„Avea pantofi albi, model piele de crocodil. Şi-a aşezat arogant piciorul pe trapa camionului şi mi-a zis că nu avem voie să-l descărcăm.” Relatarea a fost făcută acum câţiva ani de un tânăr om de afaceri rugat să vorbească despre momentele sale penibile din relaţia sa cu Fiscul român. Astfel de angajaţi sunt greu de trimis pe uliţele desfundate din creierul munţilor la verificarea licenţelor necesare pensiunilor turistice. Trimis într-un control în restaurantele din centrul Bucureştiului, unde în nouă din zece cazuri nu se dă bon – conform spuselor unui consultant fiscal -, omul nostru se va întoarce fără nici o amendă aplicată, dar cu burta plină.
La începutul acestui an, a fost prezentată soluţia: un impozit forfetar calculabil pe baze ştiinţifice. Măsura denotă o atitudine pur contabilă, o lipsă a dorinţei de reformă reală a Fiscului şi o intenţie de peticeală a bugetului de stat. Ea va duce la explozia evaziunii. Litoralul, zona Bran Moeciu sau Apusenii au sate întregi în care veniturile amărâţilor se rotunjesc prin închirierea de camere pentru turişti. Doar 10% sunt înregistrate şi vor dispărea şi acestea din sistem când patronii lor vor fi obligaţi să plătească un forfetar mai mare chiar decât veniturile obţinute. Migraţia spre zona neagră a economiei nu se va întâlni doar în turism, ci şi în alimentaţia publică, aproape oriunde va fi aplicat forfetarul. Acesta este simptomul disfuncţionalităţilor statului român. E dovada incapacităţii aducerii banilor din zona în care aceştia se află cu adevărat. Un număr de 2.000 companii mari din România aduc statului 40% din venituri, însă sunt controlate de numai 3% din inspectorii fiscali (adică de mai puţin de 100 de angajaţi). Prin vocea şefului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, am fost anunţaţi că firmele nu vor mai fi hăituite de controlori, urmând să fie verificate cel mult o dată la cinci ani. Acesta este însă şi termenul prescripţiei fiscale şi, luând în calcul că verificarea marilor contribuabili durează chiar şi un an, multinaţionalele se vor bucura în continuare de Eldorado-ul fiscal românesc.
Forfetarul, plata TVA la încasarea facturii, măsură ce s-a lăsat cu bâlbâieli, sunt chestiuni minore, ce nu vor scoate economia din zona subzistenţei. Poate doar o vor adânci acolo. Acestea nu vor creşte nici nivelul investiţiilor străine, de 15 ori mai mici în 2012 faţă de 2008, nici nu vor creşte absorbţia fondurilor UE (din care s-au tras doar 10% în cei şapte ani ai alocării). Forfetarul nu ne va scăpa de deficitul bugetului de pensii, situat la 2 miliarde euro. Redresarea va veni doar dacă vom pune în practică măsuri curajoase, radicale, clare, cu efecte nu imediate, ci pe termen lung. Multe dintre recomandări se regăsesc, spre exemplu, în Cartea Albă, document de referinţă al investitorilor străini, realizat acum doi ani. Numeroase măsuri nici nu ne obligă să renunţăm la venituri bugetare. În loc de bâlbâieli la plata TVA, investitorii străini cer scăderea acesteia la nivelul anterior majorării; în loc de forfetar, ei doresc consolidarea fiscală intra-grup (să fie impozitat rezultatul total al grupului, nu, separat, rezultatele firmelor; modelul e aplicat în ţări precum Olanda, căutate de investitorii străini). Strungul să poată fi amortizat în 5 ani, nu în 20 de ani (că asta-i practica moştenită din comunism); profitul reinvestit trebuie scutit de taxe. Pierderile firmelor trebuie recunoscute la stabilirea profiturilor, şi nu limitate la niveluri impuse arbitrar de stat.
Ceea ce poate salva economia României ar fi informatizarea reală a administraţiei fiscale (control şi colectare), reforma asigurărilor sociale prin plafonarea suplimentară a CAS şi, eventual, scăderea nivelului contribuţiilor, concomitent cu aducerea la suprafaţă a salariilor plătite la gri sau la negru, transparentizarea achiziţiilor publice (publicarea rapoartelor procedurilor de achiziţie, a punctajelor obţinute şi a modului în care au fost acordate).
De folos ar fi implementarea fermă a unui nucleu dur de investiţii publice (transporturi, energetică, amenajări publice, cu bugete multianuale bătute în cuie), măsuri ferme anticorupţie (de genul cazierului judiciar al firmelor, ce există în prezent doar pe hârtie). Ţelurile mici aduc rezultate mici. Într-o Europă ce va fi dominată probabil, mulţi ani înainte, de criză, economia românească nu se va regăsi decât prin măsuri radicale ce denotă angajament şi o direcţie.
