Există vreo legătură între Congresul PSD și arestarea fostului premier moldovean, Vlad Filat? Nu. Însă, ascultând discursurile de duminică ale pesediștilor, mi-am reamintit de ce ar fi fost imposibil ca drumul spre Vest al României să ocolească operațiunea anticorupție la care asistăm azi. Și de ce nici Moldova nu va putea fi o excepție, indiferent cât de mult ne va întrista să vedem după gratii figuri simbolice ale reformei, ale parteneriatului euro-atlantic, ale apropierii de România.
Ce este pesedistul? Un termen generic care definește politicianul fără ideologie, fără proiecte în beneficiul cetățenilor, care mimează de atâta vreme empatia față de omul „simplu“ încât nu mai realizează că a devenit un monument de cinism, obsedat doar să facă bani, să rămână la putere și să scape de închisoare.
Dacă simte că își poate atinge scopurile vărsând o lacrimă pentru victimele comunismului sau ale mineriadelor organizate de partidul său, o va face fără mare ezitare și efort. Chiar și având alături un Ion Iliescu, profitor al dictaturii și complice la crimele din anii ’90.
Va deplânge distrugerea unei instituții de elită precum Institutul Cultural Român de către partidul său, după care își va lăuda colegii care au pus-o în practică și va merge să dea un interviu la televiziunea care i-a linșat pe intelectualii care au îndrăznit să scoată o instituție a statului din mediocritatea în care se zbate tot ce e condus de șefi numiți politic.
Pe scurt, va spune și va face orice ca să nu se întoarcă în mizeria și anonimatul la care ar fi trebuit să îl condamne spoiala sa de educație, absența oricărei calificări profesionale și a caracterului.
Așa cum a spus că își dorește în NATO, deși intuia că apartenența la această alianță nu îi va mai permite să ducă la capăt o tentativă de lovitură de stat, precum cele din 1999 sau 2012, atunci când își va dori să revină mai repede la putere, și nu prin alegeri.
Așa cum a spus că își dorește în Uniunea Europeană, deși știa că nu va mai putea dispune de instituțiile statului ca înainte, discreționar, deși știa că nu va mai putea ține justiția sub control și fura cu imunitate ca înainte, deși știa că nu va mai putea băga mâna în banii instituțiilor și ai companiilor publice ca înainte.
Așa cum a și înființat Parchetul Național Anticorupție și multe alte instituții, când nu a mai avut cum să reziste presiunii puse de europeni și americani, dar spunându-și în sine: „ce proști sunt occidentalii ăștia, nu realizează că degeaba le facem un PNA dacă tot noi punem oamenii care îl vor conduce, iar ei nu vor face altceva decât să ne țină de șase?!“.
Așa cum spune și azi „gata cu corupția, gata cu comunismul, cine nu e cu mine să rămână de căruța istoriei (sic!)“, sperând că, poate, poate, va scăpa de condamnare, fie ea pentru fraude în alegeri sau pentru devalizarea fondurilor publice.
Din păcate, pesediști nu sunt doar în PSD. Sunt în toate partidele. De aceea s-au combinat atât de ușor, în toate formulele posibile, când a fost vorba să pună de o guvernare. De aceea șușotesc la unison despre prigoana procurorilor, despre cum au ajuns serviciile să le vâneze banii și în străinătate. De aceea nu trec legi esențiale, care amenință supremația mafiei transpartinice. De aceea nu ajung în politică oamenii de care avem nevoie și ale căror carieră și onestitate ar revela rapid profilurile de golănași de cartier ale celor din vârful piramidei.
Din păcate, pesediști nu sunt doar în România. Sunt și în Moldova. Sunt și în toate partidele de acolo. Și, întocmai ca și aici, cel mai mare rău l-au făcut cei din partidele pro-europene. Cu PSD-ul, cu Partidul Comunist, românii și moldovenii s-au resemnat. Știm ce hram poartă. Nimeni întreg la minte nu își mai pune speranțe în ele. Măduva rusească, kaghebistă, din amândouă compromite și strâmbă tot ce ating.
Ceilalți însă, partidele „de dreapta“, „pro-europene“, au omorât și speranța. Au demonstrat de câte ori au avut ocazia că atunci când vine vorba de furat nu sunt cu nimic mai buni decât comuniștii. În cel mai bun caz, doar mai puțin eficienți. Iar speranța se reclădește cel mai greu. În absența ei, în absența gândului că o veni și ziua în care ticăloșii vor plăti și că țările noastre vor fi cândva conduse de cei mai buni dintre noi, nimic nu mai crește. Doar deznădejdea. Și obsesia emigrării. Și a trimiterii copiilor la școală în străinătate, pentru că doar acolo se pot salva.
