3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialLa ce e bună suspendarea preşedintelui şi de ce trebuie Băsescu să...

La ce e bună suspendarea preşedintelui şi de ce trebuie Băsescu să se lupte pentru VALIDAREA referendumului

Până la ce strat din societatea românească va reuşi să penetreze dezbaterea de astăzi despre afectarea statului de drept, protejarea Curţii Constituţionale de presiunea politicienilor, avertismentele venite din partea instituţiilor europene sau independenţa justiţiei? Răspunsul la această întrebare este mult mai important chiar decât soarta referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Teoretic, doar teoretic, pe 29 iulie sunt aşteptaţi să voteze 18,3 milioane de români. Dacă măcar jumătate din acest număr se va prezenta la urne atunci referendumul va fi validat, iar soarta lui Băsescu va fi decisă doar de puterea de convingere a celor două forţe politice. De când a început campania, ambele tabere au intrat într-o confruntare de mesaje, transmise de regulă isteric, şi care în esenţă pot fi sintetizate astfel: USL încearcă să explice oamenilor că, pe 29 iulie, în România este un fel de promoţie, mai tentantă decât la hipermarket, şi că trebuie să vină la urne pentru că au şansa unică să-l dea jos pe omul care le-a tăiat salariile şi pensiile în timp ce, împreună cu cei din PDL, fura din averea statului. Iar ce spune acum o lume întreagă, îngrijorată de criza generată de acest demers, nu trebuie luat în seamă, pentru că, nu-i aşa, românii îşi decid singuri soarta. De cealaltă parte, tabăra preşedintelui invocă nelegitimitatea suspendării lui Băsescu, afectarea independenţei instituţiilor statului, pericolul în care se află justiţia şi proasta imagine făcută României în Uniunea Europeană de către acţiunile lui Ponta şi Antonescu.

În esenţă, orice discuţie serioasă despre funţionarea statului de drept, instituţiile europene sau Constituţie este mai mult decât binevenită. Cine vrea să înţeleagă mai multe despre lumea în care trăieşte are astăzi prilejul să se familiarize cu subiecte care au lipsit până acum din spaţiul public: de ce NU au voie politicienii să facă presiuni asupra Curţii Constituţionale, care sunt argumentele oficialilor de la Uniunii Europene care critică deschis situaţia din România şi, mai ales, DE CE ACEŞTIA AU DREPTUL LEGITIM să trimită cuplului Ponta- Antonescu liste cu solicitări, la care cei doi trebuie să răspundă în cel mai scurt timp. Pentru cei atenţi la detalii şi care au capacitatea de a extrage informaţii utile din bombardamentul de manipulări şi speculaţii, ceea ce se întâmplă zilele acestea în România poate fi o experienţă utilă. Nu este suficient ca o dată la patru ani să mergi şi să pui ştampila pe numele unui partid sau al unui candidat. Trebuie să ştii în orice moment dacă oamenii pe care i-ai ales s-au abătut din drum, dar pentru asta trebuie să cunoşti, evident, care este drumul corect.
Au ajuns totuşi aceste dezbateri la urechile unui număr cât mai mare dintre cetăţenii cu drept de vot din România? Nu avem un răspuns, ci doar indicii.

În zilele de după suspendare a crescut ce-i drept activitatea pe internet şi pe site-urile de socializare, având ca subiect suspendarea preşedintelui. De asemenea, au crescut semnificativ audienţele posturilor de ştiri- ce se se ocupă aproape în exclusivitate de suspendarea preşedintelui. Spre exemplu, pe 15 iulie, la principalele patru posturi de ştiri (Antena 3, Realitatea, RTV şi B1) s-au uitat în medie, în total, 500 de mii de oameni din mediul urban, cu vârsta de peste 18 ani. Este peste media unei zile obişnuite de iulie, dar încă modest raportat la întreaga populaţie cu drept de vot (18,3 milioane de oameni).
Putem spune aşadar, fără frica de a greşi, că, în realitate, în ciuda unui interes crescut, dezbaterea despre funcţionarea statului de drept rămâne totuşi un subiect de nişă în societate. Cu efecte negative pe care le simţim zi de zi. Cauzele acestei situaţii sunt numeroase şi nu are sens să le enumerăm aici.
Am putea paria astfel că mulţi dintre cetăţeni nu vor participa la referendumul pentru demiterea lui Băsescu, nu pentru că ar vrea astfel să-i salveze pielea, ci pentru că, pur şi simplu, miza nu le este familiară ( nu este despre locuri de muncă, scăderi de taxe sau cursul leu-euro)
În aceste condiţii, prezenţa la vot are mari şanse să fie sub 50%, fapt care i-ar conveni de minune lui Traian Băsescu. Dacă aşa se vor întâmpla lucrurile vom asista totuşi la un mare paradox. Deşi ar rămâne preşedinte până la terminarea mandatului, Băsescu nu ar avea practic nici un motiv de bucurie. Ce politician din lumea asta se poate mândri că este ţinut în funcţie de o populaţie care NU-i împărtăşeşte convingerile?

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă