PSD tocmai a detonat o nouă bombă. Cine s-a uitat marţi dimineaţă la ştiri, la România TV sau Antena 3, înainte de a pleca la serviciu, a rămas cu impresia că justiţia tocmai i-a interzis lui Iohannis să mai candideze la prezidenţiale. Ştirea a fost dezminţită câteva ore mai târziu, când s-a aflat că, de fapt, decizia Tribunalului Bucureşti nu prea are legătură cu alegerea preşedintelui PNL, ci cu alte prevederi statutare. PSD şi-a atins însă scopul: i-a mai dat un şut principalului contracandidat la prezidenţiale al lui Victor Ponta, a mai strecurat un firicel de îndoială în minţile alegătorilor români. Uite aşa, minciună după minciună, manipulare după manipulare şi pomană electorală peste pomană electorală cel mai mare partid din România vrea să câştige bătălia electorală din noiembrie.
Metaforic vorbind, s-ar putea spune că, în ultimele zile, PSD a scos tancurile pe străzi. Ordonanţa care permite traseismul aleşilor locali pe perioada campaniei lui Ponta a fost doar începutul unei campanii mai mizerabilă ca niciodată. Omul lui Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, atacă politic, pe de o parte, cu suspendarea preşedintelui, sperând astfel că va resuscita sentimentele anti-Băsescu din vara lui 2012. Maşinăria de propagandă îl ţine ocupat pe Iohannis cu subiecte idioate dar epuizante (gen „a fost sau nu la GRIVCO”, „s-a văzut sau nu s-a văzut cu Băsescu”), Guvernul toarnă cu găleata bani şi promisiuni în capetele potenţialilor votanţi ai PSD, iar premierul calcă în picioare sentimentele oamenilor de bună-credinţă, vorbind despre „denazificare” într-o ţară ca nu s-a vindecat încă de comunism.
Se poate spune, aşadar, că Ponta şi PSD au început atacul final pentru câştigarea preşedinţiei.
Cum se poate răspunde însă la o asemenea manifestare a ticăloşiei? Ce-ar trebui să facă politicienii din opoziţie, intelectualii şi liderii de opinie care nu au fost cumpăraţi de PSD şi, în general, partea sănătoasă a societăţii civile româneşti? Poate ar trebui să ne gândim serios la o asemenea întrebare pentru că în această tabără, să-i zicem cu indulgenţă anti-PSD, există multă naivitate şi prea puţin pragmatism. Şi, desigur, interese şi orgolii personale.
Avem trei candidaţi de dreapta care spun că-l vor spulbera în alegeri pe Ponta, din care doar unul are peste 20%, Klaus Iohannis, în timp ce ceilalţi doi, Monica Macovei şi Elena Udrea, au câteva procente fiecare, potrivit sondajelor de opinie serioase (nu în cele măsluite de PSD şi lăsate se scurgă în spaţiul public, prin intermediul unor site-uri dubioase). În aceste condiţii, nu ar fi oare mai înţelept dacă cei trei politicieni s-ar aşeza la o masă a negocierilor, poate să facă o alianţă sau chiar să susţină un candidat comun? Asta pentru că este evident că, luptându-se între ei, îl ajută pe Ponta să devină preşedinte.
De ce ar face însă politicienii acest lucru- şi aici intervine partea interesantă a poveştii- când doi dintre cei mai importanţi intelectuali români au păreri total diferite asupra deciziei pe care trebuie să o luăm în noiembrie. A fost nevoie ca Andrei Pleşu să scrie că, din punctul său de vedere, „singurul mod de a vota raţional e să pui ştampila pe cel care are cel mai multe şanse să-l învingă pe Ponta. Restul sunt idealisme, sentimentalisme, iluzii”, pentru a primi o replică din partea lui Gabriel Liiceanu. Acesta, în textul „Manifest pentru Monica Macovei. Să credem în basmul democraţiei”, explică de ce votează cu fostul ministru al Justiţiei şi-i ironizează pe adepţii votului util.
