Avem un președinte de etnie germană. Un premier desemnat apropiat de Franța. Un vicepremier care a condus ani buni una dintre cele mai importante companii franceze prezente aici. Un alt vicepremier foarte apropiat de fostul director al SRI, actualmente ambasador în SUA. Avem o DNA și o Înaltă Curte de Justiție care fără susținerea Statelor Unite ar fi fost demult decapitate și readuse sub controlul partidelor și al grupurilor de interese care au condus justiția aproape 20 de ani.
Așa înaintează România. În trei cârje euroatlantice. Era inevitabil? Nu. Uitați-vă la Polonia. Ei nu (mai) au nevoie de tutelă. Dar nici nu au permis celor mai hoți și mai proști din elita lor să încalece țara. Am ajuns aici pentru că nici cetățenii, nici oameni deștepți și onești din politică și instituții nu au putut câștiga de unii singuri războiul. Sunt prea puțini.
Vestea bună este, însă, că înaintăm. Poticnit, așteptând instrucțiuni la fiecare pas important, implorând confirmări și încurajări, dar avansăm. Iar Guvernul Cioloș reprezintă un gigantic pas înainte. Pentru că, în sfârșit, Guvernul a fost decuplat de partide. Este al treilea pas important pe calea reformării României, după ce serviciile și, ulterior, justiția au trecut prin același proces.
Chiar și Vasile Dâncu, care are cea mai evidentă și strânsă legătură cu un partid, este un intrus din perspectiva mecanismelor decizionale, a jocurilor de putere și mai ales a aranjamentelor financiare mafiote din PSD. Numirea sa pare rezultatul negocierilor purtate de Liviu Dragnea pentru menținerea mascată a PSD la putere, cuplat la rezervorul bugetar și, implicit, o victorie a sa. Lucrurile stau exact pe dos.
Ascensiunea lui Dâncu reprezintă semnalul predării ștafetei președinției PSD. Dragnea se pregătește să iasă definitiv din scenă. Iar în locul lui, cel mai probabil, va veni noul vicepremier sau cel ce trebuia să ajungă șeful partidului încă de anul trecut, George Maior. Până atunci, însă, mai e. Iar speranța unor pesediști că Dâncu va fi la fel de generos cu ei precum Dragnea sau cum a fost Udrea cu pedeliștii este deșartă.
PNL iese și mai prost din toată afacerea. Scoaterea de pe lista noului Guvern a lui Andrei Baciu, protejatul lui Cristian Bușoi, fost șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezintă o lovitură serioasă pentru liberali. Dar ne și reamintește de ce decuplarea Guvernului de partide este atât de importantă.
Chiar nu puteau găsi liderii PNL un profesionist cu o carieră solidă în spate care să le pună în practică viziunea asupra reformării sănătății? Chiar nu pot depăși modelul de dependență dintre partid și miniștri folosit până acum, de au trebuit să nominalizeze un tânăr care absolvise doar de patru ani facultatea? La Sănătate?! În cel mai vulnerabil domeniu al României?! Când nici nu s-a stins bine seria de scandaluri generate de dotarea și pregătirea spitalelor în care au fost internați răniții din clubul Colectiv?!
În rest, Guvernul este compus aproape exclusiv din oameni cu relații fie echilibrate, fie insignifiante cu partidele. Nici măcar despre cei cu vechime în aparatul de stat, precum Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc sau Petre Tobă, nu se poate spune că sunt apropiați de o anumită formațiune, în pofida unui joc pe sârmă făcut de-a lungul anilor și de unele alianțe conjuncturale.
Cordonul sanitar, fără precedent, ridicat în jurul Guvernului se vede însă cu claritate în numirile unor profesioniști cu cariere solide în instituții internaționale. Ei vor conduce ministere vânate cu îndârjire, de-a lungul anilor, de executanții disciplinați ai liderilor de partide. La Finanțe a fost numită Anca Paliu Dragu, care a lucrat pentru Comisia Europeană și pentru FMI. La Fonduri Europene, Aura Răducu – Comisia Europeană și BERD. La Mediu, Cristiana Pașca Palmer – Comisia Europeană.
