Atacul preşedintelui Băsescu la adresa regelui Mihai este nedemn şi prost plasat. Este, totodată, o dovadă de suficienţă. Băsescu are destui duşmani foarte actuali ca să se mai războiască (şi) cu istoria. Şi nu, nu are autoritatea morală să o facă, indiferent de ce i-au spus băieţii de la Secu’!
Nu se poate nega ca atacul presedintelui la adresa Regelui Mihai a fost istet. Daca majoritatea vocilor gen Vadim Tudor, aflate in slujba Securitatii, l-au atacat pe Rege pentru 23 august si pentru faptul ca l-a arestat pe maresalul Ion Antonescu, Basescu l-a atacat pentru ca a abdicat si nu a tinut piept rusilor. Inteligent, dar nu suficient de inteligent, baieti!
Traian Băsescu nu a fost niciodată altceva decât o soluţie de avarie. Merită susţinut pentru reformele pe care le promovează, merită susţinut pentru lupta anticorupţie şi destructurarea Sistemului dar atât. Traian Băsescu a fost o soluţie alternativă la Năstase, la Geoană sau – Doamne fereşte! – la trio-ul Voiculescu, Ponta&Antonescu, dar nu a fost niciodată omul de la care cineva să aştepte să aşeze România în vechile făgaşe de normalitate. Dacă Băsescu ar fi vrut să intre cu adevărat în istorie s-ar fi retras înainte de terminarea celui de-al doilea mandat şi l-ar fi rechemat pe Rege să îşi reia locul pe tronul de pe care a fost alungat de comunişti. Prin atacul de ieri, Băsescu îşi demonstrează limitele şi demonstrează că şi el este la fel de dispus să asculte cântecele Securităţii ca şi predecesorii săi. Este un sfârşit trist pentru un om care ar fi putut fi mare, dar a ratat întâlnirea cu istoria.
Reproşul adus Regelui că a abdicat în faţa ruşilor nu are decât un singur scop: Să de-legitimizeze monarhia, acuzând-o că i-a abandonat pe români la greu, în faţa comunismului şi a Uniunii Sovietice. În realitate, lucrurile stau exact pe dos. Monarhia a fost ultimul bastion al rezistenţei în faţa ruşilor şi a comunismului şi, totodată, ultimul regim legitim al României. Securitatea ştie foarte bine aceste lucrururi şi, tocmai de aceea continuă să lupte împotriva Casei Regale.
Numai că, în isteţimea lor, cei care i-au pus în gură lui Băsescu enormitatea, au pierdut din vedere câteva consecinţe ale propriilor lor acuzaţii. Lăsăm deoparte faptul că soarta Regelui era pecetluită de Stalin, care nu ar fi permis niciodată existenţa regimului democratic în România aşa cum nu a permis-o nicăieri în fosta Europă de Est. Lăsăm deoparte şi faptul că Regele a fost ŞANTAJAT să abdice de comunişti şi de ruşi.
Ceea ce e cel mai interesant la acuzaţiile aduse de Băsescu este că ele recunosc implicit legitmitatea monarhiei. Acuzându-l pe Rege că a abdicat, admiteţi că ar fi trebuit să rămână pe tron, admiteţi, aşadar, că locul său a fost şi a rămas în fruntea ţării. Admiteţi că tot ceea ce a urmat după 1947 a fost o uzurpare ilegitimă şi că până şi regimul prezidenţial inventat de Iliescu şi perpetuat de dumneavoastră înşivă, domnule preşedinte, este ilegitim. Admiteţi că locuiţi în palatul altcuiva.
Poate că Regele n-ar fi trebuit să abdice şi ar fi trebuit să moară apărând libertatea şi democraţia din România de invazia roşie. Dar nu este Băsescu omul care să îi reproşeze Regelui că nu a murit luptând. Băsescu are exact atâta legitimitate câtă i-au dat voturile noastre. Nici mai multă, nici mai puţină, dar în nici un caz, nu are mandat să se ridice împotriva istoriei şi a monarhiei, principalul factor al modernizării şi cel mai bun lucru care i s-a întâmplat României vreodată.
Am scris în mai multe rânduri de ce monarhia constituţională este cel mai bun regim pentru România şi nu vom relua argumentaţia acum. Ştim, de asemenea că preşedintele Băsescu nu este, cum se spune, un om dus la biserică. Spre deosebire de Iliescu, Băsescu a avut până acum bunul simţ să nu afişeze public o pietate falsă cu multe cruci făcute de Paşti şi de Crăciun în faţa camerelor tv. Pe de altă parte, preşedinţia actuală nu pierde nicio ocazie să sublinieze rolul pe care l-a jucat în renovarea frumoasei biserici din curtea palatului Cotroceni.
Domnul preşedinte, când mai intraţi acolo pentru a vă ruga, în singuratate aşa cum se cuvine, pentru bunăstarea acestei ţări, amintiţi-vă aceste trei cuvinte: „Nihil sine Deo”.
P.S. Şi rog a se slăbi – vorba lui Caragiale, care avea „tupeul” să-i ceară lui Carol I bani cu împrumut – cu argumente gen Radu Duda. Putem conveni cu toţii că monarhia română este mai importantă ca instituţie decât orice persoană şi mai importantă decât accidente de tip „principele Radu”.
Citeşte şi: Pariul lui Pascal.
