Toată lumea a stat ieri cu ochii aţintiţi pe Palatul de la Snagov. Cu ajutorul televiziunilor de ştiri, întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi conducerea PDL a căpătat proporţii epocale. Nici desantul grupului Bilderberg la Bucureşti nu ar fi stârnit mai tare apetitul pentru scenarii conspiraţioniste.
Va ataca Băsescu? Cum se vor apăra Boc, Blaga, Videanu, Berceanu? Vor contraataca? Îi vor reaminti că ei l-au ales preşedinte? Vor accepta să remanieze Guvernul? Dacă da, cine va zbura? Şi Udrea ce va spune? Cine va schimba pe cine? În jurul acestor întrebări s-au ţesut zile întregi avancronici ale apocalipsei de la Snagov. Toate alimentând, involuntar, iluzia că se pregătesc schimbări dramatice în destinul României. Că puterea, tăvălită de valul nemulţumirii celor cărora li se vor scădea salariile şi pensiile, va lua decizii radicale pentru a se salva politic.
Ce pierdere de vreme! Câtă tristeţe în tot acest bâlci! La ce folos, dacă se remaniază Guvernul? Cu ce ne ajută dacă partidul îl pune pe X în locul lui Y? Schimbă asta lucrurile cu adevărat? Nici vorbă. Toată fundaţia puterii este prea putredă pentru a putea renova edificiul fără să umbli la structură. Iată un singur exemplu.
În drum spre Snagov, caravana puterii a trecut, inevitabil, şi peste piatra cubică ce acoperă Piaţa Charles de Gaulle. Hurducaţi pe denivelările care unduiesc drumurile de lângă Parcul Herăstrău şi Lacul Bordei, probabil că mulţi dintre şefii PDL şi-au amintit încântaţi că, în curând, coşmarul şoferilor din nordul Capitalei va lua sfârşit. Piatra cubică va fi, în sfârşit, scoasă şi în locul ei va fi turnat asfalt! Asta înseamnă progres, aşa se modernizează România! Oare?
După ce ani de zile s-au folosit de faptul că drumurile care înconjoară Herăstrăul fac parte din patrimoniul oraşului – lucru cât se poate de adevărat şi întemeiat – pentru a-şi justifica nepriceperea de a le face perfect funcţionale, autorităţile au dat dovadă de „bărbăţie” şi au spus: patrimoniu, nepatrimoniu, scoatem piatra cubică şi turnăm asfalt. Suntem prea săraci ca să ne permitem să reparăm drumurile pavate cu piatră cubică – a fost argumentul oficial. Motiv pentru care au decis să organizeze o licitaţie pentru asfaltare. Nota de plată: aproape 20 de milioane de euro. Câştigător: compania Tehnologica Radion, celebră pentru contractele sale cu autorităţile publice, multe dintre ele controversate.
Ce nu spun autorităţile şi demonstrează în numărul de astăzi România Liberă este că, logic şi responsabil, problema drumurilor cu piatră cubică ar fi trebuit să-şi găsească o altă rezolvare. În primul rând, pe ce se bazează când spun că repararea străzilor în forma lor actuală ar fi costat mai mult decât asfaltarea lor de la zero? Nu ştim, pentru că toate comunicatele oficiale omit să argumenteze acest detaliu. România Liberă, în schimb, a aflat de la o companie care se ocupă exact de reabilitarea drumurilor istorice în Italia că preţul unei asemenea lucrări, care include şi refacerea fundaţiei, nu depăşeşte 50 de euro metrul pătrat. Înmulţit cu 180.000 de metri pătraţi, cât însumează suprafaţa în discuţie, rezultă un cost total de 9 milioane de euro, adică sub jumătate din preţul care va fi plătit din banii noştri pentru asfaltare. Adică pentru înlocuirea unei soluţii urbanistice elegante, adaptată arhitecturii zonei, cu o încărcătură istorică evidentă, cu una mediocră şi – culmea! – mai scumpă. Ca diferenţa între o casă de patrimoniu şi o cutie din beton şi sticlă.
Ce legătură există – vor întreba unii – între o afacere păstorită predominant de Primăria Capitalei, condusă de un independent, şi modul în care guvernează PDL? Există, şi încă una directă. Operaţiunea nu ar fi fost posibilă fără ca Guvernul, prin Ministerul Culturii, să-şi dea consimţământul. Iar faptul că lucrarea a fost încredinţată unei firme care a făcut bani buni şi în timpul mandatului PDL s-ar putea să nu fie doar un semn de complicitate cu administraţia „independentului” Oprescu. Acest exemplu însă ne arată, în primul rănd, cât de eficient continuă să opereze capilarele sistemului ticăloşit într-un moment în care ai spune că puterea nu are altă preocupare decât aceea de a dovedi solidaritate cu cei ce vor plăti din salariile şi pensiile lor incompetenţa administraţiei.
În astfel de afaceri, pe care le întâlneşti în toate ministerele şi companiile de stat, care nu doar că ne jupoaie de bani pe fiecare dintre noi, dar mai şi distrug puţinul care a mai rămas frumos şi decent în această ţară, se vede adevărata natură a puterii din România. Ea se bazează nu doar pe 17 miniştri şi câteva zeci de secretari de stat, ci pe mii de înalţi funcţionari care, sub aparenţa unui serviciu dedicat cetăţenilor, lucrează doar pentru interesele personale proprii sau ale şefilor.
Un politician cu funcţie înaltă poate decide că vrea o şpagă de la o firmă de drumuri, însă pentru ca acest lucru să se întâmple mulţi alţi subalterni contribuie plini de zel la această ilegalitate. Unul exclude o soluţie tehnnică mai bună sau mai ieftină, unul se face că nu ştie că ar merita contactate companii străine cu mai multă expertiză, altul croieşte caietul de sarcini cu dedicaţie, altul arbitrează strâmb în comisia de licitaţie, altul se luptă cu presa sau cu ONG-urile care îi critică pentru că au ales varianta cea mai nepotrivită şi mai scumpă.
Aceste reţele de complicităţi au ajuns să facă parte din fibra statului. Ele guvernează cu adevărat, ele conduc miniştrii, şi nu invers, ele ne-au dus la faliment şi nu se vor opri din treabă nici dacă vom ajunge la o inflaţie de 1000%. Ele sunt cele care vor continua să facă bani traficând raţiile noastre de pâine. Orice schimbare de premier sau de ministru dovedeşte bună-credinţă doar dacă este făcută cu scopul de a instala în funcţie un om capabil să se lupte cu aceste reţele. Dacă întâlnirea de la Snagov nu a avut ca scop pregătirea terenului pentru a aduce în Guvern oameni cu un ascendent profesional şi moral real asupra funcţionarilor din subordine, dispuşi să înfrunte nucleele mafiote pentru a putea determina o mai bună guvernare, semnificativ mai puţin coruptă, înseamnă că a fost inutilă. Iar mascarada va continua.
