politice ostile care au vrut să-i blocheze orice activitate în fruntea Primăriei. Şi aici primarul a sugerat că- ţineţi-vă bine!- ar putea fi vorba şi despre răzbunarea unor demnitari care locuiau în case sociale ale Primăriei, deşi nu mai îndeplineau condiţiile legale, pe care i-a scos afară, în dorinţa sa de a face dreptate. Nici de data asta, Oprescu nu a dat exemple concrete.

Şi ca ideea complotului politic împotriva sa să fie bine înfiptă în minţile electoratului, Sorin Oprescu a mai aruncat pe piaţă o diversiune: de când este primar au fost depuse împotriva sa 346 de plângeri penale. Pentru diverse fapte şi care, evident, s-au dovedit neîntemeiate.

Mărturisesc faptul că deşi eram obişnuit cu gargara primarului Capitalei, luni seară acesta s-a întrecut pe sine însuşi. Problema câinilor a rămas undeva în urmă şi am văzut un Oprescu dispus să calce în picioare orice barieră a demagogiei pentru a-şi atinge scopurile. Pentru copilul mâncat de maidanezi, primarul a vărsat din nou câteva lacrimi, trecând însă peste scurtul moment emoţionant cu uşurinţa unui actor care, în aceeaşi piesă de teatru, plânge şi râde de câte ori vrea regizorul. Pe mine unul, piesa jucată luni de Oprescu m-a convins că nu are nici o limită. Mai grav este că astfel de oameni, fără scrupule, sunt la mare căutare în România de astăzi. De abia aştept să văd ce rol îi mai încredinţează sistemul, pentru că, deja, Bucureştiul a devenit prea mic pentru atâta demagogie.