Ca să înțelegem magnitudinea schimbării pe care o aduce noul Executiv, cele trei doamne vin pe fotoliile pe care până de curând PSD îi înșurubase cu misiuni precise pe Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici și Rovana Plumb. Să mai adăugăm că, la Justiție, locul lui Robert Cazanciuc va fi luat de Cristina Guseth, una dintre cele mai dinamice activiste civice care au susținut, de-a lungul anilor, independența justiției și lupta anticorupție. Iar, la Agricultură, în locul lui Daniel Constantin va veni Achim Irimescu, ministru-consilier în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
Merită menționate și numirile de la Educație, Energie, Muncă, dar și crearea unui nou minister, cel pentru consultare publică și dialog social, ce va fi condus de directoarea unuia dintre cele mai importante ONG-uri din România, Institutul pentru Politici Publice.
Merită salutată această izolare a Guvernului de partide, pe care o deplâng nu doar Traian Băsescu, ci mai toți politicienii României? Da! Pentru că, deși este o soluție nefirească, având în vedere că izolează actul guvernării de voința exprimată de cetățeni la urne, prin mandatul politic încredințat unor partide, ea este singura care ne poate proteja de influența partidelor nereformate. Chiar dacă doar temporar și parțial.
Este suficient să ne uităm la ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlament, când PNL a votat alături de PSD și de toate celelalte formațiuni mărirea cu 10% a salariilor bugetarilor, pentru a ne reaminti lungul șir de atacuri la adresa banului public, a economiei, a justiției, a democrației și, implicit, a interesului comun de care partidele s-au făcut vinovate în ultimii 26 de ani.
Evident, asta nu înseamnă că am uitat că vinovăția principală îi aparține PSD, cel mai retrograd partid al României, ale cărui atacuri repetate au șubrezit cel mai mult statul de drept și economia. Ei și acoliții lor conjuncturali au pus cel mai mult la încercare soliditatea democrației în această țară și angajamentele față de partenerii strategici. Dar, din păcate, nu au fost singurii.
Pentru că nu doar atacurile împotriva statului de drept și a justiției șubrezesc o țară, ci și devalizarea fondurilor publice. Iar aici partidele de dreapta au făcut eforturi intense pentru a egala recordurile de rapacitate ale PSD. Și chiar dacă nu le-a ieșit, pagubele lăsate în urmă nu sunt de neglijat. Iar dosare mari precum EADS sau jaful de la Microsoft conțin nume grele din zona de „dreapta“. Și nu sunt singurele care așteaptă să fie aduse pe masa judecătorilor.
Cumulate în timp, marile tunuri date companiilor publice și bugetului poartă semnătura unui nucleu transpartinic de lideri care și-au respectat reciproc zonele de influență chiar și atunci când se aflau în opoziție. Ei sunt arhitecții sistemului de putere în care Guvernul a fost principalul instrument de îmbogățire a unei camarile politico-mafiote și de alimentare cu bani a rețelelor de partid care făceau posibile exercitarea influenței și în cel mai izolat cătun din țară și perpetuarea puterii.
Monopolul autoritarist, profund nedemocratic, exercitat de păpușarii guvernelor asupra resurselor țării nu a adus doar furt și sărăcie. A însemnat și blocarea evoluției. Câtă vreme miniștrii au fost puși doar pentru a ajuta la extracția de resurse bugetare și canalizarea lor spre conturile liderilor și (o infimă parte) spre conturile partidelor, competențele membrilor Executivului au fost irelevante.
