Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR şi Şerban Mihăilescu zis şi Miki Şpagă, fost secretat al Consiliului de Miniştri înainte de 1989 împreună cu zeci de alţi nomenklaturişti au făcut nestingheriţi politica României vreme de două decenii, înainte ca Monica Macovei să devină lustrabilă pentru singura vină că a fost simplă procuroare sau sub acuzaţia că mulţi parlamentari sunt pe cale să facă puşcărie din cauza legilor ei dure.
La 22 de ani de la căderea regmului Ceauşescu lustraţia e inutilă şi ia forma revanşelor, răzbunărilor, punerii la index, dar nu a celor care au făcut posibile crimele, nu a celor care au fost de acord cu înfometarea şi umilirea românilor, nu a celor care au fost întreţinuţi din bugetul PCR, fiindcă aceştia fie au ieşit prin moarte naturală din sistem, fie au apucat să-şi joace numărul. În 2012 Legea lustraţiei nu este o recompensă simbolică faţă de cei care şi-au pierdut vieţile în închisori, faţă de cei care şi-au pierdut proprietăţile, faţă de cei care au avut domicilii forţate, faţă de toţi cei care în forme diferite au încercat să se opună regimului, faţă de toţi cei care au simţit în fiecare zi că trăiesc în închisoare, pentru că Ion Iliescu nu poate fi lustrat simbolic. Singurul preşedinte post-comunist din Europa de Est, care s-a declarat pro-sovietic prin gesturile pe care le-a făcut în primii ani după ce s-a instalat la Cotroceni, nu a putut fi lustrat pentru că s-a baricadat la putere după modelul învăţat de el în tinereţea stalinistă. Lustraţia înseamnă prin definiţie purificare sau prin extrapolare înlăturarea din funcţii publice pentru cinci sau zece ani a celor care au colaborat cu regimurile criminale. La zece ani după căderea dictaturii aceşti colaboraţionişti îşi reprimesc dreptul de a fi numiţi sau aleşi într-o demnitate a statului.
Aplicarea lustraţiei l-ar fi făcut pe Iliescu eligibil abia în anul 2000, când el îşi începea al treilea mandat. Cum ar fi arătat România dacă în loc să fie ultima ţară care părăseşte nostalgic Tratatul de la Varşovia, s-ar fi alăturat de la început plutonului esticilor hotărâţi să fie membri NATO: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia? Cu o lustraţie aplicată imediat după căderea ceauşeştilor, fără Iliescu, deci fără mineriade şi dileme legate de economia socialistă, poate că România făcea salturi mai mari şi poate că ajungea la nivelul statelor central-europene unde salariul mediu este in jur de 800 de euro, fata de sub 400 cât câştigă românii.
În Cehia, în Polonia, în Ungaria, lustraţia a fost în primă fază spontană, fiindcă acolo nomenklatura a fost pusă la zid înainte de căderea comunismului de lideri spirituali ca Vaclav Havel care scria despre „puterea celor fără de putere” sau Adam Michnik, prin îndemnurile la nesupunere civică, „o metodă care să arunce în aer principiile totalitare ale lumii comuniste” sau Gyorgy Konrad care vorbea despre „politica antipolitcă”. Comuniştii au fost înfrânţi prin vot de anticomunişti, iar alegerile au funcţionat într-un fel ca o lustraţie, pentru că i-au ţinut pe comunişti departe de putere.
Drama României a fost că Ion Iliescu, un pro-sovietic convins, a fost perceput ca opozantul lui Nicolae Ceauşescu, iar primele alegeri le-a câştigat cu 80 la sută. Ion Iliescu intră în istorie ca un preşedinte glorios care a dus România în NATO, deşi meritele sale în acest proces sunt aproape nule. Lustraţia nu-l mai poate atinge, fiindcă aşa cum singur spune a ocupat deja toate demnităţile publice pe care şi le poate dori un muritor.
La 22 de ani de la caderea comunismului Legea lustratiei adoptată de parlamentarii puterii are un singur obiectiv: Monica Macovei. La votul final cei mai mulţi ştiau că amendamentul depus de Mate Andras pentru interzicerea numirii în funcţii publice a celor cau au lucrat ca procurori inainte de 1989 era cu dedicaţie. Mate Andras, deputat maghiar de Cluj, care şi-a angajat nevasta la cabinetul parlamentar şi a fost declarat în conflict de interese de Agenţia Naţională de Investigaţii îi răzbună acum pe toţi politicienii care vorbesc cifrat la telefon de frica procurorilor anticorupţie, pe toţi cei care îşi trec cu mâna tremurândă noile proprietăţi dobândite cine ştie cum în declaraţiile obligatorii de avere. Monica Macovei prin legile concepute pe vremea când era ministra justiţiei este spaima tuturor demnitarilor care vor să pună bani negri deoparte sau care mizează pe nepotism pentru propăşirea familiei.
Cu puţine excepţii democrat-liberalii s-au bucurat să-i treacă în legea lustraţiei şi pe procurorii care nu au încalcat drepturile omului, care au lucrat înainte de 1989 ca Monica Macovei, în dosare benigne şi fără să aibă vreo funcţie. De-acum încolo nici un procuror care a ocupat această funcţie o zi pe vremea lui Ceauşescu nu mai poate ajunge într-o funcţie executivă.
Cu o societate placidă, o clasă politică imorală şi o organizaţii neguvernamentale discrete, România va trece după glorificarea lui Ion Iliescu la sacrificarea Monicăi Macovei printr-o lege ridicolă, fiindcă lupta anticorupţie se pedepseşte cu lustrarea.
