9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecial"Haiducii" lui Emil Boc

„Haiducii” lui Emil Boc

Dacă v-aţi imaginat că Guvernul i-a sacrificat pe bugetari şi pensionari pentru ca noi ceilalţi să scăpăm de probleme, v-aţi înşelat amarnic. În ultimele zile au apărut semne clare că membrii Cabinetului Boc sunt dispuşi să ne scoată pur şi simplu banii din buzunar pentru a acoperi găurile pe care tot ei le-au făcut în bugetul statului. Una dintre tentative, eşuată, din fericire, a fost relatată ieri de România Liberă. Pe 14 mai, cu doar o zi înainte de termenul-limită de depunere a declaraţiilor de venit pe 2009, ANAF a anunţat că formularele care nu sunt completate în totalitate de mână, ci prin dactilografiere sau pretipărire, nu sunt valabile.

Această decizie lovea exact în ONG-urile care pot primi în fiecare an o donaţie de 2% din impozitul fiecărui contribuabil. După cum se ştie, pentru a uşura procedura de donaţie, aceste organizaţii folosesc formulare de declaraţii precompletate cu datele lor de identificare, care pot fi descărcate de pe site-urile de internet ale ONG-urilor.  În condiţiile în care aceste acte nu ar fi fost validate, banii care trebuiau să ajute fundaţiile respective ar fi intrat în bugetul statului. De ce sunt importante aceste donaţii? Pentru că ONG-urile care le primesc realizează lucruri pe care statul nu este capabil să le facă.  Iată un exemplu: „Salvaţi Copiii” a strâns anul trecut 136.000 de euro de la contribuabili, bani cu care a asigurat şcolarizarea a 500 de copii fără posibilităţi materiale. În ultimul moment, ANAF a renunţat să mai aplice această măsură, asta, pentru că s-a lovit de reacţia energică a fundaţiilor şi asociaţiilor afectate. 

O altă dovadă a faptului că de acum înainte ne aşteaptă vremuri de haiducie este intenţia Ministerului Finanţelor de a reduce contribuţia la pensiile private obligatorii de la 2,5% din salariul brut, cât este în prezent, până la 0,5%. Vestea este foarte proastă pentru aceia dintre noi care sperau că, măcar teoretic, cu ajutorul pensiilor private vor avea o bătrâneţe mai decentă decât cea a părinţilor noştri. Intenţia Ministerului Finanţelor pare cu atât mai deplasată în condiţiile în care, atunci când a fost lansat Pilonul II, s-a anunţat că această contribuţie va creşte în anii următori, nici vorbă să scadă. Sistemul privat de pensii va fi astfel în pericol de prăbuşire, iar afectate vor fi în primul rând cele cinci milioane de contributori.

După disperarea cu care acţionează în acest moment membrii Guvernului, ne putem aştepta la orice măsură radicală. A devenit clar pentru toată lumea că tăierea salariilor bugetarilor şi a pensiilor nu este suficientă şi că la Palatul Victoria se caută în acest moment soluţii dintre cele mai nebuneşti pentru a salva ce se mai poate din bugetul public. Revoltătoare în aceste zile este însă neruşinarea multora dintre politicienii care sunt sau au fost la putere până nu demult. Se poate observa că, în dezastrul general care cuprinde România, clasa politică pare mai preocupată să-şi apere imaginea publică. Sau, mai direct spus, după ce au făcut praf economia, acum politicienii se gândesc cum să câştige viitoarele alegeri. Elocvente în acest sens sunt dezbaterile care au avut loc zilele trecute la Camera Deputaţilor, referitoare la reducerea cheltuielilor instituţiei. Declaraţia unui parlamentar, citată de un ziar central, cântăreşte cât o sută de discursuri ipocrite despre solidaritate: „Noi (n.r. – Camera Deputaţilor) avem cam 60 de milioane de euro buget. Dacă tai 10, nici nu se simte la deficitul bugetar. Dar asta e piesa pe care trebuie să o jucăm. Altfel, ne rup televiziunile”.

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă