Nu se știe dacă, atunci când a început să urce în fugă scările spre funcțiile cele mai puternice din stat, și-a ales singură traseul sau i l-au dat alții: „băieții răi“ cu afaceri prelungite pe dedesubt până departe sau „băieții buni“ ai structurilor autohtone?
A profitat de putere, împreună cu cercul de prieteni ai soțului ei, fără niciun fel de opreliști, pentru că România nu s-a schimbat structural nici după ce a fost primită în NATO, nici după ce a fost acceptată în Uniunea Europeană. Urcușul și coborâșul ei descriu felul în care se face politică în România, relațiile complicate care persistă între politică, afaceri, justiție și servicii secrete. Lăcomia și aroganța ei repetă întrucâtva stereotipurile din vremea lui Adrian Năstase, preluate acum și de noua putere în frunte cu Liviu Dragnea.
Se schimbă doar nuanțele, ca și cum de la o guvernare la alta, de la o generație la alta, politicienii României nu vor să evolueze. Optimismul naiv al alegătorilor este mereu înghițit de o putere coruptă. Interesele meschine, dorința de parvenire a elitelor noastre politice – și nu idealurile – sunt cele care ne guvernează.
Oamenii noștri de stat sunt gata să-și amaneteze țara de dragul banilor, de dragul unor poziții efemere de putere și al unor capricii. Elena Udrea și partenerii ei care au căpușat statul au fost protejați ani de zile de la cel mai înalt nivel, probabil cu sprijinul unor oameni din justiție și structuri secrete. Acest model ar vrea să-l perpetueze șefii actualei coaliții de guvernământ, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, speriați că ar putea fi pedepsiți de mâna lungă a justiției. Spre deosebire de Udrea, care avea la picioare un întreg sistem, cei doi încearcă să schimbe lucrurile în favoarea lor: să scape de procurorul general, să o arunce peste bord pe șefa Direcției Naționale Anticorupție și să-și creeze, la fel ca predecesorii lor, propriile loialități în interiorul sistemului, care să-i scape de abuzuri trecute sau viitoare.
Condamnarea în primă instanță a Elenei Udrea pentru luare de mită și abuz în serviciu la 6 ani de închisoare nu-i face pe liderii noii puteri să reflecteze asupra farselor pe care destinul le poate juca, ci mai degrabă îi încurajează să meargă pe aceeași cale, fiindcă ei nu-și apără onoarea, ci averile și pozițiile.
În loc să asistăm la apusul unui fel de a face politică, suntem nevoiți să privim ascensiunea celor care vor să devină executorii statului în stil mafiot, așa cum s-a întâmplat când au adoptat Ordonanța de Urgență nr. 13. Apărarea noastră se face de la Bruxelles și de la Washington și fără această ancoră în Occident am rămâne la cheremul unei elite politice care preferă modelul Moscovei.