Cabinetele succesive ale lui Emil Boc şi-au propus să facă ordine în sistemul de stat, să facă investiţii în infrastructură şi să încurajeze IMM-urile. Dar nimeni nu poate spune exact unde ne aflăm pe acest traseu. Anunţurile contradictorii au devalorizat chiar şi declaraţiile bazate pe cifre.
Potrivit acordului cu FMI, semnat primăvara trecută, autorităţile de la Bucureşti ar fi trebuit să adopte legea salarizării unice şi legea pensiilor şi să taie cheltuielile de personal până la sfârşitul lui 2009. În mai 2010, aplicarea legii salarizării se discută cu sindicatele, legea pensiilor se află încă în dezbaterea Parlamentului, iar potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut au fost făcute 26.000 de angajări la stat, deşi se spunea că posturile au fost îngheţate.
În primul an al noului său mandat, ministrul Transporturilor Radu Berceanu a constatat că nu are bani de autostrăzi şi că fondurile europene sunt prea greu de obţinut. În al doilea an, a aflat ce să întrebe data viitoare când va avea în faţă un proiect de autostradă şi investitori care vorbesc „acoperit”. L-a ajutat mult în această privinţă colaborarea cu marea companie Vinci care a părăsit lucrările pentru A3, fără să plătească vreo centimă daune. Anul 2011 va fi probabil unul la fel de fructuos în experienţe instructive.
Cât despre IMM-uri, potrivit unui consiliu guvernamental în domeniu, numai în semestrul al doilea al lui 2009 s-au închis 40.000 de astfel de societăţi, cu 58% mai multe decât în anul precedent. Or, din cei 731.000 de şomeri înregistraţi la sfârşitul anului trecut, potrivit cifrelor transmise UE, majoritatea au plecat din companiile private, cele mai multe IMM-uri.
Pentru toate aceste cazuri şi necazuri, Guvernul poate găsi scuze, explicaţii şi/sau ţapi ispăşitori. Şi de fapt este de înţeles că în faţa unei crize care a adus Spania într-o situaţie atât de critică, iar Grecia în colaps, România are la rândul ei probleme. Este de înţeles că miniştrii întâmpină dificultăţi în faţa unor bresle cărora nu li s-a cerut vreodată să devină eficiente. Este de înţeles că statul, un angajator atât de generos şi de indulgent până acum, vrea să-şi pună ordine în costuri şi rezultate, şi că vrea chiar şi concedieri. Ceea ce nu este de înţeles şi nu este nici de scuzat este însă incertitudinea, este efectul de hologramă pe care îl au declaraţiile oficiale contradictorii.
Oricât de grele ar fi condiţiile, dacă ştii ce ai de înfruntat, îţi faci un plan de atac şi încerci să elimini obstacolele unul câte unul. Poţi să câştigi sau poţi să pierzi, dar ştii ce ai de făcut. Dar cu incertitudinea şi nisipurile mişcătoare nu poţi să lupţi. Poţi cel mult să te îmbolnăveşti de nervi cu angajaţii tăi cu tot.
În toamnă, preşedintele Traian Băsescu pomenea de 300.000 de concedieri. Peste câteva luni, în ianuarie, Sebastian Vlădescu vorbea de 100.000 de concedieri. Iată direcţia, ar fi putut spune observatorii interesaţi de economia românească. Greşit. Premierul Boc a declarat că nici vorbă de o asemenea cifră. Deci cum se vor reduce costurile administraţiei? Nu se ştie. Nu era unul din scopurile declarate ale cabinetului? Ba da.
În urmă cu circa 10 zile a intrat în vigoare o regulă adoptată pe vremea Guvernului Tăriceanu care spunea că şi producătorii care vând legume şi zarzavaturi în pieţe trebuie să devină plătitori de impozite. Ideea, veche şi necesară, i-a surâs şi premierului Boc, dar ţăranii au intrat în panică pentru că li s-a cerut să aibă case de marcat pe tarabe. Iată direcţia, ar spune totuşi unii, gândindu-se că 4,3 milioane de contribuabili sunt cam puţini la o ţară cu 18 milioane de alegători. Greşit. În toiul scandalului, Guvernul a revenit şi a spus că ţăranii din pieţe nu vor fi afectaţi. Deci cum se va mări baza de impozitare dacă agricultura, adică jumătate de ţară nu plăteşte impozite? Nu se ştie. Nu era strângerea de bani la buget o prioritate? Ba da.
Ieri, liderul PNL, Crin Antonescu a spus că se află în posesia unui document oficial potrivit căruia cota unică va fi desfiinţată: angajaţii cu venituri de peste 4.000 de lei vor plăti un impozit lunar de 25%, iar impozitul pe profit va ajunge şi el la 25%. Notând că o astfel de informaţie incendiară merita să fie însoţită din prima secundă de hârtiile doveditoare, ceea ce Crin Antonescu nu a făcut, e de remarcat limbajul laconic şi interpretabil în care Guvernul a dezavuat o astfel de ipoteză. „Singurul document oficial referitor la măsurile pe care le va lua Guvernul în perioada următoare va fi scrisoarea de intenţie pe care MFP o va trimite FMI”, spune comunicatul Ministerului de Finanţe calificând drept „speculaţii politice” afirmaţiile lui Crin Antonescu. „Ar fi o eroare majorarea taxelor, nu ar ajuta la relansarea economică. Din contră, ar stopa relansarea economică, iar în ceea ce priveşte cota unică ştiţi punctul meu de vedere, ca iniţiator”, a declarat şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, fără să nege informaţiile şi vorbind ca dinafara Guvernului. E de spus şi că un studiu BRD constata acum câteva zile că în România societatea şi politicienii se opun de fapt tăierii cheltuielilor şi anticipa că „Guvernul va urmări o abordare mult mai uşoară prin intermediul majorării veniturilor (la buget n.r.) şi a taxelor”; de asemenea că lordul primar al Londrei financiare, Nick Anstee, a întâlnit săptămâna trecută un premier Boc îngrijorat de perspectiva majorării TVA.
Din păcate, nimeni nu a transmis încă din partea Guvernului un mesaj clar că decizii atât de temute cum sunt cele privind creşterea taxelor majore nu sunt luate în calcul. Pentru companiile din România, confirmarea acestor ipoteze s-ar transforma, în cel mai rău caz, în scenarii negative pe care s-ar strădui să le evite. Pentru Guvernul Boc, lipsa unei declaraţii fără echivoc, DA sau NU, în privinţa acestor ipoteze înseamnă fugă de răspundere.
Deci nu te poţi bate cu Guvernul Boc. E o hologramă.