„Am un răspuns pentru „realiștii” care vor să ne convingă că batem câmpii cu candidații noștri handicapați de lipsa unui partid care să-i sprijine. OK, poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului. Dacă nu acesta, atunci acela va fi noul început de care avem atâta nevoie”, scrie Gabriel Liiceanu.
Dacă România ne-a învăţat ceva important în ultimii 25 de ani, atunci aceasta este lecţia că la noi nu se întâmplă minuni. În 2004, Traian Băsescu a pus mâna pe bâtă şi chiar a manipulat cu bună ştiinţă ca să-l învingă pe Adrian Năstase în alegerile prezidenţiale, un favorit clar deşi toată ţara ştia că liderul PSD era corupt până în măduva oaselor. Aduceţi-vă aminte de sceneta lacrimogenă „Dragă Stolo”, jucată de Băsescu, sau de acuzaţia referitoare la voturile transferate electronic în contul lui Năstase, acuzaţie care nu a mai fost probată niciodată. Băsescu nu s-a încurcat în idealuri, nu a aşteptat intervenţia divină, ci a apelat, fără emoţie, la mijloacele PSD. Şi a a salvat atunci România de la dezastru.
Cunosc un primar pedelist de comună care îmi poate spune cu o săptămână înainte de alegeri, cu o precizie zecimală, ce procent va obţine partidul său în satele pe care le conduce. Îi ştie pe nume pe cei care-l votează, ştie cine sunt pesediştii comunei şi ce ar trebui să facă să-l aleagă şi aceştia. Îl cred când se laudă cu performanţele sale electorale, pentru că este la al treilea mandat şi a câştigat de fiecare dată confortabil alegerile. Multiplicaţi acest exemplu la scara întregii ţări, înlocuiţi apoi pedelist cu pesedist, pemepist sau liberal şi încercaţi acum să-mi răspundeţi cum ar putea primi independenta Monica Macovei, cu toate calităţile şi bunele sale intenţii, vreun vot într-o asemenea localitate, pe 2 noiembrie 2014? Doar printr-o minune, dar, după cum spuneam, România ne-a făcut să nu credem în minuni.
Monica Macovei speră să mobilizeze la urne mulţi nehotărâţi, care altfel nu ar vota pe nimeni. Aceşti „nehotărâţi” sunt aşteptaţi însă la urne de 20 de ani, dar niciodată nu au venit, indiferent cât de mare a fost miza alegerilor. De ce ne-am lua din nou plasă sperând că milioanele de tăcuţi şi indecişi vor schimba acum raportul de forţe, deşi nu au făcut-o, cu adevărat, niciodată? Cu ce este mai deosebită pentru ei data de 2 noiembrie, faţă de alegerile de până acum? Ar fi o minune să vină la vot, dar, iarăşi, cine mai crede în minuni?
Dacă Victor Ponta câştigă aceste alegeri prezidenţiale, sincer, nu cred că se va mai întâmpla nici minunea aşteptată de Gabriel Liiceanu în 2016 „când voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului”. Nu cred că voturile primite acum de Monica Macovei, vor mai folosi cuiva după ce PSD câştigă şi funcţia de la Cotroceni. Cu toate instituţiile statului în mână- şi cu Occidentul ocupat cu noul Război Rece- pesediştii vor zdrobi din scutece orice încercare de opoziţie.
În faţa unei maşinării de război precum a PSD trebuie un răspuns pe măsură. E ridicol să crezi că poţi opri o divizie de tancuri cu o floretă, indiferent cât de bun ar fi spadasinul. Din acest motiv chiar nu înţeleg de ce unii intelectuali şi lideri de opinie importanţi ne îndrumă să votăm, în numele unor idealuri, un prezidenţiabil cotat cu 3-4% în sondaje, în loc să vorbească răspicat politicienilor şi societăţii în general despre necesitatea desemnării unui candidat unic al dreptei. Despre un adversar care să lupte de la egal la egal cu Victor Ponta şi să beneficieze de toată susţinerea celorlalţi. Asta ar însemna să înţelegi cu adevărat importanţa acestor alegeri. E cam puţin să aştepţi o "minune" într-o ţară mult prea ocupată cu treburile lumeşti.