România, de bine, de rău, supraviețuiește. Economia privată reușește să răzbată printre buruienile care cresc pe tot ce înseamnă economie de stat și prin aerul toxic al unei administrații ineficiente și corupte, care îi dă cu o mână și îi ia cu cinci. Ea ne ține pe linia de plutire. În Moldova, situația este dramatică. Cei ce au rămas acasă nu ar putea supraviețui fără banii trimiși de cei ce muncesc în străinătate. Fără „căpșunari“ țara ar intra mâine în colaps.
Aceasta este realitatea care a împins zeci de mii de moldoveni să iasă în stradă în ultimele luni. Deși reale, importante și nocive, contribuțiile unor forțe politice, ale unor oligarhi și ale unor agenți străini în pornirea și orientarea protestelor nu sunt suficiente pentru a le explica amploarea. Butoiul cu pulbere există și este atât de mare încât poate arunca în aer întreaga țară.
40.000 de oameni ieșiți în stradă în Moldova într-o singură zi echivalează cu 200.000 de oameni ieșiți în România. Mai țineți minte când am văzut așa ceva? Doar în zilele Revoluției și la câteva mitinguri ale Convenției Democrate. Un astfel de protest la București l-ar spulbera nu doar pe Ponta din funcție, ci toată clasa politică. Exact asta a fost pe cale să se întâmple la Chișinău. Iar situația este cu atât mai gravă cu cât de explozie este pe cale să profite marele dușman al Moldovei, Rusia.
În acest context trebuie privită ancheta în dosarul furtului miliardului de dolari din băncile de la Chișinău. În acest context trebuie analizată arestarea fostului premier Vlad Filat. Țara noastră soră este pe punctul de a fi aruncată în aer, iar pe ruinele ei s-ar declara stăpân, definitiv, Putin. Dimensiunea „jafului secolului“, 13% din PIB-ul Moldovei (!!), dimensiunea tuturor jafurilor operate după prăbușirea URSS și rămase nerezolvate reclamă o reacție pe măsură. Protestele, nemulțumirea maselor, care acum par să se mai fi domolit după arestarea fostului premier, nu vor cunoaște un reflux fără acțiuni serioase din partea instituțiilor statului.
Dacă Vlad Filat are, într-adevăr, o responsabilitate în această fraudă gigantică, el trebuie să dea socoteală. Și se pare că are! Asta nu o spun doar probele procurorilor, ci și relatările unor investigatori independenți care au ajuns în media. Indiferent cât a făcut pentru apropierea de UE sau de România, așa ceva nu se poate ierta. Tot binele pe care l-a făcut țării sale prin poziția sa politică nu reprezintă nici o picătură în oceanul de rău la care a contribuit prin devalizarea economiei.
Ca să înțelegeți un pic magnitudinea furtului, este ca și cum din băncile românești ar fi dispărut 26 de miliarde de dolari. Adică, un FNI combinat cu Bancorex și cu Bankcoop la puterea a treia, raportat la dimensiunile economiei românești. Ar fi rezistat chiar și Ion Iliescu unui astfel de scandal?
Dacă Moldova nu face ceva concret în privința acestei fraude, nimic nu va mai fi la fel în această țară. Statul va face implozie, iar de toate planurile de integrare europeană se va alege praful. Țara va fi cuprinsă de anarhie și va deveni moșia unor oligarhi controlați de la Moscova. Sigur că toate marionetele lui Putin jubilează că Filat a fost arestat, dar în clipa de față, când răul a fost deja făcut, prin rău înțelegând „jaful secolului“, o mușamalizare a dosarului ar servi mult mai mult interesul Moscovei decât rezolvarea sa onestă.
Pe de altă parte, anchetarea și eventuala condamnare a lui Filat ar putea avea același efect pe care l-a avut și anchetarea lui Adrian Năstase. Ar putea fi semnalul că în Moldova începe curățenia adevărată. Evident, Filat nu este nici pe departe singurul politician cu afaceri controversate în dulap. O acțiune masivă, concertată, profundă a procurorilor ar putea să tragă pe linie moartă nu doar alți lideri ai partidelor pro-europene, ci și lideri comuniști, oligarhi și șefi de partide pro-ruse.
Ar putea fi momentul ca acest echilibru nefast de 50-50 între pro-europeni și pro-ruși care domină societatea moldovenească de ani buni să fie spulberat odată pentru totdeauna. Ceea ce nu au reușit politicienii „pesediști“ de peste Prut să facă – deoarece vorbele lor despre Europa, despre democrație, despre lupta anticorupție nu au fost niciodată dublate de fapte concrete și de exemplu personal – ar putea reuși justiția. Să le redea moldovenilor speranța că există și un alt model de guvernare decât comunismul mafiot.