Cei mai mulți au fost aleși pentru capacitatea și curajul lor de a devaliza banul public, nu pentru abilitatea de a reforma un sistem ineficient. Din cauza lor, a faptului că aveau, programatic, alte misiuni, alte obiective, administrația României este în continuare cu zeci de ani mai înapoiată decât a țărilor dezvoltate. De aceea avem în continuare numeroase spitale și școli prost administrate. De aceea nu avem suficiente autostrăzi.
Cum să ajungă un specialist cu experiență în Comisia Europeană și la FMI ministru de Finanțe în guvernarea Ponta, când profilul dorit de PSD cerea doar abilitatea de a scoate mită din piatră seacă și curajul de a lua mită în cimitir?! Ce să caute Anca Paliu Dragu în Guvernul Ponta? Normal că funcția i-a revenit lui Darius Vâlcov.
Cum să ajungă Cristiana Pașca Palmer în același Executiv, când cerința pentru ocuparea funcției de ministru al Mediului a fost o neobrăzare la limita nebuniei. Normal că Rovana Plumb a fost cea aleasă. Doar ea a fost în stare să fenteze timbrul de mediu, introdus chiar de ea, și să-și înmatriculeze mașina personală în Bulgaria.
Guvernul Cioloș are cel mai mare potențial de până acum să protejeze Executivul de comandamentele demente de devalizare a banului public venite până acum, în mare parte, din partea liderilor partidelor și a tovarășilor lor de tâlhării. Doar și dacă se achită cu brio de această misiune, România va avea de câștigat. Mai puțini bani furați sau risipiți pe pomeni electorale (să nu uităm că vin alegerile!) înseamnă mai mulți bani disponibili pentru investiții și cheltuieli în folosul cetățenilor.
Rămâne de văzut dacă va marca și începutul unui proces de modernizare a administrației. Nu am nici un dubiu, cel puțin o parte din noii miniștri au capacitatea de a demara proiecte care să schimbe din temelii statul român. Întrebarea este dacă vor avea timp și resurse.
Oricât de abrupt ar aborda curba învățării pârghiilor de conducere a unui minister, într-un an de-abia se vor dumiri de elementele esențiale de care depinde funcționarea de zi cu zi a instituției. Realizarea unui plan de reformă și implementarea sa presupun un timp mult mai îndelungat. Și mai presupun și sprijin politic pentru trecerea propunerilor legislative prin Parlament.
Iar aici ne întoarcem de unde am plecat. De la cheia problemei. Partidele nereformate care trăiesc doar pentru vânătoarea de bani și funcții și care nu au nici chef, nici interes pentru a-și asuma schimbări de profunzime, care le pot amenința modelul de afaceri pe spinarea cetățenilor.
Vom putea avea la nesfârșit guverne decuplate de partide? Acesta este viitorul? Nu! Nici vorbă. Nu am mai fi nici măcar semi-democrația de azi. Partidele au un an de zile să se reinventeze. Să înceteze să mai aștepte ca doar DNA să dea cu mopul prin eșaloanele superioare și să treacă la treabă. Puținii lideri care au scăpat nemânjiți să își dea mâna cu tinerii din partid, să invite profesioniști și oameni de nădejde să li se alăture și să scuture organizațiile de putregaiuri. Dacă nu o vor face, se vor scufunda împreună cu partidele lor.
În același timp, partidele noi ar trebui să se trezească din adormire și să pună mâna să facă politică activă, printre oameni, printre problemele și așteptările lor. A da cinci comunicate pe zi nu înseamnă să faci politică!
Iar toți cei ce sunt nemulțumiți și nu se regăsesc nici în partidele vechi, nici în cele noi trebuie să își facă propriile partide sau asociații civice. Să înceteze să mai aștepte cavaleri pe cai albi ca să ne salveze. Nu vor veni! Nu ne putem baza decât pe noi înșine pentru a schimba România. Dacă nu ne scuturăm de îndoieli și de comoditate, nu avem nici un drept să ne plângem că suntem conduși de cei mai proști și mai hoți dintre noi.
