Geta & Erik: in memoriam. Sau despre ipocrizia detractorilor | OPINIE

Sabina Fati Actualizat: 27.04.2017 - 16:12

Verdictul mulțimii, al alpiniștilor și specialiștilor de toate felurile este neiertător față de părinții celor doi copii care au murit în avalanșa din Retezat. S-au trezit brusc instituții ale statului care dormitează de ani de zile, iar conștiința publică se revoltă în valuri.

Share

Verdictul mulțimii, al alpiniștilor și specialiștilor de toate felurile este neiertător față de părinții celor doi copii care au murit în avalanșa din Retezat. S-au trezit brusc instituții ale statului care dormitează de ani de zile, iar conștiința publică se revoltă în valuri.

Nu cu mult timp înainte, admirația și aplauzele pentru performanțele puștoaicei care s-a cățărat în locuri incredibile erau de neoprit. Astă-vară, întreaga media românească prezenta cu mândrie performanța lui Erik Gulacsi – la 12 ani, cel mai tânăr alpinist care reușise să urce pe Elbrus, vulcanul adormit din Caucaz. La feminin, aceeași performanță fusese atinsă, cu doar un an înainte, de Dor Geta Popescu. Cei doi copii au fost crescuți să urce cât mai repede, cât mai sus, iar în jurul lor nimeni nu și-a pus serios problema dacă escaladarea celor mai complicate trasee din lume era ceva pentru vârsta lor. Presa i-a ridicat în slăvi și lumea i-a numit campioni, pentru că, de multe ori, pentru noi competiția e mai importantă decât viața.

Niciun mare alpinist nu a vorbit, pe vremea când cei doi mici cățărători erau încă în viață, despre pericolele pe care Geta și Erik le întâmpinau la o vârstă prea crudă. Niciunul dintre cei care îi acuză acum pe părinții celor doi nu a avut curajul să critice vanitatea taților care-i târau după ei, pe trasee imposibile, pe Geta și pe Erik, fiindcă trăim într-o țară avidă de eroi, care are nevoie de noi și noi dovezi ale „excelenței“ sale, are nevoie de recunoaștere și de performanțe, oricare ar fi ele. A rămas tricolorul întins de mâinile înghețate ale Getei sau ale lui Erik pe diferite vârfuri înzăpezite din masive îndepărtate, pentru fotografia pe care tatăl fiecăruia o colecționa drept dovadă a curajului, ambiției și patriotismului.

Cei care îi blamează pe părinții Getei și ai lui Erik ar fi putut să se revolte cu mult înainte, când le urmăreau traseul „performanțelor“, când vedeau pozele lor victorioase, cu fețele bătute de vânt, extenuate și ușor visătoare sau doar triste.

Atunci aveau dreptul să dea lecții și să le spună că alpinismul nu e un sport în care cineva devine campion, ci doar o încercare a omului de a stăpâni muntele și că această încercare are nevoie de multă experiență, precauție și maturitate.

Că, în ciuda adrenalinei, nu e o pasiune pentru aventurieri. Tot atunci ar fi trebuit să intervină Protecția Copilului, profesorii și ceilalți care socoteau că viețile lor erau puse în pericol. Acum e prea târziu.

Toți marii alpiniști deveniți detractori ai părinților Getei și ai lui Erik și ai celor doi puști morți în avalanșa din Retezat ar trebui să păstreze o tăcere pioasă acum și altădată să vorbească înaintea nenorocirilor, nu după ce acestea s-au întâmplat.   

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...